Simona BRATU – „Constanta este schimbarea și nevoia de adaptare la ce apare”

[Mini-interviuri despre Adaptare] 

Simona BRATU2

Simona BRATU este Directorul Filialei Cluj a Crucii Roșii. Simona este cea care a inițiat și a ajutat la implementarea unui proiect complex și anume, construirea primei Baze Naționale de Pregătire a Voluntarilor Crucii Roșii din România. În prezent, baza este frecventată de câteva sute de persoane pe an pentru a participa la cursurile de prim ajutor ținute de Simona, împreună cu un coleg și câțiva voluntari.

1. Care a fost cea mai dificilă situație de adaptare pe care ai trăit-o?

Simona BRATU: Au fost multe, dar cred că cea mai dificilă a fost angajarea la Crucea Roșie. Veneam dintr-un sistem privat și am intrat într-un sistem ONG care nu avea nimic de-a face cu ce știam eu. Gândește-te că, dacă într-un business știi că vei câștiga 10 lei dacă muncești o oră, aici știi că pentru 10 lei uneori muncești o zi întreagă. Am învățat foarte multe aici, și de la munca în sine și, mai ales, de la oamenii cu care am intrat în contact. Îmi amintesc cu drag un moment în care am simțit că viața mea s-a schimbat la 180 de grade. Știi că noi avem voluntari cu care facem acțiuni de ajutorare a bătrânilor din sate. Aici, în Valea Ierii, aveam un moș pe care îl chema Filimon; noi îi spuneam Dacul pentru că semăna cu dacii, așa cum ni-i imaginam noi. Am urcat într-o toamnă la el pe deal, stătea într-o casă ruptă de sat, singur. Tocmai venea de la strâns lemne și l-am ajutat să și le care acasă. L-am întrebat „’nea Filimoane, cu cât te ajută primăria lunar?”. „Cu 100 de lei”, mi-a zis el. „Și cum te descurci cu 100 de lei pe lună?”. „Foarte bine, mi-ajung cu vârf și îndesat”. Mi-au dat lacrimile, și atunci mi-am dat seama că putem să fim mulțumiți și cu puțin și că putem trăi bine cu puțin, de noi depinde cum vedem lumea și viața. Mă gândesc uneori că mi-aș dori ca unii directori de firme mari sau de instituții de stat să vină să mă înlocuiască o lună aici, la Crucea Roșie, și să vadă cum e să nu te poți baza pe nimic sigur, să traiești mereu cu speranța că mâine vei primi ceva cu ce să-i ajuți pe ceilalți, să fii mereu pe stand by pentru ce se poate întâmpla și când se întâmplă, să te descurci cu ce ai. 

„ …putem să fim mulțumiți și cu puțin și putem trăi bine cu puțin, de noi depinde cum vedem lumea și viața.”

Am construit baza de pregatire a Crucii Rosii din mai nimic. Făceam pe vremuri tabere de prim ajutor în corturi, prima am făcut-o în 2008. Mi-am dorit ca participanții să meargă fiecare acasă și să povestească cum a fost și să ducă mai departe organizarea. Și așa s-a și întâmplat. Ideea taberelor de instruire a fost preluată de București, unde este sediul nostru central, și organizează tabere și azi, apoi de Giurgiu și de alte județe. 

Mi-am dorit mereu ca să ajungem să punem preț pe viața omenească și pe capacitatea noastră de a oferi ajutor, așa cum o făceam pe vremuri. Îmi amintesc cu drag cum înainte de ‘89 fiecare întreprindere avea grupa de sanitari instruiți de Crucea Roșie, știau cum să acționeze în caz de calamități, în caz de accidente, instruiam copiii din școli, făceam concursuri. Mi-am dorit să instruiesc oameni care își doresc să știe să intervină atunci când cinci minute pot face diferența între viață și moarte. Și am început cursurile prin firme în 2003, atunci am avut 17 cursanți într-un an. În anul următor am avut 27, în al treilea am avut 49. Anul acesta avem peste 700 de cursanți și încă 700 de persoane care au venit la re-instruire. Mi-am dat seama că, în munca asta a noastră, răbdarea înseamnă mult. Să faci lucrurile încet, cu răbdare. Doar așa le poți face solide, stabile.

baza de pregatire cluj napoca atu consulting prim ajutor

În 2014 am început să construim baza de instruire de la Valea Ierii. Este un centru unic în România. A fost foarte greu și este încă greu, dar a meritat tot efortul. Și asta îmi dau seama de câte ori oamenii pleacă de la noi și ne spun că vor să se implice în acțiuni de voluntariat, de ajutorare sau donează bani, alimente, bunuri sau revin să ne ajute cu ce mai avem nevoie pe lângă centru, un gard, un perete de piatră, un șanț etc. Avem 100 de locuri în bază, dar și să vrem să instruim cât mai multe personae, această bază de-abia ne ajunge pentru județul Cluj, poate nici nu e suficientă dacă stau bine să mă gândesc. Ar merita să existe o astfel de bază în fiecare zonă și oamenii să învețe tehnici speciale zonei respective. M-au întrebat unii de ce am construit baza în mijlocul munților? Nu este semnal de telefon, nu este internet. Le spun mereu că e foarte ușor să faci instruire în oraș, în sala de curs. Dar asta nu e realitatea pe care o întâlnești în teren când se întâmplă ceva. La noi, instruirile sunt afară, în munți, noaptea, pe ploaie, pe zăpadă. Accidentele la care noi intervenim rareori se întâmplă vara, pe asfalt, când e cald și bine.

