Team Buildingul de primăvară ATU 2013

În weekendul 27-28 Aprilie 2013, membrii echipei ATU Consulting s-au relaxat la Pensiunea Lara într-un Team Building pe cinste.

Am făcut drumeții, ne-am bucurat de peisajele proaspete de primăvară, am stat la foc de tabără, am savurat mâncarea delicioasă și, mai ales, pâinea făcută în casă, am râs mult și ne-am relaxat.

130429 TB ATU aprilie

 Vă invităm cu drag să vedeți albumul de fotografii de pe parcursul celor doua zile.

Am adoptat un spațiu verde

Sâmbătă, 20 aprilie, echipa ATU Consulting a plantat flori și arbuști în cadrul proiectului Adoptă un spațiu verde, inițiat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Ne-am bucurat de vremea bună și am ajutat la înverzirea sensului giratoriu Calea Turzii – Str. Observatorului din Cluj-Napoca.

Daca vreți să ne vedeți la muncă, fotografiile sunt aici.

Am participat la BEST Training Week

În perioada 3 – 7 aprilie 2013, am fost pentru a doua oară consecutiv parte a BEST Training Week – eveniment dedicat studenților și dezvoltării personale și academice a acestora.

Vă invităm cu această ocazie să accesați galeria de fotografii din cadrul workshopurilor susținute de trainerii ATU Consulting pentru studenții Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca:

Branding Personal – Radu SILAGHIgalerie foto

Leadership – Razvan GOGAgalerie foto

Despre Managementul de Proiect

de Radu COCEAN, trainer ATU Consulting

Comparativ cu alte traininguri, nevoia unui curs de formare în domeniul Managementului de proiect (Project Management – PM) este mai greu de conştientizat. Uneori, companiile pornesc de la presupunerea că utilitatea unui asemenea training apare doar în cazul în care organizaţia foloseşte în mod efectiv proiectele ca instrumente de schimbare. Aşa încât „pentru noi nu e relevant, pentru că nu facem proiecte” e un motiv des invocat de a amâna contractarea unui training de PM pentru un viitor indefinit.

Chiar şi atunci când organizaţiile elaborează şi implementează în mod curent proiecte, consideră că nu au suficient de mulţi angajaţi potenţial interesaţi de subiect – ceva de genul „noi am avea unul sau doi oameni, dar nu putem constitui un grup pentru care să merite să contractăm un asemenea serviciu”.

Mai mult, chiar şi în cazul în care s-ar putea constitui o grupă la nivelul organizaţiei pentru care tema prezintă interes, există temerea că un curs de PM e prea tehnic pentru a fi cu adevărat util – „da, probabil că pentru organizaţiile care au o componentă importantă de producţie e foarte util, fiind acolo ingineri care înţeleg lucrurile astea, dar la noi ar fi vorba de departamentul HR sau marketing… o să-i pierdeţi imediat dacă intraţi în chestii tehnice”.

Din experienţa noastră, fiecare dintre aceste argumente poate fi reconsiderat în urma unui scurt exerciţiu de reflecţie. 

Cursul de Manager de Proiect îşi propune să dezvolte o serie de competenţe de care un angajat are nevoie la locul de muncă indiferent dacă e implicat sau nu în proiecte. De exemplu, formulând altfel elementele din agenda cursului, putem spune că:

  • prima zi se focalizează pe identificarea şi definirea corectă de probleme şi şanse,
  • a doua şi a treia zi pe competenţele de planificare a unui intervenţii în direcţia soluţionării problemelor sau valorificării şanselor, 
  • ultimele zile din program sunt direcţionate către competenţele de implementare, monitorizare şi evaluare a intervenţiilor.

În acest context, ne putem opri pentru o secundă să ne întrebăm – care angajat nu are nevoie să identifice rapid şi corect eventualele problemele care îi afectează eficienţa în activitatea de zi cu zi? Sau şansele de a face lucrurile mai bine? Care angajat nu are nevoie să
îşi planifice activităţile curente şi să le desfăşoare conform acestei planificări? Cărui angajat nu îi solicităm să îşi monitorizeze performanţa şi să raporteze, la sfârşitul unei perioade, progresul înregistrat?…

În al doilea rând, pentru a putea implementa cu succes intervenţii în organizaţie, nu e suficient ca doar managerul de proiect să dispună de competenţele specifice menţionate mai sus. Şi asta pentru că o mare parte din munca pe proiect e partenerială, iar oamenii din echipă trebuie să aibă măcar noţiunile şi abilităţile de bază pentru a putea fi, cu adevărat, parteneri în proces şi nu simplii executanţi. De exemplu, pentru a putea defini exact durata unei activităţi, e de dorit ca estimările să se facă de către managerul de proiect împreună cu echipa de implementare – echipă care are nevoie să înţeleagă ce este aceea o structură de activităţi (WBS) sau un grafic Gantt pentru a putea oferi, cu adevărat, inputuri utile în proces. 

În fine, conţinutul unui curs de Management de Proiect poate fi uşor adaptat nivelului de cunoştinţe al participanţilor, iar exemplele ce pot fi folosite pentru a facilita înţelegerea pot fi extrase din cele mai variate domenii. Chiar şi instrumentele aşa-zis tehnice (de exemplu, arborele de probleme sau diagrama PERT) nu necesită decât un pic de logică, nu şi o minte de inginer, iar întocmirea unui buget ţine de competenţe financiare de bază…

Aşa încât, rezumând, putem să afirmăm cu certitudine că:

  • un training de PM produce rezultate chiar şi atunci când proiectele în sine nu sunt o prioritate pentru organizaţie;
  • un training de PM reprezintă o necesitate pentru mult mai mulţi oameni decât strict cei care sunt sau vor fi manageri de proiect;
  • un training de PM se poate adapta perfect pe nevoile unor oameni fără un profil tehnic sau financiar, aducând plus-valoare şi pentru „nespecialişti”.

În luna octombrie 2015, desfășurăm în Cluj-Napoca o nouă sesiunea deschisă tuturor celor interesați să participe la cursul autorizat ANC de Manager de Proiect.

Mai multe detalii despre această sesiune găsiți aici.

Susținem BEST Training Week 2013

Ne bucurăm să sprijinim pentru a doua oară consecutiv BEST Training Week, ce se desfășoară în perioada 3 – 7 aprilie 2013, la Unversitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

BEST Training Week este un eveniment dedicat studenților, care are ca scop dezvoltarea acestora atât pe plan academic, cât și pe plan personal. Anul acesta, din partea echipei ATU Consulting, se vor afla trainerii Radu SILAGHI și Răzvan GOGA, care vor susține două programe de interes pentru audiență:

Branding Personal – Radu SILAGHI – vineri, 5 aprilie, între orele 13:00 – 17:00

Leadership – Răzvan GOGA – sâmbătă, 6 aprilie, între orele 14:00 – 18:00