Provocarea de weekend #23

Eliberează-ți inboxul

„Pentru mulți dintre noi, emailul este modalitatea standard de lucru. Ne ducem viața în interiorul căsuței poștale, unde rezolvăm totul – de la comunicarea cu familia și prietenii până la proiecte profesionale.” Provocarea din această săptămână te invită să iei fiecare „căsuță” de email pe care o folosești, să ștergi toate emailurile care nu te interesează, să le organizezi pe cele necesare și să te asiguri că nu mai ai emailuri necitite.

Pe lângă limitarea conturilor de mesagerie, reducerea timpului petrecut pe email și a volumului de mesaje primite, „curățarea” căsuței poștale electronice reprezintă un pas important în procesul de eficientizare a emailului și, implicit, eficientizarea sarcinilor zilnice.

În cartea sa, Mai mult cu mai puțin – arta limitării la esențial în afaceri și în viața de zi cu zi (pp. 77 – 86) – Leo Barbuta face următoarele recomandări cu privire la eliberarea căsuței poștale:

  • Foldere temporare – Dacă aveți foarte multe mesaje în căsuța poștală (sute sau mii), ar trebui să creați un folder temporar („de arhivat”) și să vă ocupați de ele mai târziu, în intervale de câte 30 de minute, de pildă, până le terminați.
  • Un sistem de gestionare – De multe ori, mesajele rămân în căsuța poștală pentru că așteaptă o rezolvare. În loc să o lăsați acolo, pe post de atenționare, introduceți acțiunea necesară pentru fiecare email într-un sistem cu sarcini de îndeplinit – o agendă, un program online etc. Scoateți sarcina respectivă din căsuța poștală. Faceți o trimitere la email, dacă e necesar. Apoi arhivați emailul și gata.
  • Rezolvați-le rapid – Treceți prin toate emailurile, pe rând, de la cel mai recent în jos. Deschideți fiecare mesaj și scoateți-l din căsuța poștală (inbox). Variante: ștergeți, arhivați (pentru mai târziu), răspundeți imediat (după care îl arhivați sau îl ștergeți), îl treceți pe lista cu sarcini (după care îl arhivați sau îl ștergeți), faceți ceva ce vi se cere în email (dacă necesită două minute sau mai puțin – după care îl arhivați sau îl ștergeți) sau îl trimiteți mai departe (după care îl arhivați sau îl ștergeți). Observați că fiecare email este în cele din urmă arhivat sau șters.
  • Nu ezitați să apăsați tasta Delete – De prea multe ori, avem senzația că trebuie să răspundem la fiecare email. E greșit. Întrebați-vă care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă ștergeți un anumit email. Dacă răspunsul la această întrebare nu e prea grav, ștergeți-l și mergeți mai departe.
  • Ocupați-vă de toate mesajele – Nu lăsați mesaje în cutia poștală. Stabiliți o regulă: cutia poștală va fi întotdeauna goală. Acum ar trebui să nu mai aveți niciun email în inbox. Ce bine!

23 laptop

Foto: Patryk Dziejma


Provocarea-de-weekend

La final de săptămână, venim cu o idee de exercițiu, joc sau activitate prin care te încurajăm să-ți acorzi câteva minute de relaxare, care să te ajute să descoperi lucruri noi despre tine, despre pasiunile tale sau despre ceea ce se află în jurul tău!

Accepți provocarea?

[Luni de poveste] Despre învățare și efectele ei

Vă invităm cu drag să luați parte la prima întâlnire Luni de poveste… la Cărturești!
Luni, 5 septembrie 2016, timp de două ore (de la 18:00 la 20:00), Gabriela HUM ne va vorbi despre învățare și efectele ei, într-o atmosferă relaxată și relaxantă la Cărturești (Iulius Mall, Cluj-Napoca).

Despre-invatare-Gabriela-HUM-ATU-Consulting-2016

Data: 05.09.2016
Subiect: Despre învățare și efectele ei
Trainer: Gabriela HUM

Învățarea înseamnă schimbare. Învățarea schimbă structura fizică a creierului și determină organizări și reorganizări ale acestuia. Învățarea se întâmplă mereu, conștient și inconștient. Când pregătim un training, adesea ne concentrăm mult mai mult asupra conținutului pe care dorim să îl transmitem și mai puțin asupra manierei în care participanții învață.

