Ce am învățat de la participanți – Mai

Iată că a mai trecut o lună și, ca de obicei, este timpul să întrebăm trainerii noștri cu ce impresii și învățăminte și-au încheiat cursurile.

Fiecare training organizat este completat de momente în care învățarea se face bidirecțional. Astfel, nu doar participanții înscriși la traininguri și programe de dezvoltare află lucruri noi, ci și trainerii au ocazia de a-și perfecționa felul de a aborda o problemă sau anumite cunoștințe.

Așadar, vă invităm să descoperiți lecțiile învățate de trainerii noștri de la participanți in Mai 2017:

 

Gabriela HUM-2016

Am învățat că flexibilitatea este obligatorie atunci când lucrezi cu oamenii și că este mereu apreciată.

Am învățat că oamenii iubesc să fie atrași (nu împinși) în procese de învățare și se dedică trup și suflet atunci când găsesc sens în ceea ce învață și/sau fac. De la participanți am mai învățat că limitele și creativitatea nu întotdeauna se exclud reciproc și nu în ultimul rând, am învățat că oamenii au nevoie de timp pentru a se deconecta de la tehnologie și a se reconecta la ei înșiși și la ceilalți.  

 Gabriela HUM, Team Building – Journeys with Story


În acest weekend am învăţat că suntem unici fiecare în felul nostru, dar că uneori avem nevoie de curaj sau de feedback-ul celor apropiaţi ca să recunoaştem acest lucru în noi.

Szerena-SEER-2016

Am învăţat să ne uităm în oglindă şi să ne observăm împreună cu capacităţile, posibilităţile şi resursele noastre. Am învăţat că oricând putem începe ceva nou în viaţă cu acelaşi entuziasm şi bucurie, cum am făcut-o şi prima dată.

Am învăţat că pentru a fi un consilier bun, avem nevoie de curiozitate, răbdare şi empatie faţă de noi şi faţă de ceilalţi.

Şi, în final, am învăţat să ne uităm la viaţa noastră ca la un sistem complex în care recâştigarea şi menţinerea echilibrului este un element de importanţă maximă.  

 Szerena SEER, Consilier pentru Dezvoltare Personală, Modul 2 


Ce-am-invatat-de-la-participanti-ATU

A fi trainer presupune un proces constant și continuu de documentare și învățare. Ca traineri, învățăm mult când concepem și pregătim un program, învățăm când îl livrăm la sală și creștem atunci când ținem cont de evaluările și feedback-urile primite. În plus, de cele mai multe ori, e vorba de un schimb – pentru că, la rândul nostru, aflăm și învățăm de la cei cu care interacționăm pe parcursul trainingurilor. Anul 2017 îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Cu acest prilej, le-am propus trainerilor implicați în diferite proiecte ATU un exercițiu de reflecție: după fiecare training să se gândescă și să ne împărtășească ce au învățat de la participanți.

Duminica pe Coclauri #36

Pe 21 mai am organizat o nouă Duminică pe Coclauri și am vizitat o minunăție de poiană – Poiana cu Narcise din Tecșești, Alba Iulia.

DpC36

Am plecat în jurul orei 09:00 în direcția Alba-Iulia, iar după ce am trecut prin Teiuș, la aproximativ 2 km, am făcut dreapta la indicatorul Galda de Jos pe DJ107H, loc în care ne-am și regrupat. După alte câteva virări, la un indicator din lemn, am făcut dreapta pe un drum forestier și am mai mers încă câțiva kilometri până am ajuns în locul unde am lăsat mașinile. Am străbătut munții două ore, după care ne-am întors în Poiana cu Narcise unde familia Avram ne-a pregătit un ospăț cu ciorbă de fasole și produse locale. Deplasarea efectivă a durat o ora și 15 minute și am ars aproximativ 750 kcalorii! Gradul de dificultate a fost unul mediu, am urcat 300 metri diferență de nivel pe o pantă relativ accentuată (25-30%), iar în drumul nostru am cutreierat atât porțiuni de câmp deschis, cât și pădure. Pe traseul nostru am avut parte și de porțiuni stâncoase și abrupte, dar nu au reprezentat pericole deosebite. La ora 16 deja ne pregăteam să ne întoarcem spre Cluj-Napoca. Vremea a ținut cu noi pe tot parcursul traseului străbătut și ne-am bucurat de poteci uscate și priveliști care ne-au tăiat respirația!

Traseul poate fi văzut pe GPSies.

Cu această Duminică pe Coclauri, am atins un număr de 34 de participanți (28 de adulți și 6 copii) și un cățel.

Felicitări drumeților și mulțumiri pentru crearea unei atmosfere ideale!

Să ne revedem cu bine la o nouă Duminică pe coclauri în luna iunie, însă până atunci, vă invităm cu drag să vedeți câteva fotografii făcute de Liana, Sebi, Gabi și Luci pe parcursul drumeției.

