Pasiunea ca antrenament – interviu cu Răzvan Goga

[Interviuri cu oameni pasionați] – de Andra HANȚĂ

Răzvan GOGA este consultant și trainer senior în echipa ATU Consulting și Traditional Trade Development Trainer în HEINEKEN România. Suntem colegi de mai bine de trei ani și, în discuțiile pe care le-am avut de-a lungul timpului, pe lângă pasiunea și entuziasmul cu care vorbește despre programele de training pe care le concepe și le livrează, am aflat despre pasiunea lui pentru înot. Ne-am întâlnit pentru interviu într-o dimineață ploioasă de iunie și am ales să discutăm în tribuna bazinului olimpic Politehnica (Complexul de Natație „Universitatea Tehnica din Cluj Napoca”).


Andra HANȚĂ: Cum a început pasiunea ta pentru înot?

Răzvan GOGA: În clasa I, în locul orelor de sport făceam înot. Liceul era aici aproape (n.n. Onisifor Ghibu) și învățătoarea ne aducea pe toți la bazin, ne dădea unei profesoare, dna Mladin, care împreună cu soțul ei au scos o grămadă de campioni, au făcut o super performanță la Cluj… foarte faini profesori! Și ei ne aruncau în apă. Cei care „supraviețuiau” mergeau mai departe.

A.H.: Vă aruncau în bazinul mare?

Bazin-acoperit-politehnica

R.G.: În bazinul mare, exact pe partea asta de lângă culoarul șapte… stăteam pe o băncuță și „No, hai – acum în apă!”. Mulți dintre noi – cei mai inconștienți – săream din prima. Alții nu voiau și îi arunca doamna profesoară… Și avea și măsura de siguranță – teul ăla cu care se ștergea pe jos – și acela era salvarea, când vedeai de sub apă teul, puneai mâna pe el – era salvarea supremă. Și învățai să înoți destul de repede sau, mai bine zis, să te menții la suprafața apei, după care învățai să înoți corect. Și să înoți corect îți ia… cam o viață. Asta dacă nu ești Michael Phelps, deși și Phelps zice că se perfecționează în fiecare zi.

Multă lume încearcă să înoate și se gândește că ar trebui să învețe să înoate în trei – patru ședințe, dar când te gândești că e o altfel de deplasare, care implică și o altfel de respirație, poți să iei în calcul că a înota înseamnă a învăța să mergi din nou… deci în câteva luni ca adult ar fi ok. Ca și copil, fiind mai puțin conștient, e mai ușor.

„A învăța să înoți e ca și cum ai învăța să mergi din nou…”

A.H.: Practic din copilărie ai început…

R.G.: Da, am început din copilărie. Mi-a plăcut foarte mult. Am venit la înot după care, la un moment dat, undeva prin clasa a V-a, a VI-a, am trecut la polo. Mi se părea mai interesant, era și cu minge și, cum la momentul respectiv nu aveam televizor, calculator… ce-am zis eu, „Merg la înot!”. Vara aveam și acces gratuit la bazin… era fain. Și am făcut polo, pe atunci echipa era mult, mult mai bună decât cum e acum, condițiile erau altele și am făcut polo în echipa lui Poli cu profesorul Giurgiu Alin și a fost foarte bine o perioadă.

A.H.: Cât timp ai făcut polo?

R.G.: Până prin clasa a IX-a, la început de a IX-a… După care, am întrerupt înotul și am mers către alte sporturi. Îmi plăcea foarte mult și fotbalul și m-am dus la fotbal. Din momentul acela, am mai înotat doar ocazional până acum aproximativ patru ani, când dintr-o necesitate, m-am reapucat de înot. Nu mai făcusem sport de multă vreme și m-am întrebat oare ce puteam face. Înotul era unul dintre sporturile recomandate cam de toți medicii după multă vreme în care ridicasem greutăți și aproape mi-am distrus articulațiile, era cea mai bună recomandare pentru că la înot articulațiile sunt mult mai puțin solicitate.

A.H.: Acum înotul a ajuns un fel de dependență?

R.G.: Da, da… și corpul mă semnalizează. Unde-i apa? De altfel, noi mai glumim dimineața și ne spunem că suntem dependenți de clor. Și venim să simțim mirosul de clor câteodată, chiar dacă nu înotăm. Venim și în weekend, iar în weekend, de obicei, doamna profesoară ne dă pauză… adică fie nu înotăm deloc, fie venim și facem exerciții tehnice, înot lung, respirații, dar de preferat ar fi să nu forțăm pentru că avem cinci zile din săptămână în care tragem tare. Dacă sărim vreo zi din săptămână sau dacă nu ies timpii, atunci muncim și sâmbăta, dar duminica întotdeauna e zi de relaxare.

