Povestea merge mai departe – despre cum ne facem prieteni

de Gabriela HUM, Director executiv ATU Consulting

Nu orice repetiție are întotdeauna un sens.
Când rândunelele se întorc primăvara, nu ele o fac să revină.

Aristotel

În articolele anterioare din seria Povestea merge mai departe, spuneam că, plecând de la modul în care am fost crescuți ca și copii, ne putem uita la câteva dimensiuni relaționale:

  • relația cu noi înșine și cu copiii noștri
  • relația noastră de cuplu
  • modul în care ne facem prieteni, respectiv
  • relația noastra cu viața și cu propriile scopuri

Dimensiunea-model-parenting

Fig. 1 Dimensiunea model

Până în acest moment, am prezentat modul în care relația părinților cu mine poate deveni, la vârsta adultă, un model pentru relația mea cu mine însumi/însămi, dar și pentru relația mea cu propriul copil/propriii copii, precum și modul în care relația de parteneriat între părinți poate deveni model sau contramodel al relației mele de cuplu. Acum a venit momentul să ne îndreptăm atenția asupra modului în care ne facem prieteni sau despre relația părinților cu familia extinsă și societatea.

Dincolo de „cuib”, adică de familia de origine, copilul se ancorează în lume prin intermediul părinților și a modului în care aceștia percep și (îi) prezintă lumea. Este lumea un loc frumos, plăcut, în care ne simțim confortabil? Sau lumea este un loc periculos, de speriat, în care mereu este nevoie să avem grijă? Sau este un loc plin de surprize, curiozități, în care putem face descoperiri? Iar lumea, pentru copil, înseamnă tot ceea ce este dincolo de „acasă”: rude, prieteni, vecini, străini.

Cum învață copiii să se raporteze la lume? Vă propun să ne uităm la legătura care se formează între modul în care părinții noștri s-au raportat la lume, la societate și cum am învățat să ne facem prieteni (model pe care îl ducem mai departe, spre copiii noștri).

Pentru început, răspundeți la câteva întrebări:

  • Care dintre părinți era mai deschis către contacte sociale?
  • Căruia dintre părinți îi plăcea mai mult compania altora?
  • Cum erau integrați copiii în contactele sociale ale părinților?
  • Ce făceau părinții cu tine când aveați musafiri? Cum erai introdus/prezentat musafirilor?
  • Care erau motivele folosite pentru invitarea/evitarea musafirilor?
  • Ce fel de oameni prefera familia ta?
  • Cum se vorbea/ce se spunea despre musafiri după plecarea acestora?
  • Ce apreciau părinții la oamenii pe care îi vizitau sau veneau în vizită?

Ne formăm o reprezentare a ceea ce înseamnă relații, fie ele de prietenie, fie romantice, din relația pe care o avem cu părinții și din relația pe care părinți o au cu mediul social (Bowlby, 1973, 1979; Peseschkian, 1997). Psihoterapia Pozitivă susține că fiecare dintre noi ne naștem cu două capacități fundamentale: capacitatea de a iubi și capacitatea de a ști. Sub influența părinților și mai apoi a mediului social, aceste două capacități fundamentale se diferențiază într-o serie de capacități actuale, cu ajutorul cărora operăm în cadrul relațiilor sociale, ne raportăm la oameni și la lume.

Capacitatea de a iubi
se diferențiază în aspecte ca:

  • Timp
  • Răbdare
  • Iubire/acceptare
  • Tandrețe/sexualitate
  • Speranță
  • Sens
  • Încredere
Capacitatea de a ști
se diferențiază în capacități ca:

  • Ordine
  • Punctualitate
  • Curățenie
  • Sinceritate
  • Dreptate
  • Politețe
  • Spirit economic
  • Seriozitate
  • Fidelitate

you-see-the-world-as-you-are

Fiecare dintre noi suntem o combinație unică a acestor capacități, dezvoltate într-o măsură mai mare sau mai mică (fără ca asta să însemne neapărat mai bine sau mai rău), în funcție de modelarea indusă de părinți și mediu.