Cred că o altă situație majoră de adaptare au fost inundațiile din 2008, din Moldova. Atunci am înțeles ce nenorocire poate face apa, ce rămâne după ce se retrage viitura. Sigur că mulți oameni s-au mobilizat și au ajutat cu ce au putut. Asta s-a întâmplat în primele 2-3 săptămâni. Apoi, lumea i-a uitat pe cei de-acolo. Atunci am rămas noi. Ne scriau primarii că nu mai au făină pentru pâine sau le trebuie mobilă pentru că începuseră să lucreze la reconstruirea caselor oamenilor. Și am rămas alături de ei câteva luni și le trimiteam de fiecare dată ce aveau nevoie. Asta înseamnă Crucea Roșie, să fii acolo când e nevoie de tine, cu ce e nevoie. Știu că mulți spun că în viață e important să știi să spui NU. Eu nu pot! Dacă văd o minimă speranță, o mică portiță de ajutor, nu pot să nu o folosesc pentru oamenii care sunt în nevoie.

Țin minte că la cutremurele din Japonia Crucea Roșie japoneză a fost cea care a triat și a direcționat toate ajutoarele venite din lume pentru cei care au trecut prin catastrofa naturală. Asta mi-aș dori și pentru România, să ajungă cei de la Crucea Roșie o forță așa de mare încât să putem noi gestiona situații de genul acesta, dacă vin peste noi.

Îmi amintesc o întâmplare de acum câțiva ani când eram prin Turda împreună cu colegul meu și ne-a sunat primarul din Câmpia Turzii, spunând că a fost un incediu și 20 de oameni sunt pe drumuri. Am lăsat tot ce aveam de făcut deoparte și am ajuns la ei în cinci minute, eram aproape. Ne-au făcut listă cu ce le trebuia și i-am întrebat în cât timp ne pot da un camion de transport. Am plecat spre Cluj și în două ore oamenii aveau pături, conserve, apă, haine. Și asta pentru că la Crucea Roșie din Cluj facem provizii cu tot ce se poate pentru astfel de situații, avem donații adunate cu care putem ajuta rapid.

„Mi-am dat seama că, în munca asta a noastră, răbdarea înseamnă mult. Să faci lucrurile încet, cu răbdare. Doar așa le poți face solide, stabile.”

2. Înțeleg, din ce îmi spui, că la ora asta sunteți trend-setters în Crucea Roșie Română și că, creșterea voastră e una organică, ce vine de la sine, pas cu pas.

Simona BRATU: Da, cred în asta, cred în lucrurile făcute pas cu pas, cred în faptul că mereu se poate mai mult, dar nu prea mult dintr-o dată. La ora asta, în Crucea Roșie Cluj suntem șase angajați și peste 60 de voluntari. Ne ocupăm de tot: de la taberele de instruire pentru copii și tineri, la cursurile de instruire pentru firme, la acțiuni de ajutorare și de salvare, atunci când este necesar.

3. Se pare că, în Crucea Roșie, adaptarea este o constantă, din câte îmi dau seama. Care a fost una dintre situațiile personale de adaptare?

Simona BRATU: Cam așa este, la noi, constanta e schimbarea și nevoia de adaptare la ce apare. Și așa și suntem instruiți, ca oricând, în orice condiții să putem inteveni. Îmi doresc să cresc o echipă de intervenție adevarată, ca una de comando și să fim primii care intervenim. Și știu că, atunci când îmi doresc ceva cu adevărat, lucrurile se întâmplă.

Legat de situația de adaptare personală, este tot una din sfera salvării. Mergeam la mama mea spre Bistrița și am dat pe drum de un accident ce se petrecuse cu cinci minute înainte. Era o familie, mama, tata și un copil, ieșiți deja din mașină, mama plină de sânge, copilul, culcat pe spate, nu mai vorbea, tatăl era agitat și țipa disperat după ajutor. Au început să-mi tremure picioarele și mâinile, inima îmi bătea să îmi iasă din piept și mi-am zis “No, Simona, acum să te văd ce ai de făcut”. Asta a durat câteva secunde, apoi m-am mobilizat și sunt mândră de mine că am reușit să coordonez pe cei 15-20 de oameni care se adunaseră în jurul accidentului să dea primul ajutor: doi se ocupau de tată, să îl liniștească, cineva sunase la 112, am rugat pe câțiva să aducă apă din pârâul din apropiere, să o spăl pe mamă de sânge, să văd de unde sângerează și pe alții doi i-am pus să le țină capul fix celor doi accidentați până vine SMURD-ul. Respirau cu toții, deci erau în afara unui pericol major. Dar ce mi s-a părut cel mai periculos, și am realizat că suntem săritori și vrem să ajutăm însă câtă nevoie este să știm cum să o facem; atunci când am ajuns eu la fața locului, unul dintre cei de pe marginea șoselei pusese o batistă pe fața copilului să îi facă resuscitare, fără să verifice dacă respira. Gestul e nobil doar că, făcut într-o situație în care resuscitarea nu e necesară, riști să omori pacientul. Am reușit să îl opresc la timp și să verific dacă copilul respira și apoi să îi acord primul ajutor adaptat la ce situație avea acesta.

4. Care sunt trei lucruri pe care le-ai recomanda celor care sunt în situații de adaptare, similare cu cele pe care le trăiți voi, în Crucea Roșie?