În acest atelier, vă propun să ne îndreptăm atenția asupra modului în care învățăm și să descoperim ce înseamnă un proces de învățare reală și care sunt iluziile competențelor noastre.

  • Ce ne motivează să învățăm ca adulți
  • Andragogia și principiile învățării
  • Neuroștiințele învățării
  • Stiluri de învățare vs. Metode de învățare
  • Idei de reținut despre cum învățăm real

Vă aștept cu drag,
Gabi


Gabriela HUM este psiholog și trainer, fiind activă în zona de consultanță și dezvoltare personală din 1997. Coordonează echipa ATU Consulting și activitatea companiei din 2004 și e direct implicată atât în strategie, cât și în proiectele desfășurate în firmă. Gabi e pasionată de grupuri și dinamica acestora. Crede cu tărie că relația este cea care stă la baza schimbărilor, creșterii și dezvoltării umane și că învățarea este un proces de descoperire.


Intrarea este liberă, pentru participare vă rugăm să vă rezervați un loc completând formularul de înscriere.

Dacă doriți, puteți să dați join sau share la evenimentul de pe Facebook aici.


Acest atelier face parte din seria întâlnirilor Luni de poveste… la Cărturești, eveniment organizat de ATU Consulting la Librăria Cărturești (Iulius Mall, Cluj-Napoca).

Luni-de-poveste-la-Carturesti-ATU-Consulting-2016

Luni de poveste… la Cărturești

În perioada septembrie – octombrie 2016, vă invităm cu drag să luați parte la evenimentul Luni de poveste… la Cărturești! În fiecare seară de luni, vă propunem să călătorim împreună, timp de două ore, prin teme și subiecte de interes – cu aplicabilitate directă în viața noastră de zi cu zi.

Luni-de-poveste-la-Carturesti-ATU-Consulting-2016

Pe parcursul a nouă săptămâni, ne întâlnim în fiecare zi de luni, de la 18:00 la 20:00 18:30 la 20:30, la Ceainăria Cărturești (Iulius Mall, Cluj-Napoca), unde vom vedea cum învățăm și în ce condiții, cum putem să devenim mai performanți în viața de zi cu zi, cum apare stresul în viața noastră și cum să îl aducem mai aproape de noi ca prieten. Vom descoperi ce ne motivează și cum să înțelegem ce îi motivează pe alții, ne vom familiariza cu asemănările dintre metodologiile Agile și maniera în care funcționează creierul uman, vom afla câteva explicații ale emoțiilor și deciziilor noastre în raport cu banii și cum câteva reglaje fine în comportamentul de lider pot avea efecte surprinzătoare în interacțiunile cu ceilalți. Ne vom gândi la ce înseamnă pentru fiecare dintre noi succesul și eșecul în carieră și care sunt factorii care ne blochează sau ne stimulează creativitatea în viața cotidiană.

Intrarea este liberă, pentru participare este nevoie să vă rezervați un loc completând formularul de înscriere aferent atelierului care vă interesează.

PROGRAM

Data: 05.09.2016
Subiect: Despre învățare și efectele ei
Trainer: Gabriela HUM
Fotografii de la eveniment aici


Data: 12.09.2016
Subiect: Din bucătăria fină a leadershipului
Trainer: Răzvan GOGA
Fotografii de la eveniment aici


Data: 19.09.2016
Subiect: Emoția în relația cu banii
Trainer: Radu MĂRINCEAN
Fotografii de la eveniment aici


Data: 26.09.2016
Subiect: Dezvoltarea în spirala stresului
Trainer: Szeréna SEER
Fotografii de la eveniment aici


Data: 03.10.2016
Subiect: Despre performanță în viața personală
Trainer: Adela HARLIȘCA
Fotografii de la eveniment aici


Data: 10.10.2016
Subiect: Despre eficiență și agilitatea creierului
Trainer: Bogdan GIURGIU
Fotografii de la eveniment aici


Data: 17.10.2016
Subiect: Definirea succesului în carieră
Trainer: Diana BERINDEI
Fotografii de la eveniment aici


Data: 24.10.2016
Subiect: Motivarea și (re)sursele ei
Trainer: Gavril HABA
Fotografii de la eveniment aici


Data: 31.10.2016
Subiect: Creativitatea în viața de zi cu zi
Trainer: Tudor SBÂRCEA
Update:
Subiect: Curajul de a avea încredere începe cu noi înșine
Trainer: Gabriela HUM
Fotografii de la ultima întâlnire – în curând 🙂


Vă așteptăm cu mare drag,
Echipa ATU Consulting

Dacă ați fost prezenți la cel puțin unul dintre ateliere de mai sus, vă rugăm să ne oferiți feedback-ul vostru prin completarea acestui chestionar de evaluare.
Mulțumim mult!