Da… și ziceam că m-am reapucat acum patru ani, dintr-o necesitate.
La început, când am venit la bazin, nu aveam ochelari și înotam pe culoar cu niște bătrâni și înotau cam de cinci ori mai bine ca mine în sensul în care eu reușeam să fac două ture de bazin și ei făceau zece… și chestia asta m-a ambiționat foarte tare și mi-am zis „Dumnezeule, după atâția ani de înot, uite ce se întâmplă cu mine!”… și am luat-o încet. A fost foarte, foarte greu. Am avut momente la început în care am zis că mă las, că nu-i o alegere bună, o să găsesc un alt sport, însă am luat-o pas cu pas și am continuat să vin constant; după primii ani am reușit să-mi fac și câțiva prieteni pe la bazin și am început să înot cu ei.

Am observat după aceea că e foarte important să înoți cu cineva, să înoți alături de cineva…. Mai ales atunci când vii dimineața, la ora 6 la bazin, e destul de nasol… Sunt mulți care consideră că înotul e un sport autist… Din exterior, așa se vede și dacă stau să mă gândesc că la un moment dat înotam ascultând muzică și nu mă interesa ce se întâmplă în jurul meu, da, pot să zic că e în mare măsură un sport autist. Însă înotând cu cineva, îl face mai plăcut. Acum am o echipă cu care înot și de care sunt foarte mândru. Sportul e și un motiv de întâlnire, de socializare, sunt oameni noi pe care-i cunoști. Îmi place de oamenii care vin la înot, să știi. E un altfel de sport și nu vine oricine.

A.H.: Mi-ai spus motivul pentru care te-ai reapucat de înot și ai început să-mi spui și ce-ți place în această activitate. Acum, după patru ani de când înoți constant, ce te motivează totuși să te trezești dimineața și să fii la bazin la 6?

R.G.: Unul dintre motive ar fi întâlnirea cu colegii. Alt motiv e că mă simt extraordinar de bine după ce înot. E momentul acela când la ora 6 dimineața, uneori chiar la 6 fără ceva, sari în apă… e un moment – cel puțin pentru mine – un moment unic. Aș recomanda oricui, mai ales când înoți afară și e vară și ai suferit o noapte întreagă de căldură, să vii dimineața și să sari în bazin… e o senzație unică!

Știi ce mă mai motivează? E într-un fel ciudat, dar de fiecare dată când intru în apă, am senzația că e un nou început. Noi avem antrenamentele date cu o seară înainte de antrenoare prin sms – și mă uit la ele, mă gândesc cum le-aș putea aborda.

„De fiecare dată când intru în apă… am senzația că e un nou început.”

Apoi e și partea de competiție. Am făcut-o la început pentru că am vrut să văd că pot, mi-era frică – chiar foarte frică de apele deschise și am început și cu ape deschise, cu Tarnița, nu fără emoție – și am continuat după aceea cu tot felul de competiții în bazin. Iar anul acesta am plănuit din nou Tarnița, să vedem dacă iese…

Razvan-Goga Concurs-1500m

A.H.: Din ce îmi povestești, înțeleg că toate antrenamentele pe care le faci sunt cu gândul la competiția pe care ți-ai setat-o pentru la anul (2017)?

R.G.: Da! Toate sunt cu gândul acolo (Campionatul Mondial de Masters, de la Budapesta) pentru că există timp standard și chiar dacă poți participa la competiție și dacă nu scoți timpii standard, obiectivul meu e să scot sub timpii standard și să mă înscriu în competiție având timpii respectivi atinși. În momentul acesta, mai am de lucru, dar sunt și pregătit să fac ceva diferit după ce mă întorc din „concediul” acesta forțat (n.n. din motive de sănătate) – pentru că între timp mi-am cumpărat bicicletă și o să alternez antrenamentele de înot cu bicicleta, plus alte antrenamente fizice mai ușoare pe băncuță și o să încep să alerg mai mult. Uneori faci antrenamente luni de zile pentru a câștiga câteva secunde….

A.H.: Povestește-mi puțin despre experiența cu Tarnița. Cum a fost?