Simona BRATU: În primul rând să fie buni, umani. Aceasta este una dintre valorile Crucii Roșii Internaționale: umanitatea. Să te gândești la celălalt și, dacă este în nevoie și îți cere ajutorul, să faci tot ce ține de tine să îl ajuți. Cu ce poți și cu ce știi. Apoi, să aibă răbdare și să nu dispere. Niciodată nu știi de unde vine ajutorul cu care poți ajuta pe alții. Să aibă încredere că nu sunt singuri, că oameni care vor să ajute mai sunt și că, în situații dificile, ei apar și îți sunt alături.


180212 Imagine mini-interviu 640x373

În ATU am declarat anul 2018 un an al Adaptării. Ne-am gândit că ar fi interesant să aflăm experiențele de adaptare ale unor oameni care, în anumite contexte, au trăit adaptarea ca un ”must-do”, oameni care trăiesc adaptarea ca parte a vieții lor sau ca parte a muncii lor. Te invităm să citești câteva rânduri scrise de acești oameni, din experiența personală. Sperăm să îți fie de ajutor în propria adaptare!
Dacă dorești să împărtășești o experiență proprie de adaptare, răspunde celor patru întrebări ale mini-interviului și trimite-ne povestea ta la adresa office@atuconsulting.ro. Poveștile inedite vor fi publicate pe site-ul și pagina de Facebook ATU Consulting, iar povestea cea mai apreciată de cititorii noști va fi premiată în decembrie.

foto: arhiva personală Simona BRATU și website-ul Bazei Naționale de Pregătire a Voluntarilor Crucii Roșii

Duminica pe Coclauri #46

În iulie am petrecut Duminica pe coclauri#46, urcând spre Culmea Ghergheleu. Traseul a fost unul relativ ușor și ne-am bucurat de zmeură, afine, câteva frăguțe și gălbiori (bureți galbeni). Deși se adunau nori de ploaie, am reuși să facem traseul fără să fie nevoie de pelerinele impermeabile.

duminica pe coclauri valea ierii atu consulting drumetie cluj

Pe 15 iulie am pornit de dimineață spre Valea Ierii, loc de unde am stabilit să începem drumeția. Pentru a ajunge acolo, am mers în direcția Oradea, am făcut imediat stânga la indicatorul de Buru, apoi am mers înainte 23,6 km în direcția Buru și am virat la dreapta la indicatorul Valea Ierii 12 km. Am mai mers încă 14 km până în centrul comunei Valea Ierii și am continuat încă 8 km, traversând satul Caps până la Baza Națională de Pregătire a Crucii Roșii, acesta fiind locul în care am lăsat mașinile și am pornit la pas. Drumeția fost de dificultate media, a durat aproximativ trei ore, umblând în total 11 km cu o diferență de nivel de 330 de metri și am ars în jur de 1800 de kcalorii.

Traseul GSPies auto poate fi urmărit aici, iar traseul spre Culmea Ghergheleu aici.

Felicitări tuturor! Am fost 10 adulți și doi copii plini de energie.

Vă așteptăm cu drag la o nouă Duminică pe Coclauri în număr cât mai mare! Până atunci, vă invităm cu drag să vedeți câteva fotografii făcute pe parcursul drumeției.

Duminica pe coclauri logo

Learning and Development crafting #6 – Analiza de nevoi vs. evaluarea nevoilor de învățare și dezvoltare

de Ioana MUREȘAN, Asistent HR

„The secret of all victory lies in the organization of the non-obvious.”
Oswald Spengler

Evaluarea nevoilor vs varianta 444

Am marcat prima jumătate de an de derulare a proiectului L&D crafting printr-o dezbatere pe tema „Analiza de nevoi vs. Evaluarea nevoilor de învățare și dezvoltare”. Cu această ocazie, am cercetat literatura de specialitate pe care am relaționat-o cu experiențele din practică, sintetizând câteva aspecte care să ne ghideze în învățarea și dezvoltarea organizațională. Unul dintre beneficiile majore ale întâlnirii a fost clarificarea diferenței dintre procesele de evaluare a nevoilor și cele de analiza a nevoilor de training.

În primul rând, ca și specialiști în L&D trebuie să stabilim în ce măsură problema de performanță sau oportunitatea ivită este o nevoie sau o dorință. Dacă ceea ce sesizează organizația este o dorință, e important să se clarifice distincția dintre nevoi și dorințe și în ce măsură merită mers mai departe pe baza celor din urmă. În schimb, dacă avem de-a face cu anumite nevoi, e necesară o evaluare a acestora. Evaluarea nevoilor (needs assessment) poate să fie derulară la nivel strategic, tactic sau operational, urmărindu-se identificarea acelor discrepanțe care apar între rezultatele actuale ale angajaților și rezultatele așteptate. Discrepanțele identificate (gaps) pot apoi să fie prioritizate în funcție de costurile cu care sunt asociate (teoria susține că prioritare sunt acele nevoi care dacă nu sunt satisfăcute aduc costurile cele mai mari), pentru ca ulterior să fie trecute printr-o analiză a nevoilor (needs analysis) și o analiză a performanței. Pe baza celor două tipuri de analiză se vor investiga cauzele ce au dus la apariția lipsurilor iar apoi de la analiza cauzelor și a cerințelor de business se va trece la planificarea intervențiilor.

Intervențiile pot să fie de tip non-training – intervenții organizaționale, de marketing și PR, de branding personal, de creștere a stării de bine, coaching, mentorat etc, sau pot să fie de tip training. Acestea din urmă au la bază o analiză a nevoilor de training (training needs analysis – TNA) care se realizează în baza unei analize a sarcinilor. Toate acestea stau la baza designului de intervenție (de training), ele asigurând un training modelat și adaptat nevoilor participanților.

