Mihaela BOTEZAN – „Psihicul ridică fizicul”

[Mini-interviuri despre Adaptare] 

Mihaela BOTEZAN

Mihaela BOTEZAN este alergătoare de distanță lungă, specializată la 10.000 m și semi-maraton. La ora actuală deține recordul national la 10.000m cu 31:11:24 min, record atins în 2004 la Jocurile Olimpice de la Atena. Aleargă în jur de 30 de km zilnic, scopul ei fiind să alerge la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Mihaela este partener în proiectul START, organizat de Clubul Sportiv Atletic Cluj.

1. Ce experiență majoră de adaptare ai trăit până acum?

Mihaela BOTEZAN: În general viața de sportiv este o adaptare continuă. De fiecare dată, fiecare competiție este diferită. Orice început este greu. Pentru mine, să pătrund în elita internațională, să ajung la startul unor competiții internaționale importante a fost experiența majoră de adaptare. După 7 ani de antrenament, după ce am trecut de perioada junioratului și am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport, am simțit că este momentul când sunt pregătită pentru competițiile internaționale. Au apărut rezultatele pe plan national, chiar și prima victorie la o cursă în Istanbul. Îmi doream să concurez cu atlete de culoare, așa că m-am hotărât să merg la un concurs de 15 km în Saint Denise în Franța, lângă Paris. Am contactat organizatorul, dar răspunsul lui a fost unul negativ, nu avea buget pentru cheltuieli legate de transport pentru un sportiv debutant în competiții internaționale, lucru care m-a determinat să îmi doresc și mai mult să ajung la competiția respectivă. Mi-am continuat antrenamentele și căutam soluții pentru a ajunge la Paris. O echipă a Clubului Universitatea Cluj mergea la Paris în perioada respectivă. Fără să stau pe gânduri am plecat la București pentru a primi viză de Franța. După ce am fost respinsă în prima zi, am revenit și a doua zi la Ambasadă cu dosarul complet, urmând ca după-amiază la ora 15:00 să primesc viza mult dorită. Am călătorit toată noaptea de la București la Cluj, mi-am făcut bagajul și m-am urcat în autobuzul care mergea în Franța. Pe drum spre Oradea am aflat destinația autobuzului și am ajuns la concluzia că nu aveam aceeași destinație: Parisul, așa încât în momentul în care am intrat în Franța am coborât în prima gară și mi-am continuat călătoria cu trenul până lângă Paris. Tot ce îmi permiteam era o cazare într-o rulotă pentru următoarele 10 zile când avea loc cursa de 15 km de la Saint Denise.

„Pentru mine, să pătrund în elita internațională, să ajung la startul unor competiții internaționale importante a fost experiența majoră de adaptare.”

Mihaela BOTEZAN 2

După câteva zile am contactat organizatorul pentru a-l ruga să mă primeasca în cursă, acum că sunt în Franța și nu am nevoie de transport. Cu două zile înainte de competiție, cu ultimii bani, mi-am cumpărat bilet spre Saint Denise și o cartelă de telefon, ca să îmi sun părinții și să îi asigur că sunt bine, în siguranță. Ei nu erau la curent cu greutățile (lipsurile) cu care mă luptam pentru a-mi împlini visul de a concura cu cele mai bune alergătoare din lume. Trebuie să precizez că nu aveam bilet de întoarcere în România, iar cu ultimii bani cumpărasem cartela de telefon.

Nu eram deloc speriată, credeam în mine și în anii de antrenament în care am construit zi de zi forma mea sportivă. Era o cursă în care permiteau primele 15 fete sosite. Niciun moment nu mi-am imaginat că nu aș fi printre ele. Am studiat profilul cursei, statisticile cu rezultatele pe ultimii 5 ani, mi-am calculat potențialul rezultat și totul arăta că sunt printre primele 15 concurente.

„Nu eram deloc speriată, credeam în mine și în anii de antrenament în care am construit zi de zi forma mea sportivă.”

A sosit și momentul startului și a început Aventura. Deja știam cum o să cheltui premiul, trebuia doar să confirm. Totul foarte calculat, decurgea după graficul de cursă pe care mi l-am făcut. La km 8 a apărut un moment în care mi-a fost foarte greu, picioarele s-au îngreunat și nu mă mai ascultau, am simțit că totul se năruie, trebuia să găsesc repede soluții. M-am ajutat de băieții din cursă pentru a depăși momentul și a termina cursa pe poziția a 6-a. Cu drag am așteptat seara să primesc premiul pentru a-mi putea lua bilete de întoarcere. Nu știam că premiul va fi un cec pe care vor intra banii peste 2 săptămâni. După negocieri cu organizatorul am primit banii pe loc și m-am putut întoarce în România a doua zi cu avionul.

2. Ce avem de făcut ca să ne adaptăm într-o astfel de experiență? Tu ce ai făcut?

Mihaela BOTEZAN: Concret, trebuie analizate toate șansele. M-am folosit de băieții din cursă, am început să discutăm despre țările noastre, despre locurile de antrenament, despre programele de antrenament, orice care ne-a făcut să ne distragă atenția de la durerea din picioare. Ritmul de alergare din cursă era calculat la viteza de deplasare din timpul antrenamentelor, dar trebuia să îmi confirm că pot să fiu printre primele 15 fete, trebuia să încununez cu o reușită lunile de muncă în antrenament.

