Cum a fost la Conferința de parenting cu Michael Thompson

Am avut plăcerea de a fi parteneri alături de Transylvania College și Events Design la prima conferință de parenting din Cluj-Napoca susținută de un expert internațional în domeniu: Dr. Michael Thompson. Evenimentul s-a desfășurat în 21 martie 2015, la Grand Hotel Italia, iar colega noastră, Raluca GORDAN, a participat din partea ATU Consulting atât în calitate de specialist, cât și în calitate de părinte.

Michael-Thompson-conferinta2015

Am rugat-o pe Raluca să ne împărtășească din ideile și informațiile pe care le-a aflat pe parcursul evenimentului. Așa că dacă nu ați reușit să luați parte la conferință, vă invităm cu drag să citiți testimonialul Ralucăi:

Conferinţa lui Michael Thompson a fost sursă de explicaţii şi de curiozitate. Acesta ne-a împărtăşit din experienţa lui practică prin prisma tuturor rolurilor avute: psiholog, consultant educaţional, tată, băiat şi elev. Fiecare perspectivă prezentată a fost de mare folos în a înţelege, în a deschide noi perspective în ceea ce priveşte psihologia copilului, în general, şi a băiatului, în special. Aceasta din urmă fiind și subiectul primei părți a conferineți.

Specializat în aceasta ramură, Michael Thompson a ajuns la concluzia că dezvoltarea şi viaţa afectivă a baieţilor este cât se poate de bogată. Trăirile interioare ale băieţilor sunt intense chiar dacă la suprafaţă totul pare opac. Din păcate, modul general de a percepe viaţa afectivă a baieţilor este construit şi pe baza credinţelor de la nivelul societăţii, însuşite la modul particular: Băieţii nu plâng; Băieţii sunt curajoşi şi nu au frică; Băieţii sunt mai agresivi etc. Toate acestea nu fac altceva decât să eticheteze negativ universul emoţional al băieților. Acest lucru cauzează, din pacate, neînţelegerea lor şi neacordarea vreunei șanse de a-și manifesta vulnerabilităţile. Mergând mai departe, aceste valori culturale îi fac pe băieți să-şi reprime furia, ruşinea, frica şi ajung să aiba vieţi izolate, de exemplu, sau să fie răzvrătiţi împotriva tuturor. Băieţii chiar au vulnerabilităţi, nevoi, frici, emoţii – cu atât mai mult, datoria părinţilor, a cadrelor didactice şi a tuturor persoanelor semnificative în evoluţia şi dezvoltarea lor este să le accepte şi să-i asculte cu mintea şi sufletul deschise.

În a doua parte a conferinţei, Michael Thompson a descris sistemul educaţional care, de cele mai multe ori, exercită presiune asupra elevului. Chiar a sugerat o tehnică prin care am putea înţelege mai bine tot ceea ce poate simţi un copil la şcoală: să stăm în locul lui 7-8 ore la şcoală, să fim atenţi la fiecare materie în parte: matematică, română, biologie etc. și să vedem acum, prin ochii adultului, cât timp ne putem menţine atenţia şi răbdarea, cu câtă deschidere putem asculta fiecare mesaj furnizat de profesor, cât de ușor putem relaționa cu fiecare profesor în parte. E o tehnica provocatoare, nu?

De asemenea, pentru a-i face pe copii să-şi efectueze temele, în loc să punem şi mai multă presiune pe ei şi să le repetăm, poate chiar obsesiv: Fă-ţi temele!, se poate crea o atmosferă de studiu în casă, în care fiecare membru al familiei să facă o activitate cel puţin tangenţială cu activitatea de învăţare. E frustrant pentru copil să stea într-o cameră izolat, cu cărţile şi caietele în faţă, ştiind că în afara acelui mic univers al lui, părinții se uită la TV, fraţii se joacă etc.

Copilul poate fi ajutat să-şi dezvolte mecanisme, strategii prin care să poată face faţă acestor presiuni şi acestui stil competitiv. Se poate simţi foarte confortabil cu statutul de elev şi acest lucru reprezintă o premiză pozitivă a succesului şcolar și, mai tarziu, a celui profesional.

A fost o conferință interactivă, presarată cu multe exemple din viața profesională şi personală, care cel puțin personal m-au ajutat să înţeleg mai bine complexitatea psihologiei băieţilor, dar şi a copiilor în general.