R.G.: Foarte, foarte interesantă experiența cu Tarnița. A fost anul trecut, în august. Am început cu Tarnița pentru că-mi era frică de ape deschise și am zis că odată și odată va trebui să intru și acolo să înot, m-am antrenat foarte puțin – am fost o dată sau de două ori în Tarnița înainte, cu unul dintre colegii cu care mă antrenez acum dimineața. El are experiență foarte mare în ape deschise, e unul dintre românii care a trecut Gibraltarul înot. Și asta m-a încurajat oarecum știind că înoată alături de mine, mi-a dat sfaturi, pentru că e un cu totul alt stil de înot decât cel în bazin. E un stil în care contează foarte mult orientarea și mai puțin tehnica. Ceea ce pentru mine a fost ceva cu totul nou.

Razvan-Goga traversarea-Tarnitei-2015

M-am dus la Tarnița la concurs, eram cu fetele, care-mi ziseseră „Nu te duce, tati! Nu te duce!”. Și în fiecare clipă îmi ziceam că pot să renunț, nu-i o problemă – „Renunță! Renunță!”. Până în momentul în care m-am dus la cortul de înscriere, mi-am luat casca, mi-am luat numărul, numărul 21, și m-am dus să mă încălzesc. Și a fost greu până mi-am dat drumul. Am înotat și la Tarnița împreună cu un coleg de la bazin. Am înotat doi. Nu știu dacă neapărat a fost de bine sau nu. Performanța nu pot să zic că a fost una notabilă, din 140 de oameni – ceva de genu – am fost locul 7 la categoria mea. Dar m-a ajutat și am trecut peste o barieră, clar!

Un moment interesant a fost când, în timpul cursei, a venit un caiac al organizatorilor pe lângă mine, eu mă oprisem să mă orientez, și m-a întrebat dacă vreau apă sau glucoză și eu eram în mijlocul unei ape, băusem deja o grămadă – căci așa se întâmplă la înot. Dar e fain așa, când m-am ridicat și am văzut malul departe și oamenii mici!

A.H.: Și ce-ai gândit în momentele alea?

R.G.: La început, a fost frică. Mi-a fost foarte, foarte, foarte frică. După care, mi-am zis că am un obiectiv și obiectivul meu era să termin cursa. Nu mi-am pus neapărat un obiectiv de timp. Am văzut ce pot îmbunătăți pe data viitoare. Am terminat cursa.

A.H.: Știu că și fetele tale vin la înot și sunt micuțe… cum a fost introducerea lor în lumea înotului?

R.G.: Se zice că în principiu ar fi bine să le aduci undeva după 5 ani pentru că în momentul acela conștientizează ceea ce înseamnă apă. Dar la bazin sunt copii și mai mici. Eu le-am adus cam de la 5 ani și am preferat să aibă de la început un antrenor tocmai în ideea de a învăța corect. Eu am suferit și sufăr în momentul de față – pentru că după ce m-am reapucat de înot, o lungă perioadă de timp am făcut așa cum am crezut eu că e bine să faci – și încă sufăr pentru că odată ce ai învățat ceva greșit, efortul de a te dezvăța e mai mare decât să înveți de la început corect. E valabil și în viață… chiar dacă la început ți se pare mai greu, învață corect pentru că pe viitor, sustenabil vorbind, e de fapt mai ușor și te ajută.

„Odată ce ai învățat ceva greșit, efortul de a te dezvăța e mai mare decât să înveți de la început corect.”

Alexandrei (care are acum 9 ani) îi place foarte mult și în continuare merge regulat la înot. Mara (6 ani) mai fentează – nu știu de ce – poate și diferența, pentru că Alexandra înoată deja destul de bine, Mara crede că nu se ridică la standarde. Poate fi și asta, poate fi și faptul că nu-i place… deși Mara zice altceva. Ceea ce o să vreau totuși să fac diferit e să le separ să nu se mai compare.

A.H.: Ele cum se raportează la tine și la pasiunea ta pentru înot?

R.G.: Vin cu mine la concursuri. Își fac pancarte… și apropo de întrebarea ta, mă gândesc că m-am dus la serbarea de sfârșit de an, anul trecut, și învățătoarea Alexandrei și mi-a spus: „Vai, nu știam că sunteți campion la înot!”. Eu mirat: „Păi nu sunt campion la înot.”, „Cum nu, mi-a spus Alexandra că mergeți la concursuri de înot!”.

A.H.: Se pare că pentru ea ești campion!