Luni-de-poveste-la-Carturesti-ATU-2016 WEB new

Provocarea de weekend #22

În familie

Familia nu te definește ca individ,
însă e adesea acolo de unde ai pornit.

De această dată, te invităm să-ți acorzi timp și să te gândești cum este familia ta și ce înseamnă pentru tine.

1. Ce înseamnă familia pentru tine?

2. Care sunt principalele roluri pe care le îndeplinești în familie? (fiu/fiică, frate/soră, nepot/nepoată, tată/mamă, părinte etc.)

3. Cum ți-ai descrie familia în care ai copilărit? Mai tradițională sau mai neconvențională? Care sunt motivele care te fac să o descrii așa?

4. Ce îți place să faci împreună cu familia?

5. Care crezi că sunt valorile cele mai importante pentru familia ta?

6. Cum s-a schimbat de-a lungul timpului relația cu familia ta?

7. Dacă ar fi să găsești un motto reprezentativ pentru familia ta, care ar fi acesta?


Acest exercițiu ne-a reamintit de un articol drag nouă – Povestea merge mai departe – despre stilurile parentale.

22 Hands-black-white-Judit-Klein

Inspirație: Megan Kaye (2014). Do You Know Who You Are?, DK (p. 15);
Foto: Judit Klein, via flickr.com


Provocarea-de-weekend

La final de săptămână, venim cu o idee de exercițiu, joc sau activitate prin care te încurajăm să-ți acorzi câteva minute de relaxare, care să te ajute să descoperi lucruri noi despre tine, despre pasiunile tale sau despre ceea ce se află în jurul tău!

Accepți provocarea?

Despre evoluția unei pasiuni – interviu cu Lucian Hum

[Interviuri cu oameni pasionați] – de Andra HANȚĂ

Lucian HUM se ocupă de zona comercială și de strategie în ATU Consulting și coordonează totodată activitatea și proiectele din Humanco (Hum Management Consulting). Suntem colegi la locul de muncă și din ce în ce mai des parteneri de drumețit în natură. Interviul cu Lucian l-am făcut afară, în mijlocul naturii, într-o zi ce s-a arătat precum cele spuse în interviu: complexă și completă prin tot ceea ce a adus cu ea – o dimineață însorită, o după-amiază cu furtună. La un moment dat, ne era greu să ne auzim din cauza tunetelor, așa că natura, parte din pasiunea lui Luci, a fost cu noi pe tot parcursul interviului… Muntele și hikingul sunt pasiunile lui Lucian de câtiva ani buni. L-am rugat să ne împărtășească despre cum a descoperit și cum a trăit această pasiune de-a lungul vieții.


Andra HANȚĂ: Care e prima ta amintire despre mersul pe munte? Îți mai amintești când ai fost prima dată pe munte?

Lucian-Lacul-Rosu-cu-Vica

Lucian HUM: Nu, sunt confuze amintirile… Ce țin minte e că mergeam la Vațman, prin pădure, pe dealurile de la Tg. Mureș (n.n. unde a copilărit Lucian), primăvara, și îmi plăcea foarte mult mirosul de pământ, îmi plăcea să văd mușchiul de pe copaci, senzația aceea de natură care învie, cum mustește pământul de apă, cum vine primăvara. Asta țin minte… Nu cred că există un început. Cred că am continuat pasiunea părinților mei pentru mersul pe munte. Cu ei am tot ieșit. Tata mergea în fiecare duminică la plimbare pe Vațman și mergeam cu el. Mai târziu am început să mergem cu bicicleta… Am amintiri disparate despre o excursie la Lacul Roșu (foto), despre Cheile Turzii – acolo îmi amintesc faptul că m-am chinuit foarte mult pe grohotiș, urcam doi pași și alunecam înapoi un pas – apoi îmi amintesc mersul la cules la zmeură, dar nu mai știu pe unde mergeam. Ce e foarte interesant e că eram un copil care evitam sportul, nu știam cum să chiulesc de la educație fizică, chiar aveam rezultate proaste. Nu-mi plăceau exercițiile la spalier, nu aveam rezistență la alergare. În schimb, mergeam cu bicicleta 50 – 70 de km fără nicio problemă și mergeam pe jos kilometri întregi.