Ne-am întors un pic în timp şi am încercat să renunţăm la statutul de persoană adultă care „are toate răspunsurile”. Nu deţinem adevărul absolut şi acesta este un truism pe care trebuie să-l acceptăm. Pentru a-i înțelege şi a-i ajuta să se dezvolte armonios pe copii, e nevoie să privim lumea prin ochii lor.

Am spus la început că această întâlnire deosebită cu Michael Thompson a fost o sursă de explicaţii şi de curiozitate. Personal, mi-am putut explica anumite comportamente. M-a ajutat şi ca psiholog, dar şi ca părinte să privesc din alte perspective atitudinile copiilor. Cu cât ne explicăm mai multe însă, cu atât apar alte şi alte întrebări. Cu siguranţă că unele din ele îşi vor gasi răspunsul în lucrările lui Michael Thompson, iar altele, în relaţia directă cu copiii. După cum cita și el în cartea sa „Crescându-l pe Cain”, „copilul este părintele omenirii” şi, prin urmare, de la el putem învaţa cel mai mult, inclusiv cum să-l creştem.

Mulțumim mult, Raluca, pentru ideile împărtășite!

Michael-Thompson-autograf2015

Foto 1 via Transylvania College

Atitudinea se învață din experiență

de Călin BIRIȘ [guest post]

În școala primară, doamna învățătoare ne încuraja mereu să găsim metode alternative de rezolvare la problemele de matematică. De câteva ori, am primit nota 10 pentru că am fost printre primii care le-au găsit. În clasă se crease o competiție informală între colegi cu privire la cine găsește cea mai ușoară sau ingenioasă metodă de rezolvare a problemelor. Astfel a ajuns să îmi placă mult matematica și am continuat să păstrez un mod de gândire bazat pe soluții multiple.

Prin clasa a patra, mama ne-a cumpărat primul PC. M-am bucurat mult pentru că puteam în sfârșit să explorez jocurile pe care le văzusem la verișorul meu mai mare. Nu știam foarte multe despre calculatoare, însă din dorința de a mă juca, am învățat să lucrez în MS Dos sau Norton Commander, iar mai mai apoi am învățat cum să folosesc primele versiuni de Windows. Pot spune că am crescut odată cu apariția PC-urilor și dezvoltarea internetului în România. Provocarea cu calculatorul era că nu aveam experți de la care să învăț cum să lucrez cu el, iar din acest motiv modelul încearcă-greșește-învață mi-a fost cel mai bun profesor. Din acel moment, nu mi-a mai fost frică de greșeli și le-am considerat ca fiind parte din procesul de învățare.

Începând cu clasa a 9-a, am început să am joburi temporare pentru a face bani de vacanță la mare. Am fost ajutor de mecanic, magazinier, am manipulat cherestea, am împărțit reviste și chestionare sau am servit la McDonalds. Abia mai târziu, am ajuns să lucrez în marketing și să-mi construiesc o carieră. Din toate acestea, am învățat că munca este onorabilă, indiferent la ce nivel se face ea. Fiecare job m-a provocat să învăț ceva nou și să rezolv situații în care n-am mai fost pus înainte.

La începutul facultății, am participat din curiozitate la un interviu pentru a intra în AIESEC, cel mai mare ONG condus de către tineri, pentru tineri. Am fost foarte aproape să fiu respins, însă în final m-au acceptat. Nu știam în ce mă bag, însă eram curios să cunosc oameni noi, pasionați și de alte lucruri decât fotbal, bere, fete și Counter Strike, cum era la modă atunci în rândul studenților. Doar în primul an ca membru am participat la 8 conferințe locale și naționale. În cei 3 ani care au urmat, am cunoscut sute de tineri, am învățat cum este structurată una dintre cele mai mari organizații din lume, am aflat ce înseamnă un plan de dezvltare personală și profesională, ce este leadership-ul, cum să conduc echipe, cum arată un manual de brand, cum să fac recrutări, ce este inteligența emoțională și foarte multe lucruri pe care nu aveam nicio șansă de a le învăța din facultate. Tot în AIESEC am cunoscut echipa ATU Consulting și am ținut primele prezentări în public. În final, voluntariatul a însemnat pentru mine și continuă să însemne o provocare a zonei de confort.