În cadrul dezbaterii de la întâlnirea #6 de L&D Crafting am clarificat concepte și procese, am împărtășit cum anume se implementează aceste procese în diferite industrii și ne-am bucurat să vedem cât de creativi și focusați în același timp sunt specialiștii în L&D atunci când fac design de programe de training.

Prezentările au avut loc în cadrul proiectului L&D crafting. Scopul acestuia este de a crea o comunitate a specialiștilor în L&D din Cluj (și nu numai).


Bibliografie

Christensen, Brett D. “From Needs Assessment to Needs Analysis.” Performance Improvement (Hartă conceptuală tradusă după autor)

Watkins, R., Meiers, M.W., & Visser, Y.L. (2012). A guide to assessing needs: Essential tools for collecting information, making decisions and achieving development results. Washington, DC: The World Bank

Despre Reziliență – Consolidează ce este puternic ȋn loc să repari ce este greșit!

de Carmen DIȚIU, consultant ANC

resilience-word

Cu multă bucurie scriu despre rezilienţă, un subiect frumos și complex care, ȋntr-o rezonanţă perfectă m-a găsit cumva el pe mine, pentru că au existat momente ȋn trecut și pentru că uneori există situaţii ȋn care viaţa ne pune la ȋncercare, trimiţându-ne provocări ȋn faţa cărora ne simțim complet descoperiți. Spun cu bucurie pentru că, citind despre rezilienţă, ȋnvăţ despre rezilienţă, iar creierul meu formează chiar ȋn acest moment noi circuite neuronale în acest sens. Pentru că rezilienţa este necesară ȋn fiecare aspect al vieţii, de la ȋnţelegerea propriei persoane și a scopurilor noastre până la construirea relaţiilor de iubire cu prietenii ori familia sau găsirea unui teren comun cu cei cu care nu suntem neapărat ȋn acord.

Conceptul de rezilienţă ȋl regăsim ȋn domenii diferite, de la fizică până la știinţele sociale. Fie că vorbim de elasticitate sau arcuire atunci când ne referim la proprietăţile fizice ale materialelor sau aducem în discuţie capacitatea de recuperare rapidă și ușoară ȋn urma unor evenimente mai puţin fericite ale vieţii, ȋn fiecare situaţie ne raportăm la aceleași calităţi specifice: flexibilitate, adaptabilitate, robusteţe, rezistenţă. Capacitatea de a te ȋndoi fără a te rupe!

În secolul XX, termenul de rezilienţă apare ȋntr-o varietate de discipline relaţionate cu dezvoltarea umană, ȋncepând cu psihanaliza și continuând cu studiul asupra traumei, a stresului sau a psihopatologiei. Punctul comun al tuturor este observarea faptului că, ȋn situaţii similare cu același grad de adversitate, oamenii reacţionează ȋntr-un mod diferit.

„Rezilienţa ȋnseamnă […] a răspunde eficient și adaptativ din punct de vedere emoţional și psihic, ȋntr-o situaţie ce se concretizează ȋntr-o reală ameninţare la siguranţa și integritatea ta fizică, emoţională sau psihică…”

Este bine de avut ȋn vedere că, atunci când vorbim despre rezilienţă, vorbim despre relaţia care se stabilește ȋntre două condiţii esenţiale: o ameninţare semnificativă pentru noi și capacitatea noastră bună de adaptare. Rezilienţa ȋnseamnă mai mult decât a fi puternic sau a te dezvolta corespunzător. Înseamnă a răspunde eficient și adaptativ din punct de vedere emoţional și psihic, ȋntr-o situaţie ce se concretizează ȋntr-o reală ameninţare la siguranţa și integritatea ta fizică, emoţională sau psihică, cum ar fi ȋn cazul unor boli grave, a traumelor sau abuzurilor de orice fel. Vorbim despre rezilienţă atunci când reușim să ne adaptăm acestor situaţii și să trecem prin ele, trăindu-le, și nu peste ele, ascunzându-ne, iar apoi să ieșim de partea cealaltă poate mai plini de răni și cicatrici, dar capabili să mergem ȋnainte.

Rezilienţa este o capacitate dinamică ce ne ajută să ne modelăm propria existenţă ȋn funcţie de ȋncercări și provocări.

Și atunci, ce ȋi face pe unii mai rezilienţi decât pe alţii?

Oamenii rezilienţi nu știu neapărat cum vor trece peste anumite situaţii, dar ei dispun de moduri de reacţionare mai variate, cognitive, emoţionale și sociale pentru a putea să se adapteze și să rămână funcţionali. Cumva știu că ȋntotdeauna au reușit, ȋntr-un fel sau altul, să treacă peste greutăţi. E ca și când și-ar spune: „știu ce pot și ce nu pot! Am mai trecut prin asta și știu că mă redresez, până la urmă”. Buna cunoaștere de sine conduce la tărie, iar convingerea că poţi, o consolidează. Pe de altă parte, dar nu ȋntr-un mod diferit, propria percepţie asupra stresului este foarte importantă. Noi vedem stresul ȋntr-un mod total subiectiv. Unde eu văd o greutate de netrecut, tu poţi să vezi o provocare, o oportunitate care să-ţi asigure o nouă victorie. Pentru că știi că poţi! Spre deosebire de tine, eu nu am suficientă ȋncredere ȋn mine, iar stresul pe care ȋl resimt se transformă ȋntr-un lucru periculos care mă face să cred că voi pierde controlul.