Lucian-Retezat-Peleaga

Îți spuneam că inițial am urcat pe munte cu ai mei. Atunci îmi plăceau mirosurile, natura. Efortul îmi displăcea, să transpir, să obosesc, ca și copil era neplăcut. Și totuși atracția pentru munte a rămas. Mai târziu am început să merg cu colegii de liceu, eram un nucleu de vreo 4-5 care umblam constant, umblam în fiecare săptămână. Pe vremea lui Ceaușescu și așa nu aveai altceva de făcut… Și ca adolescent rebel era și o evadare de acasă. Mergeam sâmbăta la gară și ne urcam în primul tren. Habar nu aveam unde mergem. Ne făceam rucsacul după lista universală a excursiilor – 4 pagini A4 scrise mărunt, cu toate prostiile pe care ți le puteai lua cu tine, și ne urcam în primul tren: dacă mergea spre Brașov, mergeam pe defileu, pe Deda-Toplița în Călimani, dacă o lua spre Teiuș mergeam în Apuseni.

Lucian-Piatra-Craiului

Apoi, după armată, am început să cochetez cu Piatra Craiului, împreună cu John, prietenul meu din Zărnești (foto). Mergeam de trei- patru ori pe an pe Piatra Craiului la modul serios, adică stăteam o săptămână, două și făceam trasee lungi, grele. Aveam condiție fizică foarte bună la vremea aceea, eram sprinteni ca maratoniștii din weekendul acesta de pe Retezat (n.n. Maratonul Retezat, 6 august 2016).

După facultate, ne-am luat cu serviciile și am rărit-o cu muntele, o perioadă lungă de timp. Bine, tot ieșeam o dată de două ori pe an, doar că s-a dus condiția fizică, am pierdut antrenamentul, am luat kilograme în plus, iar rezultatele erau destul de jalnice. Am fost de exemplu în Piatra Craiului în urmă cu vreo 15 ani și ne-am oprit la Curmătura pentru că nu mai puteam, deși ne propusesem să urcăm până în creastă.

Lucian-priveliste

Ce mi se pare foarte fain e cum am redescoperit muntele și asta plimbând câinele, plimbând-o pe Bella. A fost o perioadă lungă de timp când credeam că munții adevărați sunt munții înalți, peste 2.000 de metri. Chiar și pietenul meu John, când povesteam cu el zicea: „Bine mă, Apusenii sunt o glumă, sunt niște dealuri… Hai să vezi un munte adevărat, un Făgăraș, o Piatra Craiului!”. După ce l-am dus în Apuseni (foto), le-a apreciat frumusețea, pitorescul, ospitalitatea.

La vârsta aceea, turele trebuiau să fie dure, cu mulți kilometri, cu diferență de nivel mare, cu obiective clare de atins piscuri. Nu m-aș fi gândit niciodată la vremea aceea să mă plimb pe dealul din spatele casei. Acum vreo cinci – șase ani a apărut necesitatea de a o plimba pe Bella (foto). Și am plimbat-o pe dealul din spatele casei și am văzut că poate fi foarte frumoasă și excursia asta: mai vezi un iepure, o căprioară, o tufă, un pom în floare, o zăpadă…

Lucian-Bella

Lucian-Somesul-Rece

Așa am redescoperit plimbările și că e foarte frumos să te plimbi și pe dealuri și că nu trebuie să planifici doar o expediție pe an pe un munte de peste 2.000 m, nu e obligatoriu să călătorești sute de kilometri până la munte, nu trebuie să investești 2-3 zile și echipament, ci te poți duce, în fiecare săptămână, într-o tură frumoasă de o zi sau de 10 – 15 km, pe dealurile din apropierea casei. Și uite că sunt 5 – 6 ani de când umblăm în fiecare săptămână și nu am reușit să vedem totul pe o rază de 50 – 70 de km în jurul Clujului (foto Someșul Rece).

A.H: Ce înseamnă muntele pentru tine, ce te atrage la el?

