Stiloul fără cerneală

de Ovidiu DAMIAN [guest post]

O fetiță de clasa I m-a rugat într-o zi să-i explic o situație pe care nu o întelegea. În timpul orei a rămas fără cerneală în stilou și, când a căutat în penar rezerve, a constatat că le-a uitat acasă. I-a spus învățătoarei că nu poate continua să scrie și imediat patru sau cinci copii au sărit în ajutorul ei și au vrut să-i dea din rezervele lor. Învățătoarea i-a oprit imediat autoritar și a decretat că fetița nu trebuie ajutată și că n-are decât să rămână cu lecția nescrisă și, implicit, în imposibilitatea de a-și face și temele cu ocazia asta. Mai mult, ar fi o bună oportunitate pentru a se „învăța minte” ca altădată să nu mai uite acasă rezervele de cerneală. Iar fetița mă întreba dacă a greșit, dacă au greșit colegii când i-au sărit în ajutor, dacă este atât de grav să uiți uneori ceva acasă… Mi-a fost greu să-i spun ceea ce cred cu adevărat despre toată situația gândindu-mă că ea se întâlnește cu învățătoarea în fiecare zi așa că am bolborosit ceva neutru și am schimbat subiectul.

Copiii simt instinctiv și vor, se pare, să sară în ajutorul cuiva aflat în nevoie. Cred că sunt primordiile, semințele, mugurii unor comportamente care, dacă sunt încurajate, ulterior în viață ne fac să ajutăm un orb să treacă strada, o bătrânică să ducă o plasă, o femeie gravidă să urce un cărucior în autobuz, adică să nu fim indiferenți la nevoile celor din jurul nostru.

Mi s-a părut trist că toată treaba asta s-a petrecut într-o școală, chipurile în instituția responsabilă de educație. Ori cred că educație înseamnă mult mai mult decât a preda lecții elevilor, de a-i învăța socoteli, bastonașe, dictare sau împărțire pe silabe. Cred că educație înseamnă adesea un balet pe sârmă în care modelezi un aluat fraged. Și mai cred că acest proces nu este unidirecțional. Aluatul reacționează, îți transmite dacă e ok sau nu ce faci cu el. Sigur că depinde de tine ca frământător dacă asculți sau nu, dacă ai urechi și ochi pentru astfel de mesaje. Spun balet pe sârmă pentru că e foarte ușor să faci greșeli în tot precesul ăsta de frământare. Și ce dacă? Poți oricând să ți le asumi, să-ți ceri iertare și să le îndrepți. Iar copiii te iartă și învață că pot la rândul lor greși și că pot îndrepta greșelile.

La fel cred că stă treaba și atunci când vorbim despre training, despre formare. Și aici, dincolo de faptul că transmitem cunoștințe și informații cursanților, cel mai frumos lucru este să dezvolți atitudini.

Și totul pornește de la stabilirea unei relații. O relație autentică între învățător și elevi, între formator și cursanți. Se vorbește despre elevi „răi”, neastâmpărați, despre cursanți problematici. De fapt, ei vor doar să stabilească o relație, așa cum știu ei în acel moment. Iar ca profesor sau formator, dacă pot să „conțin” acea manieră de stabilire a unei relații, dacă pot să rămân lângă acel om și să văd omul din spatele manifestărilor concrete, care desigur uneori sunt greu de dus, am șanse mari să-i arăt că mai există și alte moduri prin care se poate stabili o relație. Și cu ocazia asta învăț și eu ca profesor sau ca formator că există și alte moduri de a gestiona o situație dificilă decât cea în care trimit elevul sau cursantul la plimbare. Desigur asta presupune ca uneori să mă abat de la obiective, de la ceea ce mi-am propus să fac în acel moment și să mă concentrez exact pe relație, pe legătura de la om la om. Peste ani, ceea ce ne amintim în mare parte din trecerea noastră prin școală sau prin cursuri de formare nu sunt cunoștințe exacte dintr-un anumit domeniu ci oameni, profesori, formatori, relații, caractere care ne-au impresionat la un moment dat. Care ne-au făcut să ne ridicăm un semn de intrebare, care ne-au împins spre introspecție, spre auto-cunoaștere. Oare de ce nu am da chestia asta mai departe?

Când vorbim de relații, vorbim și despre încredere. Este extraordinar să vezi cum elevii sau cursanții se deschid, înfloresc atunci când simt că cineva le oferă încredere, când mesajul pe care îl primesc subtil este acela că este în regulă să îndrăznească, să încerce, că cineva crede în ei, că e ok dacă greșesc ori eșuează și că eșecul este doar o nouă oportunitate de a învăța ceva nou, ceva altfel, ceva diferit. Acel moment în care nu vorbim de două tabere – profesorii cei deștepți și atoatecunoscători și elevii lipsiți de orice cunoștințe și cărora trebuie să le torni în cap cu tolceru ca să priceapă ceva. Și în loc să vorbim de două tabere, vorbim de una singură în care nimeni nu deține adevărul absolut sau răspunsul universal, ci în care dezbatem, argumentăm, decidem împreună.

Cerneala-stilou

O frică majoră a unor profesori sau formatori este aceea de a fi plictisitori la curs. Eu cred că nu este absolut nicio problemă la un moment dat dacă ești plictisitor. Este mult mai grav să dezinformezi, să calomniezi, să minți, să judeci. Astfel de lucruri lasă urme mult mai adânci în sufletul cuiva decât o senzație de plictiseală, pe care dacă o conștientizăm și ne-o asumăm, devine și ea o oportunitate de schimbare, de a face lucrurile altfel data viitoare, poate mai puțin plictisitor, chiar atractiv. Iar dacă astfel de informații ne sunt spuse chiar de către elevi sau cursanți înseamnă că am câștigat foarte mult la capitolul relații. Înseamnă că au încredere în noi, că îndrăznesc să ne spună cum putem face lucrurile mai bine pentru toți, că se implică și colaborează, devin o parte activă în acest proces care așa cum spuneam și mai devreme este bidirecțional. Cred că ăsta este genul de lecții pentru care nimeni nu ar trebui să se teamă că rămâne fără cerneală.


Ovidiu-DAMIANOvidiu DAMIAN este doctor în psihologie, specializat în tulburări de spectru autist. După terminarea facultății, a înființat împreună cu un grup de colegi psihologi Asociația Hans Spalinger filiala Cluj-Napoca. A desfășurat cercetări în domeniul evaluării dinamice și funcționale a copiilor cu autism și cu dizabilitate mintală severă. Este trainer și președinte al Federației de Pedagogie Curativă din România, iar din anul 2009 este specializat și în psihologia aviației. Deși este fascinat de zbor, consideră că oricât de frumoasă ar fi această experiență, viața este ceea ce se întâmplă atunci când ești cu picioarele pe pământ, la propriu.

Image via

Despre Noi

ATU Consulting a fost creat pentru a răspunde nevoilor constante de învățare, educare și cunoaștere, activând din 2004 în domeniile managementului, resurselor umane și dezvoltării de personal. 

De peste 14 ani, prin tot ceea ce facem, ne dorim să fim partenerii celor care sunt sau vor să pornească pe drumul învățării și descoperirii personale și profesionale, ca adulți. În toți acești ani, am învățat și am crescut și noi atât ca business, cât și ca echipă.

Îmi poți lua fabricile, îmi poți arde clădirile,
dar lasă-mi oamenii și voi construi totul din nou.
Henry Ford

Echipa ATU Consulting:

[widgetkit id=56]