Razva-Goga-sustinatori

R.G.: Da, atunci mi-am dat seama că pentru ea – „tata e campionul”. E foarte fain și fetele sunt o mare susținere, alaturi de soția mea Adriana. Atunci când am înotat la 1500, concursul fiind mai lung, mai ai timp așa să te gândești, să te uiți în jur și eu le vedeam în tribună; timpul pe care eu l-am scos a fost 27 de minute și, în 27 de minute, Alexandra nu a lăsat niciodată pancarta jos. A fost tot timpul cu ea sus. Și când am ieșit, mi-a spus Adriana: „Să știi că tot timpul te-a încurajat, dar ea nu știa dacă o vezi sau nu.” Și ăsta e un semnal puternic pentru mine.

A.H.: Am vorbit deja atâtea și mi-am dat seama că nu te-am întrebat dacă simți că înotul e o pasiune pentru tine. Poate cu asta ar fi trebuit să începem…

R.G.: Să știi că simt că e o pasiune pentru mine… Îmi place foarte, foarte mult apa. Și îmi plac mișcările în apă. De altfel, de multe ori atunci când am ocazia, îmi place să mă joc. De exemplu, aici jos, unde sunt patru metri, ne băgăm pe fundul bazinului și ne tot prostim, stăm pe burtă, pe spate, ne facem semne pe sub apă. Îmi place foarte mult și să sar. Îmi amintesc când eram mic că jucam un joc – oglinda – și sărea unul, apoi urma să sărim toți la fel ca el. Era nebunie la bazin. Acum, la vârsta asta, probabil că lumea s-ar uita ciudat la noi.

De asemenea, nu știu dacă are neapărat legătură cu înotul, dar îmi plăcea foarte mult când eram copil să mă duc cu camera (n.n. de cauciuc) pe Someș. Aveam o cameră de combină moștenită de la băieții mai mari, o peticeam în fiecare an și pe perioada vacanțelor de vară mergeam de sus, din zonă – cum ziceam noi, unde sunt lacurile de acumulare în Florești și ne dădeam drumul pe Someș și veneam până aproape de Garibaldi (n.r. Podul). Cădeam, ne ridicam. Era o cameră pe care încăpeau aproximativ șase persoane, ca un fel de bărcuță, dar era o distracție maximă. Erau zile când stăteam de dimineața până seara pe Someș. Uitam să mănânc, apă aveam, nu era problemă…

Și ca să vezi cât de mult îmi place apa, erau zile când jucam fotbal și beam apă din Someș pentru că eram prea însetați ca să mergem până acasă. Am supraviețuit.

A.H.: Există o întrebare pe care o adresăm adesea în interviurile ATU așa că… ai spune despre tine că ești pasionat de înot sau că ai o pasiune pentru înot?

R.G.: La modul în care e adresată întrebarea, simt că trebuie să aleg. Dar le-aș alege pe amândouă, eu așa le simt. Am o pasiune pentru înot pentru că îmi face efectiv plăcere să mă uit la înotători, să mă uit la stiluri de înot, m-am uitat acum la Campionatul European – apropo – și mi-a făcut o deosebită plăcere să văd profesioniștii acolo, înainte de concurs îi vezi cum se pregătesc, să simți tensiunea dinainte de competiție – deci cred că am o pasiune pentru înot, dar sunt și pasionat de înot… Îmi place ca sport, mă fascinează prin complexitate; în momentul în care ajungi să-l practici și să-l faci într-adevăr corect. Mă rog, ca orice sport, nu ajungi niciodată la perfecțiune, e nevoie să faci antrenamente… dar una peste alta, mi se pare unul dintre cele mai dificile sporturi și am trecut prin câteva.

Fiind și un sport individual, îmi place că tot ceea ce ține de cronometru e al tău, nu poți să dai vina pe nimeni altcineva. Ești doar tu. Ce poți să zici: „Nu mi-a pasat jucătorul X.” sau „Eu am alergat mai mult decât tine în meciul ăsta…”?

„Înotul e și un sport individual – tot ceea ce ține de cronometru e al tău, nu poți să dai vina pe nimeni altcineva. Ești doar tu.”