În acest moment sunt voluntar în rol de Președinte al asociației IAA YP Cluj, sunt partener de business în agenția de marketing Loopaa unde conduc echipa de Digital, organizez workshopuri de Marketing Online și am ținut peste 100 de prezentări de business și comunicare. Pentru a ajunge aici am învățat treptat să caut soluții alternative, am învățat că este în regulă să greșesc și am ieșit de sute de ori din zona de confort.

Pentru mine fiecare zi este o ocazie să rezolv noi probleme, să încerc noi provocări și văd fiecare dificultate ca o oportunitate. Aceasta este singura atitudine care mă poate ajuta să mă dezvolt și să continui să fac bine ceea ce fac.


Calin-BIRIS
Călin BIRIȘ
este partener de business și Digital Director în agenția de marketing Loopaa, Președinte al Internațional Advertising Association Young Professionals Cluj (IAA YP Cluj), trainer și fondator al workshopurilor de marketing Online – Negru pe alb. Călin este pasionat de business și leadership, iar unul din scopurile personale este să schimbe în bine România prin dezvoltarea mediului de afaceri local.

Am participat la Conferința The Woman 2015

Începutul de primăvară este, printre altele, un bun prilej de a sărbători feminitatea. Daca anul trecut în această perioadă, am căutat cel mai frumos citat despre femeie, anul acesta doamnele și domnișoarele din Echipa ATU au fost invitate să petreacă altfel ziua de 6 martie și să participe la a patra ediție a Conferinței de business feminin The Woman.

Andra HANȚĂ, Andreea BOB, Meda GHERMAN, Raluca GORDAN și Diana BERINDEI au fost cele care au putut onora invitația și au petrecut împreună o zi interesantă, utilă și inspirațională.

The-Woman-2015

A fost un eveniment în care s-a vorbit mult despre antreprenoriat, despre pasiune, despre (in)dependență, despre echilibru și despre motivație. Fetele s-au bucurat de surprizele pregătite de organizatori, au ascultat discursurile și dialogurile dintre invitate – cu unele au rezonat, cu altele mai puțin, dar farmecul a stat tocmai în diversitatea opiniilor și perspectivelor; unele dintre ele au fost premiate în cadrul tombolei și au încheiat seara admirând defilarea de modă din program.

Ne bucurăm că am participat la un astfel de eveniment – oarecum atipic pentru sfera de business din România – și felicităm organizatorii pentru modul cum ales să celebreze feminitatea.

Mai multe poze de pe parcursul zilei, se pot vedea pe pagina de Facebook a evenimentului The Woman.

Despre perspective și alegeri

de Andra HANȚĂ, specialist PR & Comunicare ATU Consulting

Realitatea este doar o iluzie, însă una foarte persistentă.
Albert Einstein

De cele mai multe ori, începe ca un joc, ne face să fim curioși, să explorăm, să încercăm, să greșim, să continuăm sau să renunțăm… mai creștem și ni se dau probleme de rezolvat, intrăm în competiție, primim recompense dacă reușim, suntem dezamăgiți dacă nu. Atunci când suntem copii și avem în față o situație – pe care mai mult cei din jur o numesc problemă – știm că există cel puțin o soluție și că ne revine sarcina de a o găsi. Însă, odată ce înaintăm în vârstă, începem să asociem „problemele” cu ceva negativ: „probleme de sănătate”, „probleme financiare”, „probleme la locul de muncă”, „copil problemă”. Uităm că, de cele mai multe ori, problemele au soluții și ne raportăm la ele ca la ceva ce nu e de dorit, ce trebuie confruntat sau rezolvat.

Într-adevăr, o problemă nerezolvată sau a cărei rezolvare se amână, poate duce la criză – acel moment critic în care e de dorit să se facă ceva pentru a schimba în bine situația. Însă și criza poate avea mai multe valențe. De exemplu, ideograma chineză pentru „criză” este rezultanta asocierii dintre „primejdie” şi „oportunitate”, o semnificație suficient de ofertantă cu atât mai mult cu cât o punem și în relație cu ideea că lucrurile cărora le dăm atenție se amplifică.

Dificultățile sunt o altă formă de a spune că ai probleme. De fapt, nu avem probleme, avem „dificultăți financiare” sau întâmpinăm „dificultăți la locul de muncă” sau avem „dificultăți în familie”. Interesant e că o simplă înlocuire a termenilor parcă ne schimbă și perspectiva asupra lucrurilor și dintr-o situație la care ne raportăm din exterior și o asociem – de cele mai multe ori – cu ceva negativ („problemă”) ajungem să o mai domolim și să o privim nu ca pe ceva categoric sau ca pe o finalitate, ci ca pe o situație temporară, un obstacol, un impas, ceva ce poate fi depășit.