L.H.: Cred că senzația de libertate și forța pe care o are muntele și o transferă cumva și celor ce îl vizitează. Cu John ziceam că mergem la munte pentru că ne place să simțim vântul. Asta era una din formele de libertate pe care le trăiam la munte. Să simți vântul…

„Mergem la munte pentru că ne place să simțim vântul. Asta era una din formele de libertate pe care le trăiam la munte. Să simți vântul…

Mă mai atrage faptul că mereu am ceva de învățat din experiențele de pe munte. Sunt o persoană orientată spre obiective: când urc trebuie să ating vârful. Dacă nu am atins vârful nu sunt mulțumit, o consider o tură ratată. Am învățat însă că mă pot bucura și de proces, de drum, asta mai ales în traseele făcute de mai multe ori sau traseele ușoare. Apoi am mai învățat pe munte că mi se întâmplă să uit să planific ieșirea din traseu, asta tot pentru că ajunsul pe vârf e important. După aceea întoarcerea mai vedem noi cum se întâmplă. Și așa uneori e tragi-comică întoarcerea… Mai mult decât atât, sunt un perfecționist de felul meu. Pe munte am învățat să mă abandonez, să accept ceea ce e, ceea ce vine peste mine… E perfect așa cum e.

Mă regăsesc atunci când sunt aproape de munte. Simt muntele puternic… Nu-mi place expresia că „mergem să cucerim muntele”. Nu cucerim nimic! Muntele te poate omorî foarte ușor, te strivește fără niciun fel de remușcare… Nu cucerim nimic! La munte mergem smeriți și suntem la bunăvoința lui să ne accepte, să ne lase să îl descoperim.

„Nu-mi place expresia că „mergem să cucerim muntele”. (…) La munte mergem smeriți și suntem la bunăvoința lui să ne accepte, să ne lase să îl descoperim.”

Lucian-Padis

A.H.: Mă gândesc că ai avut experiențe care „te-au ajutat” să ajungi la concluzia asta.

L.H.: Bine, la vârsta adolescenței mergeam să cucerim muntele, îți dai seama! Am văzut furtuni cu trăznete când noi eram în creastă, era să cădem de pe stânci, am ratat trasee, am fost foarte aproape de moarte de multe ori… am fost niște copii teribili care au supraviețuit și suntem în viață să povestim mai departe ceea ce am trăit. Pe vremea aceea, nici nu băgam de seamă vremea: ne simțeam bine fiindcă eram departe de casă, eram împreună cu prietenii, râdeam, ne distram. Aveam niște praștii de haine, cuțitul de vânătoare agățat la cingatoare și coada de vulpe pentru noroc, era mult mai important show-offul și lookul pe care îl aveai decât ce se întâmpla în jur.

Acum, ceea ce simt când merg la munte este autenticitate. E ceva natural, format natural, făcut de Natură, nu de mâna Omului. E o „construcție” a Naturii extraordinar de frumoasă.

„Acum, ceea ce simt când merg la munte este autenticitate. E ceva natural, format natural, făcut de Natură, nu de mâna Omului.”

A.H.: Așa cum ai povestit până acum, pare că pasiunea ta pentru munte a avut mai multe etape: a fost modelarea, când ieșeai cu părinții, a fost etapa de rebeliune, de libertate antagonică, atunci când muntele era o evadare de acasă și o „cucerire”, apoi perioada de libertate reală, când mergeai la munte să simți vântul, iar acum e plăcerea de a trăi muntele, de a-i trăi autenticitatea.

L.H.: Da, cred că a fost și o etapă de nostalgie, când mergeam pe Piatra Craiului așa, din inerție, deja o văzusem de nenumărate ori, știam toate traseele. Mergeam ca în plimbare. Și totuși, de fiecare dată, găseam ceva diferit: era primăvară, era vară… Cum ziceau pe un blogul de hikeri: cineva întreba de trasee noi în jurul Clujului, iar blogerul i-a răspuns: „Fă și tu ca noi, ia-le de la început, vizitează-le din nou. Mereu vei găsi ceva nou de văzut”.

Și apropo de libertatea reală, așa e, am ajuns la o vârstă și la o perioadă de umblat pe munte când făceam asta pentru că îmi plăcea, ca să simt cum bate vântul, iar cu John mai aveam o vorbă: mergeam la munte ca să tăcem împreună. Ajungeam să avem momente în care nu mai aveam nimic de zis. Stăteam și admiram peisajul. Și nu mai era nimic de zis, nimic de demonstrat.