Este oare rezilienţa un atribut cu care ne naștem?

Putem spune că unii au pur și simplu rezilienţă, iar alţii nu? Anii de cercetare ne arată că lucrurile nu sunt chiar atât de radicale. Pentru că este un tipar de răspuns la ameninţarea din mediu, rezilienţa se ȋnvaţă. Oamenii au capacitatea de a răspunde bine la adversitate, dar nu toţi dezvoltă pe parcursul vieţii această abilitate. Georg Kormann, cercetător și sociolog german, spune că un om rezilient poate fi comparat cu un boxer care ajunge la podea, este numărat, se ridică și apoi ȋși schimbă fundamental tactica. Cei care merg mai departe, ca și mai ȋnainte, se vor lăsa doborâţi din nou mai devreme sau mai târziu, iar apoi grăbesc criza pentru că ȋși plâng de milă și se concentrează excesiv pe problemă și mai puţin pe soluţii.

Martin Seligman a numit-o „neajutorare ȋnvăţată”. „Întotdeauna mi se ȋntâmplă numai mie lucrurile astea” ne spunem după o nenorocire, dar monologurile din capul nostru nu sunt oglinda realităţi, ci mai degrabă reacţii emoţionale care provoacă la rândul lor alte reacţii emoţionale ȋn lanţ. Când ȋnvăţăm să recunoaștem caruselul ȋn care ne ȋnvârtim de fapt, putem să ȋl oprim și să ȋnvăţăm cum să ne relaxăm mintea și corpul pentru a fi capabili să căutăm o ieșire.

Cum dezvoltăm rezilienţa?

  • Personal, cred că ȋn primul rând flexibilizând și lărgind perspectiva, deschizând fereastra prin care ne uităm la lume.
  • Privind și alte puncte de vedere și moduri diferite ȋn care reacţionează alţi oameni.
  • Identificând noi posibilităţi, dar și propriile valori și punctele noastre tari.
  • Interacţionând cu ceilalţi pentru a ne cunoaște mai bine și a ne recunoaște și accepta propriile limite.
  • Și nu ȋn ultimul rând, ȋnvăţând! Învăţând mereu, din greutăţile vieţii, din durere și renunţări, din greșeli și pierderi și, transformând apoi dezamăgirile firești care apar, ȋn pietre de temelie pentru o reușită viitoare!

Resurse:

Seligman Martin, 1991, Learned optimism
Ellis Albert, 1962, Reason and emotion in psychotherapy
Siegel Daniel, 2018, Mintea
Dweck Carol, 2007, Mindset: The new psychology of success
Berndt Christina, 2003, Rezilienţa și managementul stresului

Photo credit: SQLearn

[Luni de poveste ] Să învățăm cum să învățăm

de Gabriela HUM, consultant senior

THD 8714

Ca elev sau ca student adesea am fost ”bombardați” cu informație (uneori multă, alteori nouă, alteori și multă și nouă) ce necesită a fi învățată repede. Ne setăm ca termen pentru finalizarea învățării un test sau o teză sau un examen. Și de câte ori ne-am trezit că am dat testul, teza, examenul și nu ne mai aminteam nimic sau aproape nimic din ce am învățat? Uitarea este un proces natural. Creierul ne crede: dacă îi spunem că învățăm pentru examen, el reține până la examen. Apoi ”face curat”.

Deși uitarea ne sperie, ea este un proces la fel de important ca și memorarea. „Dacă ne-am aminti totul, am fi la fel de bolnavi ca și atunci când uităm totul” (William James, 1890). De fapt, noi nu uităm, ci doar, din anumite motive, nu mai avem acces la informația stocată în creier. Iar aceste motive sunt:

  • Învățarea pentru o anumită dată / obiectiv;
  • Învățarea disfuncțională;
  • Învățarea însoțită de emoții negative (anxietate, repulsie).

În ceea ce privește funcționarea creierului, lucrurile stau adesea contra-intuitiv. Așa e și cu învățarea. Dacă mereu am auzit că este important să ne stabilim deadline-uri, obiective, în învățare este important să nu ne propunem să învățăm până la o anumită dată. Învățarea pentru examen (sau pentru un anumit moment) are efecte pe termen scurt. După examen am uitat majoritatea informației, nu mai avem acces la ea. De aceea, este necesar ca învățarea să o facem pentru noi, pentru viitor și nu pentru examen.

Ce avem de făcut pentru a învăța pentru noi:

Să înțelegem ce înseamnă „a învăța” – și e important să facem distincție între a memora și a învăța. A memora înseamnă a stoca și a fi capabili să ne reamintim sau să recunoaștem o informație. A învăța înseamnă a fi capabili, după ce am memorat informația, să o folosim în diferite contexte.

Kolb în 1981 și mai apoi biologul Zull (2002) au propus câteva etape ale procesului de învățare, primul plecând de la învățarea experiențială, iar cel de-al doilea de la cercetările din neuroștiințe. Le veți găsi în literatura de specialitate sub denumirea de cercul învățării.

Cele patru etape ale învățării activează zone diferite din creier:

Cele patru etape

Colectarea de informație prin intermediul senzorilor (informații ce activează cortexul senzorial – vedem imagini, filme, grafice, scheme, schițe, text – vizual, ascultăm prezentarea – auditiv, atingem un mulaj, o textură – tactil etc). Intrarea în contact cu materialul pe care îl avem de învățat prin intermediul a cât mai mulți senzori ne asigură un timp mai lung de colectare a informației, o cantitate mai mare de informație adunată și mai multe perspective asupra informației. La nivel cerebral, asigură stimularea cortexului senzorial care recepționează o cantitate mare de informație vizuală, auditivă, chinestezică, tactilă.