Ceea ce veți citi în continuare folosește ca punct de spijin triada lunii martie problemă – dificultate – provocare pentru a vorbi, de fapt, despre perspective și alegeri.

M-am gândit să valorific avantajul de a avea colegi cu competențe atât de diverse, în domenii de specialitate la fel de diverse și le-am solicitat ajutorul câtorva dintre ei. Mai exact, am discutat și i-am rugat să se gândească la tema problemă – dificultate – provocare din perspectiva negocierii, a leadershipului, a inteligenței emoționale și a relațiilor. Fără a avea pretenția de a acoperi toate domeniile de experitiză ale colegilor mei, am vrut să pornim și să vedem mai multe perspective de abordare ale aceluiași subiect. Rezultatul sper să-l găsiți cel puțin la fel de interesant, divers și util precum a fost pentru mine.

Radu VASILIU consideră că triada problemă – dificultate – provocare este una pe care o întâlnim în aproape orice domeniu de activitate, de la management la arhitectură, de la medicină la justiție, de la leadership la negociere ori de la teatru la vânzări s.a.m.d. Asta pentru că termenii care o alcătuiesc fac parte din VIAȚĂ. Felul în care învățăm să îi înțelegem și să îi definim ne condiționează modul în care abordăm proiectele, fie ele mari sau mici, fundamentale sau de rutină, proiecte a căror finalitate stabilește în cele din urmă nivelul de performanță și gradul de succes pe care fiecare om reușește să îl atingă. Încercând să definească termenii problemă – dificultate – provocare din prisma negocierii, a rezultat un exercițiu de imaginație interesant: Problema (cea mai mare?) constă în a-ți convinge partenerul de negociere că rezultatul este unul de succes numai dacă ambele părți îl consideră așa; Dificultatea este (de exemplu?) să îți convingi partenerii de negociere că a colabora în negociere este mai eficient decât a vă confrunta; Provocarea constă (poate) în determinarea de a nu abandona căutarea până la găsirea soluției celei mai convenabile pentru ambele părți.

Pe Răzvan GOGA, l-am rugat să se gândească la triada lunii martie din perspectiva leadershipului și am primit un răspuns vizionar: „Dacă crezi că poți sau dacă crezi că nu poți, ai dreptate!” (Henry Ford). E absolut fascinant să ne oprim o clipă și să privim în jur modul în care semenii noștri interpretează unele situații ca fiind probleme, dificultăți sau provocări. Și atunci când ne lăsăm aproape convinși că e vorba într-adevăr de o problemă, apare de nicăieri parcă liderul, care răstoarnă situația și cu niște argumente mari și grele cât un elefant care până atunci stătuse ascuns după bordura de pe marginea străzii, ne face să strigăm în cor: „Ai dreptate, e vorba, de fapt, de o provocare!” Rostite uneori ușor, în joacă parcă, sau alteori cu greutatea unui cer de toamna care cade peste tine, cele trei cuvinte: problemă – dificultate – provocare, pot fi folosite ca instrumente de un lider care știe că oamenii reacționeaza la pericol sau la oportunitate. Responsabilitatea de a încadra într-una din cele două direcții cuvintele pe care le folosește aparține tot liderului și atârnă cu atât mai greu cu cât fiecare din cele trei formulări poate fi o monedă cu două fețe, astfel încât jocul „cap sau pajură” se poate transforma ușor – în acest caz – în „pericol sau oportunitate”. Pentru un lider însă, mai important decât cuvintele, este modul în care se raportează la ele, pentru că acest aspect este cel resimțit de follow-eri, urmând ca ei să acționeze în consecință. Altfel spus, ar fi putut fi oare celebra replică din filmul Apollo 13 rostită de liderul echipajului, “Houston we have a problem”, să fie la fel de puternică dacă spunea: “Houston we have a difficulty” sau “Huston we have a challenge”?
Iar dacă Henry Ford ar putea să dea un sfat liderului din tine, acesta ar putea fi: „Dacă crezi că e o problemă, o dificultate sau poate chiar o provocare… ai dreptate”.