În relaționarea cu ceilalți, tendința noastră este de a gândi asupra modului în care ceilalți sunt, uitându-ne la ei prin „lentilele” proprii, adică acele capacități importante pentru noi:

  • Unii am fost încurajați să ne facem prieteni care au grijă de jucăriile lor (seriozitate), pentru că vorbesc frumos (politețe) sau pentru că aparțin unui anumit mediu social (sens)
  • Când mergeam în vizită cu părinții se observa praful de sub TV și se spunea despre gazdă că e neglijentă cu curățenia
  • Sau se aprecia faptul că musafirii au venit la timp și nu s-a răcit mâncarea în cuptor (punctualitate)
  • Sau focusul era pe modul în care salutam sau eram introduși într-un mediu social nou (politețe)

Întrebarea este în ce măsură părinții noștri, și noi ca și părinți, ne focusăm pe ceea ce este caracteristic pozitiv pentru ceilalți și nu pe comparația între așteptările noastre și realitatea celuilalt? În ce măsură părinții noștri în relație cu mediul social s-au focusat pe ceea ce „este” și nu pe ceea ce „așteptau ei să fie” în jur?

Focusul părinților pe ceea ce este caracteristic unui om, unei alte familii, unui alt grup, fără a judeca și evalua acel „ceva” ne lasă să ne dezvoltăm propriile lentile cu care mai apoi ne putem uita la lume ca fiind un mediu plin de curiozități, de lucruri altfel, de locuri/oameni din care/de la care putem învăța.

Atunci când relațiile părinților cu mediul social sunt relații echilibrate, cu focus pe ce are fiecare diferit, dar și pe ce avem noi, oamenii, în comun, copilul învață să diferențieze cercuri relaționale, față de care se comportă diferit, se implică și investește diferit:

Cercurile-relationale

Fig. 2 Cercurile relaționale

Răspundeți la câteva întrebări, de data aceasta despre voi:

  • Cine este și cum v-ați făcut cel mai bun prieten (în copilărie de obicei, dar nu neapărat)
  • Ce anume întreține această relație?
  • Dacă v-ați certat sau despărțit, care au fost motivele acestor certuri sau despărțiri?
  • Câți prieteni aveți? Dar amici?
  • Ce admirați la oamenii cu care veniți în contact? La ce „vă uitați” atunci când intrați în contact cu o cunoștință nouă?

A fi precum părinții noștri sau a ne asuma o libertate anarhică, luptând împotriva modelului parental, duce la același lucru: a face lucrurile exact cum s-au întâmplat ele până acum. A fi liber în propriile alegeri înseamnă a face altfel și a ne asuma acest „altfel” și consecințele lui, a pleca pe un teren necunoscut, a ne uita la lume și la oameni cu lentile proprii, la care am lucrat singuri. A deveni adult înseamnă a tăia cordonul ombilical și a ne elibera de influența familiei, înseamnă a putea face opțiuni în sinea noastră și eventual a selecta o altă formă și alte criterii de judecată, de alegere și de viață. Chiar și atunci când asta înseamnă să ne facem prieteni, amici, cunoștințe. 

Bibliografie

John Bowlby (2011). O bază de siguranță. Aplicaţii clinice ale teoriei ataşamentului. Editura Trei;
Furman, W., Simon, V.A., Shaffer, L., Bouchey H.A. – Adolescents’ Working Models and Styles for Relationships with Parents, Friends, and Romantic Partners. Child Development, Vol. 73, No. 1 (Jan. – Feb., 2002), pp. 241-255; 

Peseschkian, Nossrat (1986). Family Therapy. Verlag Springer.

Duminica pe Arieș, cu caiacele #14

Am profitat de vremea bună din iulie și am transformat deja tradiționala Duminică pe coclauri în Duminica pe Arieș. Astfel, pe 19 iulie 2015, am petrecut o duminică reușită pe Arieș, cu caiacele!

Ne-au fost alături cei de la Transylvania eXtreme Adventures și am avut la dispoziție 10 caiace și o barcă.

Am pornit din Sălciua și am parcurs pe apă aproape 7 km (6,6 km) în 3 ore. Am făcut mai multe pauze să ne odihnim, să ne bălăcim și să ne împrospătăm la cascada Șipote.