Duminica pe coclauri logo

„Niciodată nu termini de învăţat.” – Ivona BOITAN

[Însemnări despre viață și învățare] 

Continuăm seria mini-interviurilor despre învățare cu câteva împărtășiri din experiența Ivonei BOITAN. Născută pe 4 ianuarie 1969, Ivona a urmat Facultatea de Regie Teatru din cadrul ATF București. În 1996 a semnat regia spectacolului Viața Conjugală de Max Aub la Teatrul Național Târgu-Mureș, după care s-a desparțit de teatru. De mai bine de zece ani lucrează ca și copywriter în publicitate și televiziune. A lucrat ca scenarist la prima ediție a Big Brother, a inițiat rubrica Top Rușinică, pe care a și scris-o în primul sezon. În prezent este scenarist la emisiunea Happy Hour de la Pro TV. A debutat cu romanul Cu sânge rece și albastru, apărut la Editura Tritonic în august 2008. Al doilea roman al său Hoții de timp a fost editat de CrimeScene Publishing în aprilie 2010.

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

2 Ivona Boitan 2

Ivona BOITAN: Sunt scriitor şi regizor. Am fost copywriter, am scris texte pentru reclame şi promo-uri, am fost scenarist de televiziune. Practic, toată viaţa mea s-a învârtit în jurul scrisului. Nu a fost ceva ce mi-am propus. De mică am vrut şi am știut că am să fac teatru. Am urât facultatea de teatru, secţia regie, dar constrânsă de oarece întâmplări de viaţă neprevăzute, aşa cum sunt marea parte a întâmplărilor de viaţă, am fost nevoită să renunţ la teatru şi să fac televiziune. În televiziune e muncă de echipă; fiecare ştie exact cât să se întindă, cât îl ţine plapuma. În teatru e mai degrabă o sinergie a personalităţilor şi a egourilor, decât muncă de echipă. În televiziune, mai ales că am lucrat în regie live – în direct, totul era contra cronometru. În teatru timpul se dilată, se comprimă, e un soi de elastic în mâna ta, şi tot ceea ce contează în final e rezutatul: să ajungi la public.

2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

Ivona BOITAN: Dacă aş fi obligată să fac un top al verbelor, că tot se poartă topurile de toate felurile şi ne dăm în vânt după clasamente, verbul „a învăţa” ar fi într-un top cinci. Alături de a iubi. Şi de a spera. Şi a crede. Şi a te bucura. Pragmatic vorbind, e singurul verb care face toţi banii şi în care merită să-ţi investeşti toţi bani. Niciodată nu termini de învăţat. Poţi crede că ai terminat de învăţat, dar de fapt e o cedare a ta de către tine însuţi, sau o autosuficienţă, sau o teamă că nu poţi merge mai departe. Sau multe alte motive, dar nu fiindcă nu ai mai avea ce învăţa. Tatăl meu a murit la 72 de ani şi pe noptiera lui erau cărţi de engleză, manuale, avea lecţiile făcute la zi… şi reuşise să vorbească o engleză bunicică. Poate vă întrebaţi la ce i-a folosit? La bucuria vieţii. Să înveţi e un act de bucurie şi iubire. Iubire de la cel care învaţă către cel învăţat. Şi invers, iubire de la cel care l-a învăţat. De ce nu ne uităm niciodată profesorii, fie că am fost elevi buni sau loaze? Fiindcă nu uităm niciodată un act de iubire. Atunci când cineva învaţă pe altcineva ceva, se crează o conexiune incredibilă. Nu întâmplător Iisus Hristos s-a numit învăţător. Nu a făcut-o din orgoliu, ci din iubire. Doar prin iubire, şi cu iubire poţi învăţa cu adevărat. Poate că sună telenovelistic „iubirea, doar iubirea…”, dar dincolo de clişeu se ascunde adevărul. Câteodată chiar cu A mare.

„Dacă aș fi obligată să fac un top al verbelor […], verbul „a învăța” ar fi într-un top cinci. Alături de a iubi. Și de a spera. Și a crede. Și a te bucura.” 

3. De-a lungul vieții, învățăm și ne dezvoltăm. Care simți că a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășori?

1 Ivona BoitanIvona BOITAN: Grea întrebare. Nu m-am gândit niciodată până acum. Cred că televiziunea m–a învăţat cel mai mult. M-a învăţat să stau în banca mea, să nu cred că le pot face pe toate singură. Să îi ajut pe alţii şi, mai ales, să mă las ajutată de ei. Cred că noi, românii, suntem orgoliosi şi individualişti.

4. Ce faci (concret) ca să înveți și să te dezvolți?

Ivona BOITAN: Singurul lucru pe care-l poate face cineva ca să înveţe este să facă, să greşească, să-şi asume greşeala, să meargă la altul care face la rândul lui ceva similar şi să afle cum se face. Cunoaşterea strict teoretică pe mine nu m–a ajutat prea mult. Am fost la nenumărate seminarii, și team building-uri. şi conferinţe, dar cel mai mult m–a ajutat să-l văd pe altul care face ce-aş vrea şi eu să fac şi o face mai bine ca mine. Să-l admir şi să-l urmez. În domeniul nostru se spune că meseria se fură. E un furt căruia nu i s-a alocat niciun cod penal, deci e un furt bun. Aş mai spune că citesc în medie 3-4 ore pe zi, cărţi.