A urmat discuția cu Andreea BOB, discuție pe care am purtat-o în jurul inteligenței emoționale. După BarOn, Inteligența Emoțională are cinci dimeniuni: Intrapersonal, Interpersonal, Adaptabilitate, Managementul Stresului și Starea Generală. Tema lunii martie a dus-o pe Andreea cu gândul la a treia dimensiune și anume la Adaptabilitate – dimensiune care vorbește, printre altele, despre rezolvarea de probleme și despre felul în care facem asta. Ei bine, în primul rând, pentru a putea să ne rezolvăm problemele, indiferent de dificultatea lor, avem nevoie să fim proactivi. Termenul proactivitate denotă ceva mai mult decât provocare. Exprimă faptul că, în calitatea noastră de fiinţe umane, suntem răspunzători de vieţile noastre și de problemele și dificultățile cu care ne confruntăm. Comportamentul nostru e o funcţie a hotărârilor noastre şi nu a condiţiilor de viaţă. Suntem făcuţi pentru a fi proactivi. Şi dacă vieţile noastre sunt determinate de condiţionări şi de circumstanţe, aceasta se datorează faptului că, fie deliberat, fie din inadvertenţă, am ales să ne lăsăm dirijaţi de ele. Şi această alegere ne face să fim reactivi. Persoanele reactive trăiesc sub influenţa ambianţei lor fizice. Dacă afară vremea e bună, și ei se simt bine. Dacă e rea, îşi schimbă atitudinea, le scade randamentul. Așadar, cred cu adevărat că marea provocare pentru a trece cu succes peste împrejurări critice avem nevoie să privim înspre viitor, înspre a căuta soluții, înspre a anticipa, a ne asuma, înspre a face schimbarea. Cu alte cuvinte, să alegem să fim proactivi în schimbul comportamentului reactiv.

Ideile expuse de Radu, Răzvan și Andreea au în comun, printre altele, și faptul că presupun interacțiune cu ceilalți. Tocmai de aceea, am ales să abordez cu Szerena SEER triada lunii și din perspectiva relațiilor la modul general. Relațiile cu ceilalți încep, de fapt, devreme, într-un moment în care începe și relația cu noi înșine. Ne uităm la ceilalți printr-un filtru al nostru, care trece prin noi și este compus din toate experiențele pe care le-am trăit până în momentul prezent. Aceste experiențe ne pot ajuta să ne apropiem de ceilalți cu încredere sau ne pot ajuta să ne protejăm de ceilalți, de teamă să nu ne rănim. Pe acest drum în crearea relației cu noi înșine, ne ajută dacă ne uităm la experiențele prin care am trecut, ajungând să le apreciem pe cele pozitive și să le acceptăm pe cele mai grele. Astfel, se va schimba și filtrul prin care îi vedem pe ceilalți și vom fi capabili să legăm relații mai adevărate, mai puternice, mai frumoase, mai armonioase. În momentul în care, relația cu noi este una stabilă, echilibrată, armonioasă, doar atunci suntem capabili și avem curajul să facem pași stabili spre ceilalți, doar atunci putem crea și menține echilibrul trăirilor în relația cu celălalt. Drumul de a căuta și a dezvolta relația cu noi înșine și, între timp, și cu ceilalți nu este unul ușor, drept, fără curbe și denivelări. Mergând pe acest drum al relațiilor, fiecare dintre noi avem șansa să alegem: vedem denivelările ca niște probleme și dificultăți care ne împiedică în avansare și dezvoltare sau le vedem ca niște provocări, care ne întăresc, ne deschid și ne motivează să mergem mai departe.

În discuția avută cu Radu VASILIU, acesta a nuanțat diferențele la care ne putem raporta în ceea ce privește triada lunii, diferențe care, într-un fel, au anticipat și concluzionează părerile adunate de la colegi: Avem posibilitatea de a înțelege prin cuvântul „problemă” un necaz, un obstacol care ne împiedică să obținem un rezultat, ori putem privi același termen atribuindu-i sensul de exercițiu, o situație căreia depinde doar de noi să îi găsim rezolvarea. La fel, „dificultate” înseamnă pentru unii greutatea care face ca un obiectiv să pară de neatins, iar pentru alții oportunitatea de a-și demonstra valoarea într-o încercare care nu este la îndemâna oricui. Și „provocare” poate fi perceput ca o atitudine ostilă, un afront al cuiva la adresa ta, ori ca pe o situație care îți pune la încercare ambiția și motivația. Până la urmă, modul în care percepem aceste trei noțiuni definesc însăși atitudinea, pozitivă/constructivă sau negativă, cu care abordăm fiecare sarcină, obiectiv sau proiect.