Reflectarea asupra materialului adunat sau observarea modului în care cineva lucrează cu materialul respectiv (activează cortexul temporal) implică activarea lobului temporal. În timpul acestui proces, creierul integrează informația senzorială. Reflectarea este un proces privat, individual, este un timp pe care cel care învață e important să îl petreacă cu sine și cu materialul de învățat, căutând conexiuni cu experiența sa anterioară, conștient (de exemplu, răspunzând la întrebări de autoreflectare, sau pur și simplu luându-și o pauză) sau inconștient (somnul este o perioadă bună de reflectare inconștientă). Fără reflectare, învățarea va fi superficială și neconectată cu experiența anterioară. Este recomandat ca, atunci când intrăm în perioada de reflectare, să nu mai primim informații de la senzori. Adesea, reflectarea are în spatele său procese misterioase, puțin cunoscute și explicate. Reflectarea ne aduce insight-uri, soluții neașteptate la probleme.

“Noi nu învățăm din experiență, ci din reflectarea asupra experienței”
– John Dewey

Crearea sau recrearea materialului de învățat (activează cortexul prefrontal) – crearea este o etapă a procesului de învățare în care facem trecerea de la recepționarea de informație și absorbția ei, la crearea de cunoștințe (idei, concepte, planuri, reprezentări simbolice proprii). În acest proces este implicat major cortexul prefrontal. Crearea presupune manipularea informației la nivelul memoriei de scurtă durată (memoria de lucru) pentru a crea noi relații și noi semnificații cu materialul deja existent în mintea noastră, cu rețelele neuronale preexistente. În procesul de creare, fiecare ne organizăm modul propriu de înțelegere a materialului de învățat. Zull susține că fiecare creăm bazându-ne pe modul unic în care creierul nostru operează. A crea înseamnă a ne structura și organiza informația așa cum este logic și util pentru fiecare, a face scheme proprii, desene, grafice etc.

Testarea este, de fapt, etapa de aplicare practică a ceea ce am creat și testarea activă a materialului nou (activează cortexul motor / frontal). Testarea activă diferă de ceea ce marea majoritatea a oamenilor înțeleg prin acest proces. Ea presupune activarea cortexului motor și permite creierului să convertească ideile în evenimente fizice, în acțiuni. Zull (2002) susține că orice acțiune inspirată de o idee reprezintă etapa de testare activă:

  • Când citim o altă carte în domeniul despre care tocmai învățăm;
  • Când vorbim cu cineva sau explicăm cuiva despre ceea ce am învățat;
  • Ascultând ceea ce crede altcineva despre subiectul respectiv;
  • Când căutăm informații pe internet referitoare la subiect;
  • Când ne testăm (rezolvăm problema, facem grile, folosim memory card-uri, de exemplu);
  • Când facem experimente să vedem cum putem aplica informația învățată (de exemplu, facem o reacție chimică la chimie, sau disecăm un mușchi la medicină, sau aplicăm un test la psihologie, sau scriem o bucată de cod în IT);
  • Ca metode de testare activă (de finalizare a procesului de învățare) cele mai de ajutor se pare că sunt:
    • Auto-testarea (fie prin completarea de grile, flash carduri, fie prin explicarea materiei cuiva care o știe deja). Ce face auto-testarea? Activează informația memorată în memoria de lungă durată și favorizează formarea de legături între informația stocată, creând căi de acces la ea.
    • Repetiția distanțată sau distribuită în timp – dacă vrem să ne reamintim ceva după o săptămână, e bine să repetăm informația (să o re-învățăm) la 12-24 ore, dacă vrem să ne amintim informația după 5 ani, e bine să o repetăm la 6-12 luni. Distanțele lungi între perioadele de studiu sunt ideale pentru păstrarea de concepte fundamentale, care stau la baza unor cunoștințe avansate.

Parcurgerea completă a cercului învățării este obligatorie pentru a ne schimba un comportament și a fi performanți în cel nou achiziționat.

Deși trecerea prin cele patru etape poate părea un proces care presupune investiție de timp și energie, el este unul dintre cele mai eficiente moduri de a învăța: ceea ce este învățat ajunge să fie legat de informația deja existentă în creier și, astfel, ne permite mult mai ușor să accesăm acea informație atunci când avem nevoie de ea.

În concluzie, ce avem de făcut ca să învățăm?

  • Să ne asigurăm că avem infomație care ne stimulează cât mai mulți senzori și că intrăm în contact real cu ea;
  • Să ne asigurăm procesul de reflectare asupra informației – ce legătură are informația nouă cu ce știam înainte;
  • Să asigurăm crearea de informație nouă pentru noi, folosind grafice, scheme;
  • Să testăm informația discutând-o cu alții, învățându-i pe alții, auto-testându-ne, reluând informația la distanțe de 12-24 de ore.