3. Care au fost cele mai mari dificultăți pe care le-ai întâlnit pe parcursul procesului de adaptare?

Mihaela BOTEZAN: Dezamăgirea eșecului, faptul că nu pot ajunge acasă sau că nu pot să investesc în mine, în calitatea vitaminelor, echipamentului, alimentației. Era, de fapt, o cursă cu mine însămi. Trebuia să mă motivez repede să merg până la capăt, să nu renunț.

4. Povestește-ne trei lecții pe care le-ai extras din această experiență?

Mihaela BOTEZAN: Mi s-a confirmat ceea ce am învățat în facultate: „Psihicul ridică fizicul”. Atunci când ai senzația că nu mai poți merge departe, o motivație puternică te duce la linia de sosire.

Trebuie să ne setăm obiective înalte pentru a evolua. Între ceea ce suntem și ceea ce ne dorim să fim este ceea ce facem pentru a ne îndeplini obiectivul.

Să nu renunți niciodată să crezi în tine!


180212 Imagine mini-interviu 640x373

În ATU am declarat anul 2018 un an al Adaptării. Ne-am gândit că ar fi interesant să aflăm experiențele de adaptare ale unor oameni care, în anumite contexte, au trăit adaptarea ca un ”must-do”, oameni care trăiesc adaptarea ca parte a vieții lor sau ca parte a muncii lor. Te invităm să citești câteva rânduri scrise de acești oameni, din experiența personală. Sperăm să îți fie de ajutor în propria adaptare!
Dacă dorești să împărtășești o experiență proprie de adaptare, răspunde celor patru întrebări ale mini-interviului și trimite-ne povestea ta la adresa office@atuconsulting.ro. Poveștile inedite vor fi publicate pe site-ul și pagina de Facebook ATU Consulting, iar povestea cea mai apreciată de cititorii noști va fi premiată în decembrie.

foto: arhiva personală Mihaela BOTEZAN

„A învăța = a experimenta” – Ionuț MANGU

[Însemnări despre viață și învățare] 

Pentru ediția din decembrie a mini-interviului în avem ca invitat pe Ionuț MANGU. Ionuț este unul din cei cinci membri ai Trupei Punct ROM în care activează ca vocalist și chitarist. Alături de el, îi regăsim pe Ioan ONIȘOR, Roxana ZĂPÂRȚAN, Răzvan KRIVACH și Andrei MUNTEAN și împreună au nouă premii câștigate la diverse festivaluri de muzică. Genul lor este Acoustic, Folk, Indie Folk cu influențe din alte genuri și reprezintă una dintre cele mai bune trupe de entertainment muzical acustic. Vă invităm să descoperim împreună câteva obiceiuri de învățare ale unui muzician și să aflăm care a fost parcursul profesional al lui Ionuț MANGU!

 

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Ionut Mangu1

Ionuț MANGU: Activitatea mi-o desfășor în domeniul muzical-artistic, iar pasiunea pentru muzică am descoperit-o foarte devreme, în anii grădiniței când îngânam cu mare plăcere cântece de-ale lui Tudor Gheorghe, Irina Loghin sau Michael Jackson. Știu, apropierera acestora poate nu e cea mai fericită, dar la vremea aceea eu nu aveam noțiunea de genuri muzicale și reacționam doar la ce îmi crea plăcere. După o perioadă în care am renunțat de două ori la un parcurs muzical, în beneficiul formării mele ca „om al muncii”, în 2009 am făcut un scurt bilanț al felului în care mă făcea să mă simt activitatea pe care o desfășuram și, după ce am încercat să-mi răspund de câteva ori la întrebarea: „Unde te vezi peste X ani?”, am decis să renunț la postul de inginer în Industria Lemnului. Probabil a contat și faptul că în 2008 mi s-a reaprins pasiunea pentru muzică, având după o pauză de mai bine de 10 ani, un nou contact cu scena. De atunci mi-a fost foarte clar în suflet că, odată descoperită pasiunea ce arde în interiorul tău, ești obligat față de tine însuți să-i oferi toată energia și să urmezi cu toată deschiderea oportunitățile ce nu vor întârzia să apară, dându-ți o șansă reală la fericire, la mulțumire, la împăcare cu tine însuți.

2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

Ionuț MANGU: „A învăța”, în domeniul meu, dar nu numai, înseamnă studiu, deschidere către nou, să accepți ca procesul de învățare este continuu și interminabil. Dacă ar fi să reduc la un cuvânt, aș pune semnul egal între „a învăța” și „a experimenta”.

„Dacă ar fi să reduc la un cuvânt, aș pune semnul egal între «a învăța» și «a experimenta».

3. De-a lungul vieții, învățăm și ne dezvoltăm. Care simți că a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășori?

Trupa Punct RomIonuț MANGU: Momentul în care am decis să împărtășesc copiilor din tainele mânuirii chitarei, a fost unul în care am început să învăț din nou alături de ei, fapt ce mi-a oferit o plajă mai largă de abordări ale aceleiași situații.

4. Ce faci (concret) ca să înveți și să te dezvolți?

Ionuț MANGU: Muzica se schimbă constant și foarte mult într-un timp foarte scurt, lucru ce te obligă să fii la curent cu noile tendințe, tehnologii, genuri. Concret, pentru a învăța, ascult foarte multă muzică din mai multe genuri, încerc să învăț instrumente noi, urmăresc tutoriale despre diferite gadget-uri ce îmbunătățesc prestația artistică, merg la concerte și încerc să-mi pun la lucru spiritul critic în dorința de a vedea ce anume din ceea ce observ pot adapta propriului mod de exprimare pentru a aduce un plus în relația artist-public. De curând iau cursuri de dans, lucru ce-mi oferă o altă perspectivă asupra muzicii, dar și asupra propriei persoane. Când am posibilitatea, particip la workshop-uri din diferite domenii ce sunt apropiate de sfera mea de activitate sau care îmi pot aduce un plus aplicându-le în ceea ce fac. Pe scurt, studiez încontinuu pentru a-mi dezvolta atât abilitățile profesionale, cât și cele personale, umane.