„Mergeam la munte ca să tăcem împreună… Stăteam și admiram peisajul. Și nu mai era nimic de zis, nimic de demonstrat.”

În ultimii ani, pe lângă a ne bucura de mișcare și a fi în natură, muntele ne-a adus mai aproape și niște oameni dragi, un anturaj frumos. Se adună în excursiile noastre oameni din diverse domenii, schimbi idei, afli informații noi, interesante, înveți de la ei, învață ei de la tine. Muntele și ieșirile au ajuns să fie forme de învățare sau medii de învățare, timp în care faci și mișcare, te bucuri de peisaje.

Lucian-Vf.-Batrana-DpC3-2014

Uite la ce poți ajunge când începi să-ți plimbi câinele! Am ajuns la un proiect frumos în ATU: Duminica pe coclauri. Inițial am chemat colegii, apoi familiile, apoi am zis să facem o ieșire oficială și am chemat parteneri ai firmei și prieteni de-ai colegilor și așa am ajuns că imediat avem 30 de ediții și sute de oameni diferiți care au fost alături de noi, sute de kilometri parcurși, zeci de kilometri diferență de nivel și locuri minunate vizitate (foto din Duminica pe coclauri #3).

„Astăzi, muntele și ieșirile au ajuns să fie forme de învățare sau medii de învățare – timp în care faci și mișcare, te bucuri de peisaje.”

A.H.: Avem o întrebare la interviurile despre pasiune: ai spune despre tine că ai o pasiune sau că ești pasionat de munte?

Lucian-Tecsesti-DpC24-2016

L.H.: Sunt pasionat de munte! Mă simt bine pe munte, e ceva absolut egoist, îmi face bine să fiu aproape de munte. Dar îmi place să împărtășesc asta și cu alții, să le arăt ce frumos poate fi. Cred că e un moment în viața mea în care transfer pasiunea pentru munte: așa cum ai mei mi-au dat-o, o trec mai departe altora (foto din Duminica pe coclauri #24). Urmăresc pe internet comunitățile de cicloturiști și cele de hikeri și sunt două comunități foarte diferite. Cicloturiștii sunt foarte uniți, au site-uri, au bloguri, au comunități. Cred că sunt foarte apropiați unii de alții ca și capacitate de efort fizic. Hikerii sunt foarte diferiți: sunt unii pentru care plimbarea prin parc e un efort important, alții pentru care, dacă vârful nu are peste 3.000 m nu consideră că au umblat. Asta face ca informațiile despre hiking să fie foarte multe, dispersate, pe multe niveluri. Noi ne-am înconjurat de-a lungul anilor cu mulți prieteni care umblă pe munte, suntem cam la același nivel și am descoperit resurse de unde să îți iei idei de trasee, recomandări, sfaturi.

A.H.: Uite asta este un alt aspect interesant legat de trecut și prezent: azi mergem la hiking cu GPS-ul. În trecut mergeați cu harta sau după marcaje. Cum era să faci munții strict după orientare pe hartă?

L.H.: Nu știu, habar nu am cum am putut să batem munții așa!? Dar ne-am întors de fiecare dată, drept urmare azi stăm de vorbă. Erau marcaje, aveai hartă, dar nivelul de detaliu era scăzut față de ce îți dă GPS-ul. Adevărul e că marcajele erau destul de bune, destul de bine întreținute la vremea aceea, dar dacă le pierdeai, dacă era zăpadă, vegetație mare și le acoperea – erai pierdut. Cum eram câte patru – cinci persoane în grup, ne împrăștiam pe toată zona și le căutam. Făceam foarte mulți kilometri în plus. Când a apărut GPS-ul, îl foloseam ca un instrument de înregistrat traseul pe care mergeam, ca să ne uităm la final pe unde am fost. Abia mai apoi am descoperit că pot fi încărcate hărți, îți poți desena traseul de acasă și să mergi pe el, să te orientezi, să îți dea un prieten un traseu făcut de el și să umbli după un traseu deja marcat… Acum mergi foarte exact, 5 m în stânga sau în dreapta, nu ai ce să greșești. Siguranța pe care ți-o dă pe ceață, pe întuneric, în pădure e fără dubiu.

A.H.: În weekend am fost împreună în Retezat. Ce ai adus cu tine după tura asta, ca experiență?