A fost o experiență care ne-a plăcut tare mult și cu siguranță o vom mai repeta în viitor.

Mulțumim mult tuturor participanților!

Mai multe fotografii puteți găsi aici.

Următoarea Duminică pe coclauri e programată în 23 august.

Duminica pe coclauri logo

Cum am învățat să fiu în prezent. Confesiunile unei impulsive sub acoperire

de Angela NAGHI [guest post]

De când mă știu, problemele mele au cam avut legătură cu impulsivitatea mea.

La grădiniță, eram cea mai mică din grupă; dar compensam prin energie și prin faptul că întotdeauna eram de acord cu trăznăile propuse de alții mai mari.

În școala primară, poate din cauză că voiam să fiu pe placul învățătoarei cu prenume omonim sau pentru că era perioada în care am început să mă întreb dacă lumea râde la ce zic sau la zâmbetul știrb, impulsivitatea mea s-a văzut doar în câteva arsuri, genunchi zdreliți, scrisori cu vești nu foarte bune pentru vecini și cutii poștale pline de gândaci pentru vecinii speciali.

În generală, probabil pentru că eram prea mică să joc baschet și așadar dispuneam de prea multă energie, au început primele discuții legate de media la purtare atunci când am adus o plasă plină cu zăpadă în clasă – să mă răzbun pe baieții care m-au „spălat” în pauză, sau când am spart cel mai mare termometru cu mercur din laboratorul de chimie.

În liceu am devenit mai conștientă de mine și de ce vreau de la viață și am început să mă gândesc ce, cum și unde voi fi peste 5, 10, 15 ani. După ce am renunțat la ideea de a fi medic, am început să cred că mi s-ar potrivi să lucrez în advertising sau, ideal, într-o editură.

Am ales să urmez specializarea care mă va apropia de Advertising. Doar că după un semestru de Comunicare, mi s-a părut mai interesant ce se învăța la Științe politice și administrative. Iar aici am învățat, printre multe altele, să iubesc planificarea.

Astfel au început anii în care am planificat orice aveam de gând să fac, în care am început să vreau să fac consultanță/strategie și, întâmplător sau nu, chiar am ajuns să fac asta. Într-o agenție de publicitate.

Fii-in-prezent

Efectul secundar a fost că in my 20s, am început să nu mai fiu atentă la ce se întâmplă în prezent, să fiu deja cu gândul la următorul moment.

Nu ieșeam cu un tip decât dacă mă vedeam soția lui, făceam voluntariat doar pentru că știam că mă va ajuta în viitor să știu cum funcționează societatea, nu citeam decât cărți de nonficțiune care mă ajutau să știu mai multe la facultate, master sau job.

După o perioadă de downshifting, m-am întors direct la București, pentru un interviu. La o editură.

Impulsivitatea mea a răbufnit acum câțiva ani la vederea unei poze cu cinci căței care-și căutau stăpâni iubitori.

Maurice m-a învățat să fiu responsabilă și să fiu în prezent.
M-a învățat că orice simt, îi influențează comportamentul.

Maurice

M-a învățat că trebuie să ne oprim și să zâmbim.
Că în lumea asta există energii pozitive și negative și ar fi preferabil să verificăm din când în când dacă gândurile și acțiunile noastre sunt în concordanță cu versiunea cea bună a fiecăruia dintre noi.
M-a învățat să pun accent pe un somn de calitate, să respir adânc, să apelez la spiritualitatea și valorile mele pentru a mă simți cu adevărat bine.
M-a învățat că există o soluție mai bună pentru orice problemă.
Că cei mai frumoși pantofi din lume nu-și merită banii dacă un animal a murit pentru ei.
Că poți simți bucuria pură în mici detalii. Cum ar fi o minge nouă de tenis.
Că orice decizi să faci cu acea minge de tenis trebuie să fie bine. Fiindcă e în concordanță cu tine.

Iar rezultatele nu vor întârzia să vină și să-ți aducă un zâmbet și mai mare.


Angela-NAGHI
Angela NAGHI
este Communication Director la editura Publica, iar când nu citește, organizează evenimente, aleargă cu Maurice, învață cod (deocamdată Front-end și, într-o bună zi, Swift), planifică reamenajarea casei și croiește haine. Acum abia așteaptă să ajungă câteva zile acasă, în Ardeal. Și își dorește să locuiască într-o zi în New York și San Francisco.