„De curând iau cursuri de dans, lucru ce-mi oferă o altă perspectivă asupra muzicii, dar și asupra propriei persoane.”

 5. În încheiere, te rugăm să ne împărtășești 3 lecții pe care le-ai învățat din experiența de până acum și care simți că te ajută și că se aplică dincolo de sfera ta profesională? 

Ionuț MANGU: Cred că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o a fost să-mi ascult sufletul, inima atunci când iau o decizie și indiferent câtă logică am pus în analiză, să las vibrația interioară să aibă ultimul cuvânt. O altă lecție a fost să accept că, indiferent cât am studiat, sau mai degrabă cu cât am studiat mai mult, cu atât am realizat cât de puțin știu și cât de mare este plaja de direcții în care te pot duce cunoștințele acumulate. Nu știu dacă există sau nu o ierarhie a lecțiilor, dar cred că foarte important pentru mine a fost să învăț să-i ascult pe ceilalți și să nu consider despre mine că am întotdeauna dreptate. Putem avea doar parțial dreptate, dar niciodată pe toată.


Inseamnari-despre-viata-si-invatare

Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!

foto: arhiva personală Ionuț MANGU și Punct ROM

„A învăța înseamnă a accepta faptul că nu știi” – Liana POP

[Însemnări despre viață și învățare] 

În mini-interviul lunii, Liana POP ne înveselește cu povestea pe care ne-o spune în legătură cu învățarea prin cuvinte alese cu grijă. Ne povestește despre cum a ajuns să fie dăscăliță și cum a învățat ea din experiență. Vă invităm să urmăriți acest parcurs al pasiunii devenite meserie și, pe final, ce sfaturi ne oferă Liana.

Mara, elevă în clasa Lianei, ne oferă o descriere care surprinde foarte bine felul în care doamna învățătoare a ales să își practice meseria:

„Mie îmi place de Doamna învățătoare deoarece Doamna învățătoare mi-a înscris o pictură la un concurs internațional din Iași și am luat premiul I, uneori facem activități distractive și mergem în excursii super cool!”

 

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Liana POP 1

Liana POP: Mie îmi place să spun că sunt dăscăliță. Când folosesc acest termen pentru descrierea profesiei mele, oamenii se miră și mă privesc lung. Cred că termenul acesta ține de amintirea unei profesii privită cândva cu sfințenie, și de mine, și de ceilalți oameni implicați în educație, și toți suntem implicați în educație: copii, părinți, bunici, adulți fără copii, familiști, nefamiliști, absolut toți oamenii.

Am ales profesia când am început școala. Învațătoarea mea mi se părea cel mai puternic și indispensabil om de pe pământ. În clasa întâi veneam acasă de la școală, înșiram păpușile pe pat și le predam alfabetul, și adunarea, și scăderea numerelor până la 10. De-a lungul timpului, copil fiind, dacă mă întreba cineva ce vreau să mă fac, nu aveam răspuns. Pentru că, deși îmi plăcea să mă joc „de-a învățătoarea” acasă, credeam că este foarte greu să devin dăscăliță. Copilul din mine credea că numai cineva foarte inteligent, cu sufletul în palmă și de care ascultă toți părinții și copiii poate să devină dascăl. Acum, după douăzeci și patru de ani de experiență didactică, îmi dau seama că minunea de copil din mine avea dreptate. Am cam pierdut această minune de copil din mine și sunt în plină căutare. Zâmbesc. Și acest lucru înseamnă învățare.

În clasa a opta când doamna dirigintă ne-a prezentat panoplia de licee din oraș am fost uimită să aflu că exista un liceu pedagogic. Adică o școală de crescut și învățat dăscălițe puternice la care toată lumea să se uite cu sfințenie. Și am intrat la liceul pedagogic. Din păcate, atunci am început să pierd copilul din mine precum și folosirea cuvântului „dăscăliță’’.

 2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

Liana POP: Mai întâi doresc să spun că experiența la catedră și mai ales elevii mei mi-au lărgit sensul cuvântului „a învăța’’: a observa, a căuta, a descoperi, a transforma, a reformula, a uimi, a plictisi, a adăuga, a șterge, a construi, a ceda, a susține, a cădea, a te ridica, a recunoaște, a colabora, a credita, a discredita, a plăcea, a displăcea, a urî, a iubi. Și în toate sensurile acestea exista și un NU. A învăța înseamnă a accepta faptul că NU știi.

Am citit zilele trecute un articol interesant despre ceea ce cred marile genii ale lumii despre învățare. Mi-au plăcut mult cuvintele lui Tesla: recunoscând „că nu ştiu nimic, pot să fiu deschis la o descoperie epocală”. Tot din acest articol am aflat că Socrate a fost numit de către Oracolul din Delphi cel mai înţelept dintre oameni tocmai fiindcă era singurul om care-şi recunoştea ignoranţa prin celebra frază: „ştiu ca nu ştiu nimic”.

Mai întâi doresc să spun că experiența la catedră și mai ales elevii mei mi-au lărgit sensul cuvântului «a învăța»…

 3. De-a lungul vieții, învățăm și ne dezvoltăm. Care simți că a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășori?