Și apropo de întrebarea de la care am pornit… mi se pare relevant faptul că am simțit că împreună cu echipa cu care înot să ne facem un club de înot prin care să încercăm să facem lucrurile altfel, în sensul în care să încercăm să promovăm înotul ca mișcare de masă, pornind de la grupe de copii și până la promovarea mișcării Masters, care înseamnă că oameni de anumite vârste care pot să vină și să practice înotul la anumite nivele de performanță. Și lucrurile acestea cred că fac parte din a fi pasionat de ceva…

Mi-ar plăcea să văd mai mulți oameni că vin la înot pentru că își iau de aici o porție de sănătate și nu neapărat pentru competiție… ci pur și simplu pentru că-i face mai sănătoși. Într-o lume poluată, înotul și sportul în general pot fi o oază. Suntem construiți ca ființe umane să ne mișcăm. Iar lumea în care trăim nu prea ne dă posibilitatea asta, ba din contră, noi suntem cei care dezvoltăm sisteme cu care să ne fie mai ușor. Ori la înot (sau în sport), de obicei, nu prea poți să fentezi. Da, sunt sisteme care te ajută să fii mai performant – de exemplu, un slip care te ajută să câștigi câteva secunde sau niște pantofi sport cu care să alergi mai bine – dar nu niște pantofi care să alerge singuri, în locul tău.

A.H.: Gândindu-te la experiența de până acum, ce simți că te-a învățat înotul?

R.G.: Hmm… cred că m-a învățat multe pe partea de muncă. Avem uneori impresia că suntem talentați la ceva, și e posibil să fie așa, să ai un talent. Dar e foarte importantă și munca. De multe ori mă gândesc: „Ce dacă astăzi fentăm antrenamentul?” și chiar de multe ori mă aștept să vin la bazin și să zicem „Haide să mergem în bazinul mic să ne jucăm!”. Însă de când mă antrenez în echipa asta, nu a fost o dată în care antrenoarea să zică „Haide să mergem să ne jucăm!”. „Da, ne jucăm după… dacă mai poți!”. Fiecare antrenament e legat de altul, are o logică, dacă ai pierdut o zi, e destul de greu după aceea să revii. Și cred că asta m-a învățat… că e nevoie să muncești ca să ajungi undeva. Și cred, de asemenea, că mi-a redat plăcerea de a face unele lucruri. De multe ori intrăm într-o rutină, și am simțit treaba asta, înotul îmi redă o plăcere, o libertate pe care o simt în momentul în care înot.

„Avem uneori impresia că suntem talentați la ceva – și e posibil să fie așa, să ai un talent. Dar e foarte importantă și munca. (…) E nevoie să muncești ca să ajungi undeva.”

A.H.: Ce ai recomanda cuiva care e în căutare pasiunii proprii?

R.G.: Aș recomanda să ai o pasiune și, dacă nu ai, să încerci mereu să o găsești. O să-ți dai seama când o s-o găsești, asta-i clar! Am încercat să fac multe lucruri și în continuare încerc chestii noi, pentru că îmi dau seama că doar așa putem evolua, dar în momentul în care-ți găsești o pasiune – pe lângă înot eu mai am și alte pasiuni – îți dai seama că aceea e și oarecum ești infectat pentru toată viața… Cred că e foarte greu să spui „Am o pasiune pentru ceva ce nu am încercat niciodată.” La fel cum cred că poți fi surprins descoperindu-ți o pasiune încercând ceva, ceva nou… Așa îi încurajez și pe copiii mei, să încerce: „Încearcă măcar o dată să vezi cum e.”

Ca recomandare sau mesaj general pentru cei care vor citi acest interviu e să se apuce să se miște, indiferent la ce nivel pentru că odată cu corpul o să se miște și mintea… și asta am simțit-o pe propria piele.

„E important să ai o pasiune și, dacă nu ai, să încerci mereu să o găsești. O să simți când o vei găsi, asta-i clar!”


Interviuri-cu-oameni-pasionati-2016

Munca de trainer ne aduce aproape de mulți oameni, ne lasă să îi descoperim dincolo de activitatea lor de zi cu zi. Așa am aflat că mulți dintre ei au pasiuni: unele legate de munca lor, altele mai personale. Și cum anul 2016 în ATU este declarat anul pasiunii, am început un nou proiect din categoria beyond training, proiect prin care dorim să vă prezentăm oameni obișnuiți și pasiunile lor – sub forma unor Interviuri cu oameni pasionați

foto bazin Politehnica – infopensiuni.ro & restul fotografiilor – arhiva personală Răzvan GOGA

Provocarea de weekend #17

O lume frumoasă

Listă necesar:

– un carnețel
– un instrument de scris
– ideile de mai jos

Există o întreagă lume plină de frumusețe care așteaptă să ne bucure și să ne bucurăm de ea și există o mulțime de alternative de a o vedea. Frumusețea fizică, materială, poate fi genul de frumusețe pe care oamenii au tendința de a o vedea în primă fază. Adevărul e însă că există mult mai multe tipuri de frumusețe… așa că te provocăm să te gândești cum ai defini frumusețea și unde o regăsești în viața de zi cu zi.