Doresc să le mulțumesc încă o dată colegilor mei pentru că au răspuns afirmativ invitației mele și ne-au oferit perspective atât de valoroase. Așa cum spuneam mai la început, acest articol e despre perspective și, mai exact, despre „feluri particulare de a vedea lucrurile, aspecte sub care se prezintă lucrurile; puncte de vedere”. Perspectivele au la bază percepții, percepțiile fiind cele care pot schimba o situație dată într-o problemă, într-o dificultate, într-o provocare sau o oportunitate.

ceci-n-est-pas-une-pipe

Zilnic suntem înconjurați de situații – nici bune, nici rele – situații care sunt stimuli pentru noi și pe care, adesea, nu le putem schimba. Pe unele nici nu le observăm, pe lângă altele trecem rapid, iar unora le dăm atenție, ne raportăm la ele, ne implicăm. Și exact în acest moment e punctul cheie care declanșează ce va urma, pentru că – conștienți sau nu – alegem semnificația acelui lucru sau situații și, în funcție de această semnificație, vom reacționa și ne vom comporta într-un anumit fel. Mai exact, în viață, noi nu reacționăm la ceea ce ni se întâmplă, ci la felul în care interpretăm ceea ce ni se întâmplă. Iar un sprijin al acestei idei e principiul 10/90, Stephen Covey considerând că „10% din viaţă este formată din ceea ce ţi se întâmplă; 90% din viaţă este decisă de modul în care reacţionezi”.

Viața e o sumă de alegeri mărunte: alegem cum ne îmbrăcăm, ceea ce mâncăm, unde mergem, ce prieteni ne facem, ce meserie avem, în ce pasiuni investim, alegem ceea ce ne place și ce nu, alegem ce gânduri avem și ce ne dorim, în ce credem și ceea ce iubim, alegem cum reacționăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și în noi… Dacă ne uităm în urmă, poate avem tendința uneori să spunem că alegerile pe care le-am făcut de-a lungul timpului nu au depins doar de noi. Dar alegerile personale sunt ale noastre, chiar dacă sunt influențate, ne aparțin și, oricât am vrea să-i includem și pe alții, suntem singurii responsabili pentru ele. „Între stimul și răspuns se află libertatea omului de a opta”, libertatea sa lăuntrică, „aceea de a-și alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-și alege propriul mod de a fi” (Viktor Frankl). Aceste alegeri mărunte, zilnice, ne construiesc viața, existența și, de fapt, ne construiesc pe noi înșine. Așa că poate ar fi bine să încercăm să fim mai conștienți de alegerile pe care le facem, să ni le asumăm și să alegem să ne bucurăm de ceea construim.

Bibliografie:

Covey, S.R. (2002). Eficiența în 7 Trepte sau Un abecedar al înțelepciunii. București: Ed. Allfa;
Dominique, L. (2012). Arta simplității. București: Baroque Books & Arts;
Frankl, V.E. (2012). Omul în căutarea sensului vieții. București: Meteor Press.
 
foto via WikiArt

A venit primăvara!

Bine ai venit, primăvară! (Cel puțin în calendar și în mințile noastre.)

Felicitare-ATU-primavara-2015

Oare știți de unde își au originea numele lunilor? Pe lângă denumirile preluate din latină, fiecare lună a anului are, în tradiţia noastră populară, o altă denumire.

Martie se mai numește și Mărţişor. În popor, lumea începea deja muncile câmpului în această lună. Acum, Baba Dochia urca cu oile la munte, împletind firul roşu, al soarelui, cu cel alb, al zăpezii. Mărţişorul vesteşte venirea primăverii.

Denumirea din latină provine de la Mars, un zeu al agriculturii. Până la reforma lui Caesar, martie era prima lună a anului, cea a renașterii. Romanii se autodenumeau fiii lui Mars, pe care-l considerau părintele lui Romulus şi Remus. Cu timpul, Mars a devenit şi patronul războiului, pentru că, odată cu venirea căldurii, începeau şi războaiele. frown emoticon

Mărţişorul este considerat începutul unui Nou An, sărbătoarea venirii primăverii, numit şi Vestitorul Primăverii, luna martie fiind şi prima lună de primăvară.