Liana POP 2Liana POP: Acum câțiva ani am avut o generație de elevi pe care nu i-am putut stăpâni așa cum mi-am dorit. Îi certam mereu, se certau și se îmbrânceau des, îi consiliam pe părinți, îi judecam pe părinți pentru felul în care își creșteau copiii. Pe scurt, erau multe animozități în clasă. Îmi amintesc că mereu le spuneam părinților că pruncii seamăna cu ei, că dacă doresc să li se schimbe copiii, trebuie mai întâi să se schimbe ei înșiși. Este mult adevăr în ceea ce spuneam, însă nu tot adevarul. Așa cum copilul este oglinda părinților săi, și copiii din clasa mea mă reflectau pe mine. Eu mă oglindesc în ei. Și mi-am dat seama că am fost ipocrită pentru că schimbarea în procesul de învățare începe cu mine, cu dascălul, dar și cu mine, omul. Schimbarea se petrece din interior cu efect în exterior. Și la început e furtună până se liniștesc apele și revii ca pasărea phoenix. Această experiență a schimbat totul. Până și gândurile mele în ceea ce privește Ministerul Educației. Noi, învățătorii aceștia smeriți de jos, începem schimbarea, pas cu pas, schimbăm învățarea și avem parte și de minuni. Tot pas cu pas. Schimbarea în procesul de învățare ar trebui să se producă și de sus în jos. Tot așa: prin observare, auto-observare, conștientizare, transformare etc. Oare Dumnezeu își schimbă vreodată optica? Dacă pe pământ e precum în ceruri, eu zic că da.

4. Ce faci (concret) ca să înveți și să te dezvolți?

Liana POP: În concordanță cu răspunsul la întrebarea anterioară, am participat la multe cursuri didactice, poate prea multe, și inutil, zic eu. Aceste cursuri didactice presupuneau schimbarea în procesul de învățământ a modului de a preda și a educa, însă nu prea au avut efect asupra generațiilor de copii, dacă modul meu de a fi, a simți, a gândi, a acționa nu s-au schimbat.

Vă dau un exemplu, degeaba particip la cursuri de dezvoltare a inteligenței emoționale a copiilor dacă eu, ca dascăl și om, nu-mi recunosc propriile emoții, nu știu să mi le stăpânesc sau să mi le exprim, nu sunt în stare să-mi gestionez eșecurile și să-mi cultiv optimismul. Un dascăl luminos emite lumina și veselia în clasă. Cum să îi înveți pe alții ceea ce tu nu respecți, nu simți sau nu știi? Cum să dau un feedback asertiv altora când mie însămi nu mi-l ofer? Și am început să fac cursuri de dezvoltare a inteligenței emoționale, de psihodramă, de predare prin intermediul teatrului. Am făcut cursul de consilier pentru dezvoltare personală cu gândul să-mi ajut elevii și mi-am dat seama că, de fapt, l-am făcut pentru mine. Au trecut câteva luni bune până mi-am revenit din șocul pe care l-am avut când mi-am dat seama cât mai am de lucru cu mine. Mi-am dat seama că multe dintre frustrările mele le transfer elevilor în sensul că, atunci când vreau să schimb ceva la ei, de fapt, vreau să schimb ceea ce eu nu îmi asum încă la mine.

Învăț din cărți, din filme, din întâmplările altora, din ceea ce nu am vrut să învăț când mi s-a oferit posibilitatea. Da. La un moment dat îți dai seama că, refuzând să înveți ceva, ți-ai făcut un defavor. Înveti din defavorurile pe care ți le faci. Am fost în situația aceasta de mai multe ori. Am învățat că e inutil să dau unui elev un calificativ mic pentru că nu și-a învățat lecția. Învăț acum să înlocuiesc calificativul mic cu alte oportunități care duc la învățare. Învăț mult observând oamenii și recunoscând în ei o parte din mine. Învăț din opiniile altora pe care nu le împărtășesc. Învăț din acceptare și retragerea mea în mine spre înnoire. Învăț din țipetele mele. Le studiez și încerc să le transform în șoapte, până dispar. Transformarea țipetelor (durerilor) am învățat-o de la natură.

Învăț mult atunci când îmi fac timp pentru mine. Am studiat puțin învățământul finlandez. Mi-am dat seama că procesul de învățare este astfel conceput în Finlanda încât copilul să aibă mult timp pentru el, să se descopere, să experimenteze. Să se bucure de sufletul lui și de împlinirile lui. Să aibă timp să se ridice când cade și să se bucure când reușește. De fapt, profesorii finlandezi au început să îi învețe pe elevii lor savoarea momentului prezent. Elevii finlandezi nu știu ce înseamnă goana după note. Aici nimeni nu ne învață cum să avem timp de noi. Învățăm singuri când conștietizăm că acest lucru e important. Da, spre amărăciunea mea, în meseria mea am învățat să gonesc pe alții și să mă gonesc. O să mă dezvăț eu cumva. A, da, învățarea înseamnă și dezvățare.

Aș fi vrut să mă întrebați și ce aș dori să învăț. Zâmbesc din nou. Aș dori să învăț să predau elevilor fără calificative, fără tipare, fără pedepse. Aș dori să învăț să fac surprize plăcute. Liniștea. Acceptarea.

„…am început să fac cursuri de dezvoltare a inteligenței emoționale, de psihodramă, de predare prin intermediul teatrului. Am făcut cursul de consilier pentru dezvoltare personală cu gândul să-mi ajut elevii și mi-am dat seama că, de fapt, l-am făcut pentru mine.”