„Punți spre viitor” – Team Building internațional BEST

Peste 20 de studenți și proaspăt absolvenți ai Facultăților de Construcții/Inginerie din întreaga Europa au venit în Cluj-Napoca pentru a lua parte la Sesiunea Cursurilor de Vară organizate de BEST Cluj-Napoca.

Timp de 10 zile, între 7 – 16 iulie 2015, tinerii au îmbinat învățatul cu distracția și au luat parte la un program special conceput pentru ei, participând la cursuri, worksopuri și prezentări, precum și la activități de team building și divertisment.

TB-Best-2015

Cu acest prilej și cu mare bucurie, am continuat parteneriatul cu BEST Cluj-Napoca început de mai bine de patru ani și am fost alături de ei printr-un program de team building livrat de colegul nostru, Sergiu TAMAȘ.

TB-Best-2015-1

TB-Best-2015-2

Sergiu a fost încântat de interacțiunea avută cu tinerii și ne-a povestit că le-a pregătit un teambuilding interactiv cu tema Unite – Unite Europe. Tinerii au avut astfel șansa de a se cunoaște mai bine, de a construi punți între ei și de a gândi proiecte pentru organizația BEST. Sergiu a regăsit între ei mult dinamism, energie, pofta de viață și pasiune pentru construcții… de relații și de poduri spre viitor: „Dacă ei sunt viitorul ingineriei în Europa, putem să privim cu încredere și entuziasm înainte!”

TB-Best-2015-3

Summer-courses-BEST-2015

A fi cu adevărat cine ești

de Cecilia GHERLE, trainer junior ATU Consulting

Nu vedem lucrurile așa cum sunt;
le vedem așa cum suntem noi.
Anais Nin 

… și au trecut 20 ani din viață și tânărul a început să o privească cu alți ochi, de parcă nu mai vroia să accepte că este un copil și își dorea dinadins să fie privit ca un adult. Într-o zi, aflându-se într-o librărie, unul dintre librari îl întreabă dintr-o dată pe un ton cald:

– Care e cea mai mare dorință a ta?

Tânărul, surprins de întrebare, s-a blocat și, fără să-i răspundă, a rămas pe gânduri uitându-se spre cerul senin care se zărea pe fereastra de la mansarda librăriei .

Cea mai mare dorință a mea? E o întrebare la care nu m-am gândit până acum… Când o să știu răspunsul, o să mă întorc aici. Asta în cazul în care am să-l găsesc.

Tânărul îngândurat, neștiind care e rostul întrebării, a început să se gândească la dorințele lui. Ce anume îmi doresc eu cel mai mult? Cred că cel mai mult îmi doresc să vizitez China. Nu… nu aceasta e ceea ce îmi doresc cel mai mult. Cel mai mult îmi doresc să-mi fac o casă frumoasă lângă o pădure. Oare asta e ceea ce îmi doresc eu cu adevărat? Cred ca sunt multe lucruri pe care mi le doresc, dar cel mai mult și mai mult îmi doresc să știu cine sunt cu adevărat.

După câteva zile, tânărul s-a întors la librăria cu mansarda cu vedere spre cer și l-a căutat pe cel care i-a adresat neașteptata întrebare:

Cred că cel mai mult îmi doresc să fiu eu cu adevărat. Știu că sună destul de ciudat, dar acest lucru e ceea ce îmi doresc în acest moment.

Librarul s-a uitat la el ca și cum aștepta să-i mai spună ceva, iar după câteva momente îi zise băiatului:

– Și după ce o să fii cine ești cu adevărat, ce o să faci?

– Ce o să fac după? Dacă ajung să fiu cine sunt, voi ști ce am de făcut la fiecare pas. Și a plecat zâmbind, simțind că a făcut primul pas.

***

Fiecare dintre noi avem un drum pe care îl urmăm prin propriile decizii: de la facultatea pe care o alegem (sau o aleg părinții noștri), la prietenii cu care ne înconjurăm și, zilnic, prin acțiunile pe care le facem și prin care decidem să ne trăim fiecare clipă.