„trebuie să recunosc, frumusețea ta e o trecătoare -/ o salut zilnic prin casă, prin parcuri, pe trotuare//” (sms 156, Iv cel Naiv)

Fără a te simți limitat/ă, îți propunem să te gândești și să-ți notezi:

Top 5

… melodii frumoase 

… filme frumoase

… poezii frumoase

… locuri frumoase pe care le-ai vizitat

… locuri frumoase pe care îți dorești să le vizitezi

… mesaje frumoase pe care le-ai primit

… sunete frumoase pe care le auzi în jurul tău

… gesturi frumoase pe care le-ai observat la alții

… lista rămâne deschisă!

17 Papadie

Inspirație: Megan Kaye (2014). Do You Know Who You Are?, DK (pp. 60 – 61);
Foto: wallpapermania.eu


Provocarea-de-weekend

La final de săptămână, venim cu o idee de exercițiu, joc sau activitate prin care te încurajăm să-ți acorzi câteva minute de relaxare, care să te ajute să descoperi lucruri noi despre tine, despre pasiunile tale sau despre ceea ce se află în jurul tău!

Accepți provocarea?

12 ani ATU… gânduri de la Echipă

Pe 7 iunie 2016, ATU Consulting împlinește 12 ani de activitate, 12 ani de training and beyond… adică 12 ani de de proiecte, de evenimente, de cursuri și programe de dezvoltare concepute, livrate și derulate cu entuziasm, dedicare și… pasiune!

Am profitat de această ocazie și am „complotat” cu o parte dintre colegi, rugându-i să ne împărtășească ce înseamnă ATU pentru fiecare dintre ei.

Astfel, gândurile puse împreună sunt cadoul nostru pentru ATU și, indirect, pentru Gabriela și Lucian HUM, cei care acum 12 ani au avut curajul de a începe un business cu suflet, în care învățarea, dezvoltarea și valorizarea omului să se afle în centrul preocupărilor și activităților. Mai mult, datorită lor și datorită existenței ATU, cei mai mulți dintre noi ne-am întâlnit și ne-am cunoscut, formând Echipa ATU și legând prietenii și dincolo de aceasta!

Sabina-12-ani-ATU

ATU este pentru mine cadrul în care pot să mă exprim și să-mi trăiesc valorile (legate de muncă, oameni, autenticitate); este sentimentul că am ajuns acasa, printre oameni frumoși, pasionați și dornici să creeze un impact prin munca lor și prin ceea ce sunt.

Sabina POP


Radu-M-12-ani-ATU

Văd stropi de ploaie,
Înțelepciune, pasiune…
ATU pentru mine!

Haiku by Radu MĂRINCEAN


Szerena-12-ani-ATU

Am cunoscut-o pe Gabi într-un moment de căutare de direcţie în viaţa mea, acum mai mult de 10 ani, când – şi ATU, şi eu – eram încă la începuturi şi nu ştiam aproape nimic despre training sau despre ce mă va aştepta în acest domeniu.
Am descoperit astfel frumuseţea de a lucra cu oamenii, am învăţat de la cei care au fost mai experimentaţi, am văzut ce înseamnă să creşti împreună cu colegii, să te perfecţionezi permanent şi să te bucuri atunci când cei care au venit la trainingul tău pleacă mai bogaţi în suflet şi în minte.
ATU înseamnă pentru mine o oglindă în care mă uit la fiecare training, la fiecare întâlnire cu colegii, oglinda care îmi arată cum sunt eu, ce mai am de învăţat, ce mai am de acceptat, pentru ca ceea ce dau mai departe să fie valoros pentru ceilalţi.
În ATU, am cunoscut oameni speciali pe care mă pot baza, mi-am făcut prieteni şi parteneri în muncă sau la o partidă de mafia. Vă mulţumesc pentru şansă şi pentru momentele frumoase!

Szerena SEER


Simona-12-ani-ATU

Când eram mică, visam să fiu vânzătoare de înghețată, ca să am acces neîngrădit la ceea ce mi se părea cam cel mai bun lucru din lume. N-am ajuns. Dar în ATU am acea senzație pe care îmi închipui că o are o vânzătoare de înghețată. Adică am ocazia să simt la locul meu, în mijlocul a ceva bun, divers, revigorant și care aduce și mai multă bucurie atunci când îl împarți cu ceilalți. La mulți ani, ATU!