„Singurul lucru pe care-l poate face cineva ca să învețe este să facă, să greșească, să-și asume greșeala…”

5. În încheiere, te rugăm să ne împărtășești 3 lecții pe care le-ai învățat din experiența de până acum și care simți că te ajută și că se aplică dincolo de sfera ta profesională? 

Ivona BOITAN:

  • Să admiri în loc să invidiezi.
  • Să nu crezi că aşa ceva poate face altul, dar tu nu…Toţi oamenii deştepţi au fost proşti la un moment dat, dar nu s-au oprit acolo.
  • Învaţă non-stop lucruri noi. Preferabil aprofundând un domeniu, deşi de multe ori e bine şi să schimbi. Stai de vorbă cu tine. Renunţă la telefon, tabletă, net, Facebook, Twitter, Instagram şi orice alta formă de comunicare online şi stai online cu tine. În linişte. Vei fi uimit de câte spune vocea aceea din capul tău! Mult succes!

Inseamnari-despre-viata-si-invatare

Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!

foto: arhiva personală Ivona BOITAN

Customer Care: „La celălalt capăt al liniei”

de Cosmina CÂMPEAN, trainer ATU Consulting

„Dă-mi o sută până mâine” –
sau cum promisiunile de plată ale clienților
seamănă cu promisiunile din studenție

Imagine articol CC Cosmina CMPEAN

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când aud Customer Care, aud discuțiile cu operatorii companiilor de telefonie mobilă, care fac ce fac, dar au grija clientului: au grijă să ne spună pe nume de x ori, au grijă să ne amintească cum se vorbește clar, cursiv, literar, au grijă să ne amintească bunele maniere la telefon, au grijă… de client. Adică de noi.

M-am învârtit în ultimii aproape 10 ani în lumea recuperării creanțelor în mediul internațional; sau mai degrabă mixt. Scriind asta, îmi dau seama că „mixt” s-ar putea să fie răspunsul dilemelor existențiale ale acestei „pagini de jurnal”. Cu toate „escapadele” în lumea rapoartelor, a calculului și a analizelor indicatorilor de performanță, sufletul meu a cerut comunicare în doze generoase. Așa am revenit sub diferite forme la… interacțiunea cu clientul. 

Când vorbim de recuperarea de creanțe, deja Customer Care devine Customer Care asertiv. Ideal ar fi să ai grijă de client în timp ce ai grijă și de business. (În același timp, îi și faci o evaluare de risc bazată pe un istoric scris în limbaj de mIRC, folosind toate aptitudinile dobândite vizionând Sherlock Holmes).

Expirând aerul parodic din paragraful anterior cu zâmbetul pe buze (căci, nu-i așa, zâmbetul se simte când vorbești la telefon), revin la Customer Care în recuperarea de creanțe:

  • Nu aș vrea să îl numesc miraj, pentru că am auzit destule negocieri până la ultimul cent și detaliu, totodată politicoase – dar raritatea lor mă face să îl ridic la rangul de artă. 
  • Este arta eleganței într-o discuție profesională dificilă, în care te implici având în minte câștigul pe termen lung al ambilor parteneri. (Sau a celor trei – dacă te pui pe tine pe picior de egalitate cu clientul și compania pentru care lucrezi). 
  • E genul de „artă” pe care aș dezvolta-o înca de pe băncile școlii în locul celei de a vrea (= de a crede că ești pregătit și ți se cuvine) să fii manager după terminarea perioadei de probă. Cum nu venim pregătiți pentru asta, angajatorul nostru o să ne învețe teoria, dar ne desăvârșim în practică, după sute de apeluri în care balanța câștigului s-a înclinat mai mult într-o parte. Uneori în funcție de noi, alteori în funcție de persoana de la celălalt capăt al liniei. 
  • Din nou, cred că totul se reduce la propria persoană: Don’t go through life, grow through life. – Eric Butteworth. 

Având în minte rezultatul unui raport legat de viitorul industriei consumatorului (care spune că în câțiva ani, principalul diferențiator pe piață va fi experiența clientului, nu produsul sau prețul), aș spune să investim în niște eoliene în loc să lăsăm grija pentru client în bătaia vântului. 

Văzând vânzările și expansiunea companiilor de telefonie mobilă, aș spune că grija pentru client este grija pentru business, grija pentru angajat. Oare în ce ordine? Clasica dilemă: ce a fost prima oară, oul sau găina? Cred că pentru ultima întrebare este un răspuns științific, pentru dilema anterioara, încă studiem…

Un lucru e sigur: Dacă noi nu avem grijă de clienți, cu siguranță se va găsi altcineva să o facă (If we don’t take care of the customer, somebody else will. – Edgar Mitchell).