Bibliografie

1. Erika Andersen (2016) – Learning how to learn, Harvard business review
2. Debora S. Herold, PhD – Remembering to Learn: Five Factors for Improving Recall
3. Britt Andreatta – The Neuroscience of Learning, 2014
4. Ronni Hendel-Giller& co (2010) – The Neuroscience of Learning: A New Paradigm for Corporate Education
5. Henry L. Roediger, III, and Jeffrey D. Karpicke (2006) Test-Enhanced Learning – Taking Memory Tests Improves Long-Term Retention, Psychological Science
6. Timo Mantyla (1986) – How do you cues, disertation examination
7. Nelson Cowan (2005) – Working Memory Capacity
8. James E. Zull (2004) The Art of Changing the Brain, Teaching for Meaning
9. Mark K. Smith – INFED – David A. Kolb on experiential learning
10. Malcolm Knowles (1984) – The Adult Learning Theory – Andragogy – eLearning Industry.com
11. Dragos Carneci – Creirul de Homo Sapiens


Acest articol s-a născut ca urmare a atelierului Să învățăm cum să învățăm, din cadrul evenimentului Luni de poveste… la Cărturești, ediție dedicată studenților.

Team Building primăvară-vară ATU 2018

Pe 16-17 iunie am plecat însoțiți de familii spre Valea Ierii la Centrul de Conferințe al Crucii Roșii unde am petrecut două zile de team building. Am avut pregătit un program care să îmbine utilul cu relaxarea și te invităm să îl descoperi mai jos.

20180617 135219

Sâmbătă, 16 iunie, ne-am întâlnit la locul stabilit anterior și împreună am pornit spre Valea Ierii. După aproximativ o oră de mers, am ajuns la destinație: Centrul de Conferințe al Crucii Roșii, fiind întâmpinați de Simona BRATU, președinele Filialei Cluj a Crucii Roșii. După micul dejun, Delia SFECHIȘ, colega noastră, ne-a invitat la o ședință de yoga unde am participat cu mic, cu mare și ne-am relaxat, fiind în același timp și un bun exercițiu pentru minte, nu doar pentru corp.

IMG 20180616 123559

După-amiază am continuat activitățile, iar Eugeniu CHELARU ne-a ajutat să înțelegem cât de mult contează primele cinci minute pentru acordarea de prim-ajutor. Am exersat fiecare masajul cardiac și am urmărit cu atenție pașii pentru a asigura o poziție de siguranță a unei victime, precum și în cazul aplicării tehnicii Heimlich.

20180616 160319

Spre seară, după cină, am avut surpriza plăcută de a asculta cântecele lui Ionuț MANGU de la Trupa Punct ROM, iar apoi am cântat „La mulți ani” pentru cei 14 ani împliniți ai ATU Consulting!

20180616 212900

A doua zi, pe 17 iunie, am continuat tradiționala drumeție, ne-am echipat bine și am pornit spre Vârful Cornului. Am fost în total 12 participanți și am reușit să parcurgem cei 5,5 km cu o diferență de nivel de 450 metri în doar două ore.

Traseul stabilit poate fi văzut pe GPSies.

IMG 3660


Și pentru că am avut o colegă nouă, am rugat-o să ne povestească cum s-a simțit în cele două zile:

Delia-SFECHIS-400x488

„Pentru mine teambuilding-ul a fost o experiență bogată. Deși am avut puține ocazii până acum să interacționez cu colegii, am simțit din primele clipe o atmosferă plăcută, în care toată lumea a fost bine primită și apreciată. M-am bucurat de oportunitatea de a fi și facilitator și participant și am simțit că am învățat lucruri noi și valoroase. Workshop-ul despre acordarea primului ajutor mi-a atras atenția asupra unor situații noi, dar mi-a și trezit apetitul de a învăța mai multe și a fi mai bine pregatită într-o situație de urgență. Iar discuțiile cu colegii și drumeția au fost un deliciu, care mi-a adus bucurie. Mulțumesc frumos, abia aștept următorul team-building!”

Delia SFECHIȘ, Trainer


Mulțumim tuturor pentru atmosfera creată în cele două zile petrecute împreună!

Te invităm cu drag să urmărești mai multe fotografii de pe parcursul celor două zile adunate în albumul de pe pagina de Facebook ATU.

Mihaela BOTEZAN – „Psihicul ridică fizicul”

[Mini-interviuri despre Adaptare] 

Mihaela BOTEZAN

Mihaela BOTEZAN este alergătoare de distanță lungă, specializată la 10.000 m și semi-maraton. La ora actuală deține recordul national la 10.000m cu 31:11:24 min, record atins în 2004 la Jocurile Olimpice de la Atena. Aleargă în jur de 30 de km zilnic, scopul ei fiind să alerge la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Mihaela este partener în proiectul START, organizat de Clubul Sportiv Atletic Cluj.

1. Ce experiență majoră de adaptare ai trăit până acum?

Mihaela BOTEZAN: În general viața de sportiv este o adaptare continuă. De fiecare dată, fiecare competiție este diferită. Orice început este greu. Pentru mine, să pătrund în elita internațională, să ajung la startul unor competiții internaționale importante a fost experiența majoră de adaptare. După 7 ani de antrenament, după ce am trecut de perioada junioratului și am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport, am simțit că este momentul când sunt pregătită pentru competițiile internaționale. Au apărut rezultatele pe plan national, chiar și prima victorie la o cursă în Istanbul. Îmi doream să concurez cu atlete de culoare, așa că m-am hotărât să merg la un concurs de 15 km în Saint Denise în Franța, lângă Paris. Am contactat organizatorul, dar răspunsul lui a fost unul negativ, nu avea buget pentru cheltuieli legate de transport pentru un sportiv debutant în competiții internaționale, lucru care m-a determinat să îmi doresc și mai mult să ajung la competiția respectivă. Mi-am continuat antrenamentele și căutam soluții pentru a ajunge la Paris. O echipă a Clubului Universitatea Cluj mergea la Paris în perioada respectivă. Fără să stau pe gânduri am plecat la București pentru a primi viză de Franța. După ce am fost respinsă în prima zi, am revenit și a doua zi la Ambasadă cu dosarul complet, urmând ca după-amiază la ora 15:00 să primesc viza mult dorită. Am călătorit toată noaptea de la București la Cluj, mi-am făcut bagajul și m-am urcat în autobuzul care mergea în Franța. Pe drum spre Oradea am aflat destinația autobuzului și am ajuns la concluzia că nu aveam aceeași destinație: Parisul, așa încât în momentul în care am intrat în Franța am coborât în prima gară și mi-am continuat călătoria cu trenul până lângă Paris. Tot ce îmi permiteam era o cazare într-o rulotă pentru următoarele 10 zile când avea loc cursa de 15 km de la Saint Denise.