Simona DAMIAN


Adela-12-ani-ATU

 

La mulți ani, ATU! Continuă să construiești o lume mai bună și oameni mai fericiți, mai siguri pe ei!

Adela HARLIȘCA

 


Dana-12-ani-ATU

 

Pentru mine ATU e început, liniște, regăsire și oameni dragi.

Dana BOLOJAN

 


Daniela-12-ani-ATU

Ce însemnă ATU pentru mine?
Dovada că jungla concurenţei poate fi străbătută fără rabat de la onestitate, loialitate, autenticitate.
O echipă faină, faină de tot, cu oameni de la care învăţ mereu, învăţ cu drag.
La mulți ani! Prosperi şi memorabili!

Daniela NICULA


Gavril-12-ani-ATU

 

ATU e un loc unde mă regăsesc, unde sufletul meu primește căldură și hrană. E un loc al bucuriei de a fi împreună cu oameni dragi. E bucuria de a fi eu însumi!

Gabi HABA

 


Andra-12-ani-ATU

ATU nu e un simplu loc de muncă sau o companie oarecare… Pentru mine, ATU e un mediu de manifestare a creativității, a perspectivelor, a competențelor – unde ofer și mi se oferă încredere. ATU înseamnă și Echipă – o echipă nu foarte numeroasă, dar suficient de diversă încât să simți că înveți ceva nou din fiecare interacțiune pe care o avem unii cu alții. În momentul acesta, daca ar fi să aleg câteva cuvinte pentru ATU, acestea ar fi diversitate, acceptare, flexibilitate și autenticitate.

Andra HANȚĂ


Miki-12-ani-ATU

Un proverb oriental spune că „cel care pleacă într-o călătorie nu se întoarce același cu cel care a plecat”. Într-adevăr, întorcându-mă în timp, la începutul lui 2005, atunci când am plecat la drum alături de câtiva cutezători (puțini la număr) plini de entuziasm și optimism, cu dorința de a face lucrurile ALTFEL, îmi dau seama cât de mult a însemnat pentru mine această călatorie alături de ATU.
ATU mi-a oferit suportul și libertatea de a face lucruri, încrederea că „pot să zbor”, mi-a dat posibilitatea de a evolua, de a crește alături și datorită unor oameni frumoși și dornici de a dărui și împărtăși din experiența lor.
ATU mi-a întărit credința că dacă VREI, POȚI.
Mulțumesc, ATU, și LA MULȚI ANI!

Miki BOUTIERE


Cosmina-12-ani-ATU

Pentru mine, experiența ATU acum se construiește. Din ce am apucat să descopăr, pun semn de egalitate între ATU și calitate – a oamenilor și a serviciilor – transparență, implicare, inovație, structură, excelent echilibru work-life.
Big Like, share, subscribe!

Cosmina CÂMPEAN


Cecilia-12-ani-ATU

ATU înseamnă pentru mine creativitate, autenticitate și gândire pozitivă. Sunt elemente magice pe care le-am învățat aici și care îmi conturează acum acțiunile. Echipa ATU este o pasiune pentru mine datorită modului în care se generează idei, se construiește și se investește în oameni și pentru oameni.

Cecilia GHERLE


La mulți ani, ATU! La cât mai multe programe derulate și la cât mai mulți oameni însoțiți pe drumul dezvoltării!

Birthday cupcake-ATU

Duminica pe coclauri #25

În viață este ușor să îți propui obiective și să le atingi. Este dificil să ai piedici și să rămâi determinat să le depășești. Cel mai greu este să iei decizia că este momentul să renunți, atunci când tot contextul îți transmite asta.

… este ceea ce am învățat la Dumincă pe coclauri din 5 iunie 2016 atunci când, chiar dacă prognoza meteo era destul de pesimistă, am plecat pregătiți de soare, dar și de ploaie, să vedem Pădurea de larice și Vârful Ugerului de la Vidolm.