20171028 132020 (1)

5. În încheiere, te rugăm să ne împărtășești 3 lecții pe care le-ai învățat din experiența de până acum și care simți că te ajută și că se aplică dincolo de sfera ta profesională? 

Liana POP: Trei lecții pe care le-am învățat până acum. Sunt dure și în același timp frumoase, deschizătoare de drumuri. Am învățat că e benefic pentru mine să nu am întotdeauna dreptate. Și chiar dacă simt că am dreptate într-o dispută, să nu exprim acest lucru, să las deschisă o portiță care poate schimba dreptatea mea. Dacă mereu am dreptate și susțin cu tărie acest lucru, nu evoluez.

Am învățat că, vrând să evit ceva, mă duc spre acel ceva și până la urmă tot trebuie să înfrunt ceea ce voiam să evit. De fapt, nu e nimic de evitat sau de ocolit. Doar de rezolvat în timp.

Am învățat, și încă mai învăț, să las să plece ceea ce nu mi se mai potrivește și nu-mi mai este benefic. Lecția aceasta este perpetuă. Și, după părerea mea, mă ajută să evoluez cel mai mult pe toate planurile ființei mele.


Inseamnari-despre-viata-si-invatare

Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!

foto: arhiva personală Liana POP & Mara MĂRINCEAN

„Mi-am construit cariera în jurul noțiunii de învățare” – Mihai AȘCHILIAN

[Însemnări despre viață și învățare] 

Continuăm cu drag seria mini-interviurilor și ne bucurăm să învățăm câte un pic din diferite domenii de activitate și să înțelegem cum învață alții. De această dată, Dr. Mihai AȘCHILIAN ne răspunde întrebărilor legate de învățare din perspectiva unui chirurg plastician. Mihai este pasionat de chirurgia plastică și reconstructivă și, prin tot ceea ce face, se străduiește să redea pacienților săi încrederea în forțele proprii.

 

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Mihai Aschilian 1

Mihai AȘCHILIAN: Sunt chirurg plastician sau omul care atunci când privește o persoană nu vede defecte fizice, ci doar foarte mult potențial, având șansa de a schimba fizicul oamenilor astfel încât acesta să se apropie mai mult de ceea ce își doresc. M-am specializat în chirurgie plastică și reparatorie în urma Rezidențiatului pe care l-am urmat în Franța. A fost o perioadă în care mi-am confirmat pasiunea pentru această latură a chirurgiei, dar în care am primit și confirmarea externă, din partea unora dintre cei mai buni specialiști din Europa, că am ceea ce e nevoie pentru a deveni un profesionist în domeniu: îndemânare, un simț estetic bine dezvoltat, capacitatea de a anticipa și multă atenție la detalii. Toate sunt vitale în chirurgia plastică.

 2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

Mihai AȘCHILIAN: Mi-am construit cariera în jurul noțiunii de învățare. Chirurgia plastică și reparatorie e un domeniu care evoluează atât de rapid încât riști să te blochezi singur dacă nu ții pasul cu noutățile. Așa cum un computer 486 este total irelevant acum, tehnicile și materialele folosite acum în operații nu prea mai seamănă cu nimic de acum 10 ani. Baza de operare rămâne aceeași, dar tot restul s-a schimbat. Ceea ce este perfect pentru mine! Nu m-aș vedea niciodată intrând într-o rutină, am nevoie să simt că azi sunt mai înțelept și mai priceput decât ieri, iar dacă asta se transformă într-un beneficiu direct pentru pacienți înseamnă că am ales bine acum 20 de ani.

„Mi-am construit cariera în jurul noțiunii de învățare. Chirurgia plastică și reparatorie e un domeniu care evoluează atât de rapid încât riști să te blochezi singur dacă nu ții pasul cu noutățile.”

 3. De-a lungul vieții, învățăm și ne dezvoltăm. Care simți că a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășori?

Mihai AschilianMihai AȘCHILIAN: Îmi este cel mai ușor să mă refer la cea mai recentă dintre ele, cele peste două luni petrecute anul acesta la cea mai mare clinică din Asia, unde m-am specializat în una dintre cele mai complexe intervenții din chirurgia estetică, V-shape Surgery și chirurgia ortognată. Sunt unul dintre puținii chirurgi din Europa de Est care face acest tip de intervenție (facial feminization surgery este una dintre ele și se adresează transgenderilor și nu numai) și mi-am dorit să învăț de la chirurgi cu experiență de ani buni în domeniu, cu acces la tehnologie de ultimă oră. E un punct de cotitură în cariera mea fiindcă îmi permite să mă specializez pe o zonă foarte delicat de abordat, zona feței, unde provocările sunt majore, dar la fel și posibilitățile. V-shape surgery și chirurgia ortognată înseamnă o remodelare puternică a feței, vorbim de intervenții care schimbă inclusiv structura osoasă a acestei părți din corp, nu e loc de greșeli, nici măcar minore, iar rezultatele sunt absolut spectaculoase.

4. Ce faci (concret) ca să înveți și să te dezvolți?

Mihai AȘCHILIAN: Investesc. Timp, bani, pasiune. Lucrând exclusiv în mediu privat, competiția este mult mai puternică și nu-ți poți permite să spui „anul acesta o iau mai încet”, fiindcă restul nu vor face același lucru. De aceea operez în clinici din toate țările cu tradiție în chirurgia estetică, nu neapărat pentru a învăța de fiecare dată tehnici chirurgicale noi, ci și pentru că e foarte important să înțeleg tot sistemul din jurul unei operații. Vreau să știu cum abordează alții pacientul, care sunt cele mai noi modalități de recuperare, cum evoluează psihologia pacienților din întreaga lume și să aplic ce e cel mai potrivit pacienților mei.