BIRD-Ryan McGuire

Am pornit de la prezumția că noi facem alegerile în viața noastră, dar sunt cu siguranță situații în care ne lăsăm influențați de oamenii din jur, care ne ajută sau ne deviază de la drumul inițial. Cine ar putea să fie aceste persoane? Poate familia, poate prietenii sau poate un simplu om de pe stradă care ne oferă o altă percepție asupra vieții. Prin simple devieri de la ceea ce alegem să facem, ne putem dezvolta flexibilitatea și crește deschiderea la ceea cea este nou în jurul nostru. Acest lucru ne oferă posibilitatea de a ne schimba perspectivele prin care ne creionăm ideile și, astfel, să ne analizăm propriile percepții.

Conștientizarea propriei existențe și a propriei persoane e un element de la care pornim în dezvoltarea noastră. Mai bine spus, de la întrebarea Cine sunt eu? Vă propun un simplu exercițiu care începe de la această întrebare, pentru a vedea care sunt lucrurile care vă definesc. Scrieți pe o foaie 10 elemente care considerați că vă definesc în acest moment continuând propoziția: „Eu sunt…” Analizați după ce ați terminat exercițiul fiecare caracteristică și încadrați-o în una din zonele de mai jos:

  • Caracteristică fizică
  • Caracteristică legată de performanță
  • Caracteristică socială
  • Caracteristică legată de hobby-uri sau creativitate

Ce anume a reieșit? Ce anume te definește în acest moment? În care arie investești mai mult și în care mai puțin? Ce spune asta despre tine? Eul meu este definit de ceea ce am în interiorul meu, ceea ce văd la mine și prin ceea ce reușesc să împărtășesc.

A face este verbul care mă definește.

Fiecare dintre noi ne definim existența adesea prin anumite verbe: muncesc, zâmbesc, fac sport, citesc, analizez, cânt, scriu și multe altele. Dacă ar fi să ne imaginăm o zi în care nu am avea nimic ce trebuie neapărat făcut și am putea alege ceea ce dorim să facem, cum ar arăta această zi? Care sunt 5 lucruri pe care vrei să le faci în această zi? Poți să le treci pe hârtie sau poți să le notezi în minte. Acordă-ți 2 minute să te gândești la acțiunile pe care îți dorești să le faci, iar apoi ia-le pe rând, pe fiecare în parte. Care a fost primul lucru care ți-a venit în minte? Care e motivul pentru care ai ales fiecare dintre aceste acțiuni? Poate îți este dor să le faci, îți plac foarte mult, te relaxează, te bucură? Pot fi cinci acțiuni sau poate să fie una singură. Ideea este să identifici ce verb/verbe te definesc ca persoană pentru a conștientiza acțiunile din viață care îți conturează unicitatea. Astfel, un pas în găsirea unei noi perspective asupra propriei vieți poate să fie identificarea acțiunilor care ne definesc și ne fac unici și felul în care alegem să le realizăm.

În încheierea acestor rânduri, doresc să subliniez faptul că într-adevăr existența fiecăruia dintre noi este unică și bucuria de a accepta că suntem ceea ce suntem și că lumea din jur este cea pe care o creăm prin propriile percepții – toate acestea pot să ne ajute să fim mai des mulțumiți de ceea ce facem și recunoscători pentru ceea ce avem. Iar verbele care ne definesc la un moment dat sunt o parte din noi, o parte unică, ce ne ghidează mai aproape de ceea ce suntem și ceea ce alegem să devenim.

Menţine-ţi gândurile pozitive pentru că acestea se transformă în cuvintele tale. Menţine-ţi cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acţiunile tale. Menţine-ţi acţiunile pozitive pentru că acţiunile se transformă în deprinderile tale. Menţine-ţi deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile tale. Menţine-ţi valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul tău. Mahatma Gandhi

Bibliografie:

Robinson, Sir K. (2014). Descoperă-ți elementul. Editura Publica;
*** Consilier pentru Dezvoltare Personală – curs autorizat ANC, Suport de curs ATU Consulting & Hum Management Consulting
 
foto Ryan McGuire via gratisography