DpC25

Am pornit din Cluj-Napoca cu mașinile în direcția Oradea, am făcut imediat stânga la indicatorul de Buru și am mers tot înainte 38 km, traversând localitățile Vlaha, Săvădisla, Liteni, Băișoara, Iara. După ce am ajuns la Buru – unde se intersectează drumul Turda – Câmpeni, facem dreapta, în direcția Câmpeni. Am mers pe Valea Arieșului încă 10 km până în Vidolm unde, la un indicator pe care scrie Vidolm în diverse culori, am făcut stânga, am traversat Arieșul peste un pod, am făcut stânga din nou și am urmat marcajul cruce albastră. După aproximativ 1 km, am lăsat mașinile și am pornit la drum pe jos, parcurgând astfel 9,6 km, cu o diferență de nivel de 600 de metri.

Traseul și track-ul GPS pot fi văzute și descărcate de aici.

La scurt timp după ce am început să urcăm, „ajutați” de vegetația foarte bogată, am reușit să ne abatem de la traseu. Am mers o vreme pe un drum ce părea promițător, după care am căutat traseul marcat prin vegetația nu doar înaltă, ci și udă, prin tufe țepoase, prin pădure și printre ienuperi. Ne-am udat, ne-am zgâriat și, când am ajuns în sfârșit la traseu, a început să plouă. A fost un off-off-road, după cum am denumit această experiență, în echipă. 

Cu vreo 1,5 km înainte de vârf, pădurea ne-a oferit protecție de ploaie, ne-am savurat sandwich-urile și am admirat verdele crud al poienilor din jur. Am decis mai apoi să ne întoarcem la mașini și să rămânem cu experiența de orientare turistică de până atunci.

O duminică pe coclauri diferită, o experiență aparte! 

Mulțumim mult tuturor participanților!

Fotografii de pe parcursul drumeției se pot vedea aici.

Duminica pe coclauri logo

La mulți ani, Copilărie!

– Fiți locuri, fiți gata, fiți start!
– Pentru că de ce?
… pentru că e Ziua Copilului!!!

De ceva vreme, sărbătorim constant în ATU Ziua Copilului, pe 1 iunie. Pe măsură ce trec anii, numărul „copiilor ATU” crește și ne bucurăm să vedem ce Echipă minunată de Juniori se formează. E drept că, pe lângă juniori, avem și adolescenți și adulți în toată firea… dar acolo lăsăm fiecare părinte în parte să-și sărbătorească propriul copil.

1-iunie-2016-Copii-ATU

În acest an, de Ziua Copilului, ne-am propus pe de-o parte să vă prezentăm Echipa ATU de Juniori (adică copiii sau nepoții trainerilor și consultanților ATU), iar pe de altă parte să-i felicităm pe colegii noștri, adică părinții lor, pentru fiecare minune și să le mulțumim că, atunci când e cazul, își rup din timpul petrecut cu familia pentru a-și desfășura activitatea de trainer – cu tot ceea ce implică aceasta. Felicitări și mulțumim, dragii noștri colegi!

Pentru a ne încărca puțin cu energia lor frumoasă, vă invităm să citiți câteva vorbe înțelepte de-ale celor mici, ce ne-au fost împărtășite din surse sigure:

David GIURGIU (3 ani) are o întrebare preferată: „- Pentru că de ce?”

Tudor HABA (la 8 ani): „- Dumnezeu este la marginea universului și dincolo de el este alb totul!”
Alexandra HABA (la 5 ani): „ – Ba nu, Dumnezeu sunt oamenii.”

Sofia CÂMPEAN (3 ani): „- Fiți locuri, fiți gata, fiți start!”

Mara GOGA (6 ani): „- De ce ma împingi, Alex, nu vezi că ațip în picioare?!”

Aris MARCU (6 ani) luându-mi fața între palme, uitandu-se jucăuș în ochii mei, mă întreabă: „ – Iubito, vrei să te căsătorești cu mine?”
Eu zic, zâmbind, repede și ferm: „- Da! Când?”
Aris: „- Acum”, sclipindu-i și mai tare ochișorii.
Eu nedumerită: „Unde???”
Aris și mai entuziast: „Aici, în parcul de distracții Mega Monstru!”

Tudor CÂMPEAN (3 ani): „- Buni a fost în ‘internship’ la sora ei la țară unde a trebăluit din astea faine: muls vaci, dus la pășune, opt porci & co.” Noi am fost în weekend acolo și Tudor, la momentul cu mulsul: „- Mami, de ce Smulge buni vaca?”

La mulți ani copiilor ATU! La mulți ani tuturor copiilor! La mulți ani copilului interior al fiecăruia dintre noi!


Și pentru amuzament suplimentar, vă invităm să ne reamintim provocarea lansată anul trecut de 1 iunie, aceea de a Recunoaște personajul.