„Încerc să nu mă limitez la experiențe de învățare legate de profesia mea. Îmi place să particip la cursuri și workshop-uri din diferite domenii.”

5. În încheiere, te rugăm să ne împărtășești 3 lecții pe care le-ai învățat din experiența de până acum și care simți că te ajută și că se aplică dincolo de sfera ta profesională? 

Mihai AȘCHILIAN: 

  • Nu contează cât de mari sunt șansele de succes, contează cât de mult crezi tu în succesul tău.
  • Nu-ți fie teamă că nu știi tot. O lecție pe care mi-au „predat-o” marii chirurgi pe care i-am văzut deschiși să preia opinii diferite de ale lor chiar și de la rezidenți cu experiență de 2-3 ani și chiar să le pună în practică, dacă erau mai pertinente decât ale lor.
  • Oamenii din jurul tău trebuie să fie măcar un pic mai deștepți decât tine. Sau cel puțin trebuie să încerci să se întâmple asta, indiferent dacă vorbim de prieteni sau de colaboratori. Iar inteligența nu merge neapărat mână în mână cu experiența. Lasă-te inspirat de cei din jurul tău, fii curios despre cum văd alții lucrurile și aplică ceea ce ți se potrivește.

Inseamnari-despre-viata-si-invatare

Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!

foto: arhiva personală Mihai AȘCHILIAN

”A învăța” își schimbă înțelesul odată cu nivelul nostru de maturitate – Raluca LEFTICARIU

[Însemnări despre viață și învățare] 

Raluca LEFTICARIU ne-a scris de la 10.000 de kilometri distanță, mai exact din Bali, acolo unde a ales să se stabilească în urmă cu jumătate de an. Deși e departe de țară, lucrează remote pentru o companie IT din Cluj. Mutarea în Bali a fost visul ei și a reușit, cu curaj, să și-l împlinească.

 

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Raluca Lefticariu1

Raluca LEFTICARIU: Profesia mea este avocatura. Alegerea ei, de fapt, alegerea facultății, am făcut-o ca mulți absolvenți de liceu, fără să am o reprezentare a ceea ce înseamnă în realitate facultatea respectivă și opțiunile profesionale ulterioare. De aceea, povestea pe care aș vrea să o împărtășesc nu este despre cum mi-am ales profesia, ci despre cum am reinventat-o și adaptat-o ca să devină o profesie pe care o practic cu plăcere. O să încerc să sintetizez în câteva rânduri experiențele care m-au format în cei aproximativ opt ani în care am profesat în domeniul juridic. Cred că am făcut două alegeri inspirate care au determinat pozitiv traiectoria mea profesională, în așa fel încât azi practic avocatura într-un stil care mi se potrivește, în care dau randament și muncesc cu plăcere.

 Prima a fost să mă mut din Cluj în București pentru a mă concentra pe consultanță juridică, rolul de avocat litigant nepotrivindu-mi-se, ci dimpotrivă, creându-mi nemulțumiri și nesiguranțe. Cea de a doua a fost să mă întorc după o vreme din Bucureși la Cluj și să caut un echilibru între viața profesională și cea personală. În anii petrecuți în București m-am dezvoltat profesional, am lucrat cu oameni talentați, de la care am avut foarte multe de învățat, dar am considerat că are de suferit viața mea personală. La întoarcerea în Cluj am încercat să găsesc un echilibru între cele două, să găsesc timp pentru mine și să îmi urmăresc pasiunile. Acum cred că am găsit acel echilibru. Lucrez într-o companie și într-o echipă în care se practică cu succes munca în echipă și în care se ține cont de înclinațiile și dorințele fiecărui membru al echipei. În cazul meu, aceasta tendință s-a materializat, printre altele, în faptul că am primit permisiunea de a lucra pentru o perioadă din Indonezia.

 2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

Raluca LEFTICARIU: Cred că ”a învăța” își schimbă înțelesul odată cu nivelul de maturitate pe care îl dobândim. Trecem de la a privi învățarea ca pe un lucru impus, la a aprecia oportunitatea de a ne dezvolta. Cel puțin așa a fost în cazul meu. Acum pentru mine ”a învăța” înseamnă a crește, a-mi depăși limitele, a înțelege și a stăpâni lucruri care nu îmi erau accesibile până atunci. Mă bucur de fiecare pas înainte și mă dedic cât pot de mult experienței de învățare. Printre altele am învățat că pentru a învăța trebuie să fii pregătit să greșești, să accepți nivelul la care ești, chiar dacă ai vrea să fii la un nivel mult mai avansat. Pare o lecție banală, dar mie de multe ori mi-au stat în cale frica de a greși și teama de ridicol. De multe ori nu am pus întrebările pe care aș fi vrut să le pun, și care ar fi făcut procesul de învățare mai ușor, de teamă că întrebarea mea ar putea fi considerată prostească și că răspunsul ar fi evident pentru alții.

„[…] pentru mine ”a învăța” înseamnă a crește, a-mi depăși limitele, a înțelege și a stăpâni lucruri care nu îmi erau accesibile până atunci.”

 3. De-a lungul vieții, învățăm și ne dezvoltăm. Care simți că a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășori?

Raluca Lefticariu 2Raluca LEFTICARIU: Toate etapele profesionale pe care le-am parcurs au fost experiențe de învățare importante, dar perioada în care simt că am crescut cel mai mult, în care am dezvoltat un mod de lucru organizat, în care am învățat atenția la detalii, care este foarte importantă în profesiile juridice, a fost perioada petrecută în București. Acolo am lucrat la o societate de avocatură română-germană împreună cu avocați de la care am avut foarte mult de învățat și care și-au dedicat timp și energie pentru a contribui la dezvoltarea mea profesională.