Lucian-Retezat-2016

L.H.: A fost o experiență foarte faină. M-am întors de pe munte mândru că după 30 de ani am ajuns din nou pe Vf. Retezat (foto). Încă e proaspătă amintirea weekendului, încă mai stau și distilez ce am trăit acolo zilele acestea. E senzația aia de care îți spuneam mai înainte: urci și ești mai mult în obiective – acum împachetăm, plecăm spre Poiana Pelegii, acum punem cortul, acum mâncăm, acum pornim spre Vf. Peleaga sau spre Vf. Retezat… Acum se întâmplă ceva neașteptat, îmi luxez glezna, oare mă ține glezna până pe vârf? Oare să mă opresc? Oare pot toți să urce? Ce facem cu cei care nu pot merge în ritmul grupului? Toate gândurile ăstea sunt mereu în minte. Abia când s-a terminat, cobori, te relaxezi, atunci începi să îți dai seama ce ai trăit, unde ai fost, te uiți la poze și uneori nu-ți vine să crezi că ai fost acolo… Au fost trei zile foarte condensate, au trecut într-un ritm amețitor. Ce am realizat în tura asta este că devenim un grup din ce în ce mai mare și cu condiție fizică diferită: unii experimentați, alții mai puțin. Și probabil pentru viitor va fi nevoie să alegem locuri care oferă trasee pentru fiecare tip de experiență. M-au emoționat oamenii, că au venit, că m-au urmat, că m-au acceptat ca lider, e un semn de foarte mare încredere și le mulțumesc pentru asta. Mă emoționează încrederea pe care unii dintre ei au exprimat-o explicit. Uneori nu am eu așa multă încredere în mine, câtă primesc de la ei. Adevărul e că și eu am încredere în ei. În Retezat (foto), au fost momente, pe câteva porțiuni expuse, curajoase, în opinia mea porțiuni de cățărare, unde mă uitam cu coada ochiului să văd dacă vin. Nu m-am oprit să întreb dacă pot, undeva în mine știam că vor veni, că pot. Și au putut! Am ajuns pe vârf.

Lucian-Panorama-Retezat-2016

„Abia când s-a terminat, cobori, te relaxezi, atunci începi să îți dai seama ce ai trăit, unde ai fost, te uiți la poze și uneori nu-ți vine să crezi că ai fost acolo…”

Uite, ce am mai (re)adus cu mine de pe Retezat este ideea că e important să știi când să abandonezi. Și uneori e mai greu să abandonezi decât să continui. Și mi-am reamintit ceva legat de importanța detaliilor: ce importanță au câteva sute de grame în plus când le ai de cărat în spate, ce înseamnă să ai un bocanc cu talpă de vibram sau un tricou de merinos când transpiri. Că pe munte nu mai contează cum arăți, când e frig îți tragi pe cap o căciulă groasă și nu te interesează că îți stă bine sau nu își stă bine cu ea.

„E important să știi când să abandonezi. Și uneori e mai greu să abandonezi decât să continui.”

A.H.: Ce ai recomanda cuiva care își caută o pasiune? Cum să descopere ce îl pasionează?

L.H.: Nu știu… să facă ce îi place. De fapt, cred că să facă e cel mai important. Și când ceva îi place, să persevereze în acel ceva. Eu zic că descoperirea pasiunii vine natural, vine curgător. Aș zice că vine ușor, dar cu ușorul ăsta am o problemă, cu definirea lui. Și cu pasiunea pentru munte: umbli 20 de km, transpiri, te lovești, te dor mușchii, te zgârii, poți spune orice, dar nu că e ușor. Și totuși e ușor… adică o faci cu drag, îți place, abia aștepți să o faci din nou, să ai iar febră musculară, să transpiri din nou, să fii iar obosit! Ca să îți descoperi pasiunea, cred că e nevoie să faci lucruri noi, să încerci, să vezi ce fac alții, să încerci și tu, să fii curios. Începuturile sunt mereu grele, nu ai performanță. Dar dacă găsești ceva ce îți place, e nevoie apoi să perseverezi. Performanța vine din perseverență. Cam toți prietenii noștri care au câte o pasiune îi vezi că mereu perseverează, fac din nou și din nou și devin mai buni și ajung la niște performanțe absolut incredibile. Și aici nu vorbesc doar de mersul pe munte. E la fel cu fotografia, cu înotul, cu muzica.