4. Ce faci (concret) ca să înveți și să te dezvolți?

Raluca LEFTICARIU: Din punct de vedere profesional învăț citind articole juridice, participând la conferințe și webinare. Acestea sunt activitățile din care învăț planificat, dar învăț cel puțin la fel de mult din munca mea zilnică, din negocieri și discuții cu diferite persoane de multe ori din afara domeniului juridic, dar care contribuie în mod decisiv la capacitatea mea de a înțelege obiectul contractelor pe care la redactez sau negociez. Încerc însă să nu mă limitez la experiențe de învățare legate de profesia mea. Îmi place să particip la cursuri și workshop-uri din diferite domenii. Recent am absolvit un curs de masaj și anul viitor aș vrea să mă înscriu la un curs pentru a deveni instructor de yoga.

„Încerc să nu mă limitez la experiențe de învățare legate de profesia mea. Îmi place să particip la cursuri și workshop-uri din diferite domenii.”

5. În încheiere, te rugăm să ne împărtășești 3 lecții pe care le-ai învățat din experiența de până acum și care simți că te ajută și că se aplică dincolo de sfera ta profesională? 

Raluca LEFTICARIU:

  • să pun întrebări, chiar dacă bănuiesc că răspunsul ar putea fi evident;
  • să nu cred niciodată că am învățat tot ce se poate învăța despre un anumit subiect (altfel spus, că nu le știu pe toate – nici măcar la nivel micro);
  • că orice informație sau deprindere nouă, chiar dacă nu pare legată de profesia mea, îmi poate prinde bine și că a fi flexibil nu înseamnă a nu fi concentrat pe o cale.

Inseamnari-despre-viata-si-invatare

Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!

foto: arhiva personală Raluca LEFTICARIU

„De multe ori ai nevoie de cineva care să te susțină să înveți și să nu renunți” – Codrin ROMAN

[Însemnări despre viață și învățare] 

Născut pe 21 ianuarie 1970 în Târgu Mureș, dintr-o mamă din Prahova și un tată din Harghita, Codrin ROMAN și-a petrecut copilăria călătorind prin țară și acumulând informații prețioase pentru viitor. Este căsătorit cu o olteancă, născută în creierul Munților Mehedinți și crescută cu peșterile în spatele casei. A făcut liceul în Cluj unde a descoperit că îl atrage tehnica hidroenergetică, deși pasiunea supremă era natura. În prezent lucrează ca maistru principal specialist la SSH Hidroserv (Hidroelectrica), în specialitatea Protecție Electrică. Chiar dacă profesia lui de bază este hidroenergetica, speologia este ”cireașa de pe tort”. Din 2005 lucrează ca salvamontist voluntar și, pe lângă acțiunile de salvare la care a participat, a reușit să facă o bază de salvare pe malul Lacului Tarnița unde turiștii pot să apeleze în caz de probleme.

 

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Codrin Roman 3

Codrin ROMAN: Sunt hidroenergetician, speolog, salvamontist. Deși profesia de baza este hidroenergetica, am îmbinat foarte bine speologia și salvarea pe munte. Meseria mea în domeniul hidroenergetic mi-a dat șansa să văd, dincolo de instalațiile electrice, multe aspecte naturale (apa, alunecări de teren, fenomene meteorologice) și artificiale (baraje, galerii de aducțiune cu apă). Șansa de a-mi face meseria de bază la un nivel înalt a fost pentru ca am cunoscut natura cu toate fenomenele ei, produse natural sau artificial. 

De multe ori sunt pe munte în excursie și sunt sunat de la serviciu că s-a produs un defect în sistemul energetic și trebuie depistată originea lui, iar eu stau, ascult informațiile care mi se dau, calculez, privesc în zare și de multe ori le dau răspunsul pe loc, iar cel de la capătul firului întreabă: „De unde știi? Ești sigur?” Eu răspund: „Da, acum o ora în zona respectivă au fost fenomene meteo” sau oricare ar fi cauza. Mereu sunt conectat cu natura. La serviciu, când instalațiile pe care le am în grijă funcționează, fac diverse lucrări care sunt asociate cu pasiunile din timpul liber (mă cațăr pe baraje să montez diverși senzori, mă urc pe vârful unui stâlp când electricienilor le este frică, inspectez galeriile de aducțiune ale hidrocentralelor și am și participat la stins un incendiu în hidrocentrală.

 2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

Codrin ROMAN: „A învăța” este o regulă zilnică, iar în cazul meu, nu va fi încălcată niciodată. Mă documentez tot timpul din diverse surse, iar apoi trebuie să merg să ”palpez” locul respectiv. Sunt și cazuri în care nu am posibilitatea să fac acest lucru și încerc măcar să ajung digital acolo cu ajutorul hărților satelitare. Multă lume nu înțelege cum am reușit să acumulez așa multă informație din diverse domenii. Ei bine, am citit, am mers, am palpat și am trăit multe experiențe care, la rândul lor, au avut nevoie de cunoaștere, de citit și tot așa.

Speologia, marea mea pasiune, este o știință foarte complexă pe care nu o poți înțelege dacă nu ai multe cunoștințe de fizica pământului, geologie, hidrologie, climatologie, paleontologie, dar și impactul antropic. Deși am enumerat numai trei mari activități cărora mă dedic, viața mea este amprentată de multe altele: îmi place să mă documentez despre cetăți, castele, granițe medievale și interbelice, mine, saline, lacuri și lista continuă.