„Ca să îți descoperi pasiunea, cred că e nevoie să faci lucruri noi, să încerci, să vezi ce fac alții, să încerci și tu, să fii curios. Începuturile sunt mereu grele… Dar dacă găsești ceva ce îți place, e nevoie apoi să perseverezi. Performanța vine din perseverență.”


Interviuri-cu-oameni-pasionati-2016

Munca de trainer ne aduce aproape de mulți oameni, ne lasă să îi descoperim dincolo de activitatea lor de zi cu zi. Așa am aflat că mulți dintre ei au pasiuni: unele legate de munca lor, altele mai personale. Și cum anul 2016 în ATU este declarat anul pasiunii, am început un nou proiect din categoria beyond training, proiect prin care dorim să vă prezentăm oameni obișnuiți și pasiunile lor – sub forma unor Interviuri cu oameni pasionați.

foto arhiva personală Lucian HUM

„Expediție” în Retezat 2016

În luna august, am transformat deja tradiționala Duminică pe coclauri într-un weekend prelungit în Parcul Național Retezat, ocazie prin care unii dintre noi l-am descoperit pentru prima dată, alții l-am redescoperit în alte forme, din noi unghiuri și din alte perspective.

Ne-am adunat în total 13 iubitori de drumețit și de natură – o parte din Echipa ATU, împreună cu prieteni dragi din țară și din străinatate!

Retezat - Echipa 2016

Am fost sus pe munte trei zile (5 – 7 august 2016) – un munte darnic și primitor, ce a împărtășit cu noi peisaje superbe, o vreme potrivită, cu de toate: de la soare de vară, la răcoare tomnatică, câțiva nori și o ploaie scurtă, de rămas bun. În plus, am fost martorii Maratonului Retezat, ceea ce ne-a dat o motivație în plus să înaintăm pas cu pas, în fiecare zi pe trasee noi.

Vineri dimineața, după ce am luat micul dejun la Pensiunea Retezat, am pornit cu mașinile spre Poiana Pelegii, de unde am început să urcăm cu rucsacii în spate, spre Lacul Bucura, acolo unde urma să poposim pentru următoarele trei zile. După ce ne-am instalat corturile și am mâncat, am pornit într-o tură de recunoaștere pe lângă lacuri, la Tăul Agățat și Tăul Porții.

160806 Retezat-vedere-spre-lacuriVedere spre Lacurile Florica, Viorica, Ana și Lia..

Sâmbătă ne-am împărțit în mai multe grupuri (în funcție de obiective și de interese) și astfel putem spune că am marcat într-o zi trei vârfuri importante: Vârful Retezat (2482 m), Vârful Bucura I (2433 m) și Vârful Peleaga (2509 m).

160806 Panorama-Vf.Bucura-1Panoramă de pe Vârful Bucura I

160806 Vf.Jude-de-pe-Bucura-I
Vârful Jude văzut de pe Vârful Bucura I

160806 Valea-Pietrele
Valea Pietrele

Duminică, o parte din grup a plecat de dimineață spre Poiana Pelegii, iar cei rămași am mai făcut o tură mai scurtă până la Lacul Viorica. Ne-am întors, am strâns, am mâncat și apoi, motivați suplimentar de norii ce prevesteau o ploaie, am coborât la Poiana Pelegii, la mașini.

160808 Retezat-Lacul-Viorica
Lacul Florica

În „tărâmul cu ochi albaștri”, ne-am bucurat de priveliști care uneori ne tăiau respirația și pe care abia le puteam cuprinde din priviri, de peisaje cu lacuri și tăuri în care se oglindeau norii și munții, de liniște, de dialoguri între marmote, de adieri de vânt și de vârfuri de munte ce ne așteptau în tihnă să le călcăm pragul, cu atenție, de-a lungul treptelor de natură zidite.

160806 Retezat-2016

Mulțumim pentru mobilizare și organizare, Luci!

Felicitări tuturor participanților: Pușu Rusu, Anda Cofaru, Eduard Bodor, Ioana Rusu, Herbert Kündig, Frank Domann, Eugeniu Chelaru, Daniela Nicula, Tudor Sbârcea, Andra Hanță, Gabriela Hum și Lucian Hum!

Mai multe fotografii găsiți în albumul dedicat acestui eveniment, pe pagina noastră de Facebook.