„Ca să învăț am citit, am palpat, am trăit experiențe care, la rândul lor, au avut nevoie ca eu să citesc, să palpez…”

 3. De-a lungul vieții, învățăm și ne dezvoltăm. Care simți că a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășori?

Codrin Roman 1Codrin ROMAN: Au fost multe, cel mai mult am învățat din întâmplări tragice, incidente stupide pe care le-am văzut. Cele mai multe provin din sfera de salvare, participând la multe acțiuni, una mai tragică decât cealaltă. Și la serviciul de bază cunoașterea este primordială, chiar dacă 90% este tehnică, în jur de 10 % este risc major de accidente care trebuie prevenite, controlate.

4. Ce faci (concret) ca să înveți și să te dezvolți?

Codrin ROMAN: Sunt autodidact, tot timpul am încercat să învăț ceva nou. Tehnica energetică am învățat-o din mers, iar tehnica digitală am învățat-o depanând computere. Mă plimb pe dealuri, pe munți, pe sub pământ, de multe ori fără motiv, dar de fiecare dată descopăr ceva sau vorbesc cu cineva care îmi zice o poveste nouă. Apoi caut să văd dacă povestea are un adevar în spate. Când sunt acasă ”călătoresc” pe internet și încerc să strâng informații din toate colțurile lumii, despre orice, de la hidrocentrale până la urmele lăsate de războaiele mondiale. Îmi place să caut. Cineva mă poreclea ”detector în apă, pe uscat, sub pământ și în aer”.

„Mă plimb pe dealuri, pe munți, pe sub pământ, de multe ori fără motiv, dar de fiecare dată descopăr ceva sau vorbesc cu cineva care îmi zice o poveste nouă. Apoi caut să văd dacă povestea are un adevăr în spate.”

5. În încheiere, te rugăm să ne împărtășești 3 lecții pe care le-ai învățat din experiența de până acum și care simți că te ajută și că se aplică dincolo de sfera ta profesională? 

Codrin ROMAN:

  • Să fii curajos în orice situație;
  • Să te conectezi cu natura cât mai des;
  • Să asculți poveștile oamenilor și apoi să cauți originea lor.

Inseamnari-despre-viata-si-invatare

Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!

foto: arhiva personală Codrin ROMAN

„A învăța înseamnă satisfacerea curiozității” – GABRIEL JUNCU

[Însemnări despre viață și învățare] 

În această lună, mini-interviul despre învățare ne este oferit de către Gabriel JUNCU. Gabriel a urmat Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar de profesie este Inginer IT. Se ocupă de administrarea sistemelor informatice din mari datacentere globale și scrie soft. Este pasionat de tot ce înseamnă gadget-uri și ”se joacă” cu ele până le înțelege și le învață.

Vă invităm să îi urmăriți povestea despre cum a ajuns o pasiune din copilărie să îi fie meseria din ziua de astăzi, dar și părerile proprii despre Învățare.

 

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Gabriel JUNCU

Gabriel JUNCU: În prezent administrez sisteme informatice din mari datacentere globale, scriu programe de calculator și mă joc cu IoT (Internet of Things). Tatăl meu mi-a insuflat curiozitatea și pasiunea pentru electronică în școala primară, iar în liceu am continuat această pasiune împreună cu un grup de colegi. În primii ani de facultate s-a făcut trecerea aproape firească de la tehnologia analogică la cea digitală. Tot tatăl meu este cel care mi-a călăuzit și facilitat această trecere, prin exemplul propriu.

 

2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

Gabriel JUNCU: „A învăța” înseamnă pentru mine satisfacerea curiozității și facilitarea accesului la niște lucruri minunate care, inițial, par inaccesibile.

3. De-a lungul vieții, învățăm și ne dezvoltăm. Care simți că a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășori?

Gabriel Juncu1Gabriel JUNCU: Cea mai importantă experiență de învățare a fost cea în care, în condițiile lipsei cvasi-totale a informațiilor din perioada comunistă, am reușit să învăț singur principiile de funcționare ale calculatoarelor electronice și ale componentelor lor, astfel încât, la sfârșitul celor trei ani de studiu și experimente, să reușesc să proiectez și să construiesc un calculator electronic de la zero. Aceasta a constituit proiectul de absolvire al facultății și a constituit baza întregii mele cariere.

 

„[…] am reușit să învăț singur principiile de funcționare ale calculatoarelor electronice și ale componentelor lor […]”

4. Ce faci (concret) ca să înveți și să te dezvolți?

Gabriel JUNCU: Găsesc ceva de care sunt interesat (care poate să fie sau nu în legătură cu serviciul), caut informații și documentație din cât mai multe surse și caut să înțeleg ce și cum. În general este studiu individual bazat pe informațiile existente pe Internet, rareori apelez la alte persoane pentru ajutor sau clarificări. Totdeauna am preferat studiul individual, în propriul meu ritm, în locul celui din clasă, condus de un profesor.

„Totdeauna am preferat studiul individual, în propriul meu ritm…”

5. În încheiere, te rugăm să ne împărtășești 3 lecții pe care le-ai învățat din experiența de până acum și care simți că te ajută și că se aplică dincolo de sfera ta profesională? 

Gabriel JUNCU:

  • Fii curios;
  • Fii perseverent;
  • Găsește o pasiune și urmeaz-o cu dedicație.

Inseamnari-despre-viata-si-invatare

Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!

foto: arhiva personală Gabriel JUNCU