„Pentru mine, să pătrund în elita internațională, să ajung la startul unor competiții internaționale importante a fost experiența majoră de adaptare.”

Mihaela BOTEZAN 2

După câteva zile am contactat organizatorul pentru a-l ruga să mă primeasca în cursă, acum că sunt în Franța și nu am nevoie de transport. Cu două zile înainte de competiție, cu ultimii bani, mi-am cumpărat bilet spre Saint Denise și o cartelă de telefon, ca să îmi sun părinții și să îi asigur că sunt bine, în siguranță. Ei nu erau la curent cu greutățile (lipsurile) cu care mă luptam pentru a-mi împlini visul de a concura cu cele mai bune alergătoare din lume. Trebuie să precizez că nu aveam bilet de întoarcere în România, iar cu ultimii bani cumpărasem cartela de telefon.

Nu eram deloc speriată, credeam în mine și în anii de antrenament în care am construit zi de zi forma mea sportivă. Era o cursă în care permiteau primele 15 fete sosite. Niciun moment nu mi-am imaginat că nu aș fi printre ele. Am studiat profilul cursei, statisticile cu rezultatele pe ultimii 5 ani, mi-am calculat potențialul rezultat și totul arăta că sunt printre primele 15 concurente.

„Nu eram deloc speriată, credeam în mine și în anii de antrenament în care am construit zi de zi forma mea sportivă.”

A sosit și momentul startului și a început Aventura. Deja știam cum o să cheltui premiul, trebuia doar să confirm. Totul foarte calculat, decurgea după graficul de cursă pe care mi l-am făcut. La km 8 a apărut un moment în care mi-a fost foarte greu, picioarele s-au îngreunat și nu mă mai ascultau, am simțit că totul se năruie, trebuia să găsesc repede soluții. M-am ajutat de băieții din cursă pentru a depăși momentul și a termina cursa pe poziția a 6-a. Cu drag am așteptat seara să primesc premiul pentru a-mi putea lua bilete de întoarcere. Nu știam că premiul va fi un cec pe care vor intra banii peste 2 săptămâni. După negocieri cu organizatorul am primit banii pe loc și m-am putut întoarce în România a doua zi cu avionul.

2. Ce avem de făcut ca să ne adaptăm într-o astfel de experiență? Tu ce ai făcut?

Mihaela BOTEZAN: Concret, trebuie analizate toate șansele. M-am folosit de băieții din cursă, am început să discutăm despre țările noastre, despre locurile de antrenament, despre programele de antrenament, orice care ne-a făcut să ne distragă atenția de la durerea din picioare. Ritmul de alergare din cursă era calculat la viteza de deplasare din timpul antrenamentelor, dar trebuia să îmi confirm că pot să fiu printre primele 15 fete, trebuia să încununez cu o reușită lunile de muncă în antrenament.

3. Care au fost cele mai mari dificultăți pe care le-ai întâlnit pe parcursul procesului de adaptare?

Mihaela BOTEZAN: Dezamăgirea eșecului, faptul că nu pot ajunge acasă sau că nu pot să investesc în mine, în calitatea vitaminelor, echipamentului, alimentației. Era, de fapt, o cursă cu mine însămi. Trebuia să mă motivez repede să merg până la capăt, să nu renunț.

4. Povestește-ne trei lecții pe care le-ai extras din această experiență?

Mihaela BOTEZAN: Mi s-a confirmat ceea ce am învățat în facultate: „Psihicul ridică fizicul”. Atunci când ai senzația că nu mai poți merge departe, o motivație puternică te duce la linia de sosire.

Trebuie să ne setăm obiective înalte pentru a evolua. Între ceea ce suntem și ceea ce ne dorim să fim este ceea ce facem pentru a ne îndeplini obiectivul.

Să nu renunți niciodată să crezi în tine!


180212 Imagine mini-interviu 640x373

În ATU am declarat anul 2018 un an al Adaptării. Ne-am gândit că ar fi interesant să aflăm experiențele de adaptare ale unor oameni care, în anumite contexte, au trăit adaptarea ca un ”must-do”, oameni care trăiesc adaptarea ca parte a vieții lor sau ca parte a muncii lor. Te invităm să citești câteva rânduri scrise de acești oameni, din experiența personală. Sperăm să îți fie de ajutor în propria adaptare!
Dacă dorești să împărtășești o experiență proprie de adaptare, răspunde celor patru întrebări ale mini-interviului și trimite-ne povestea ta la adresa office@atuconsulting.ro. Poveștile inedite vor fi publicate pe site-ul și pagina de Facebook ATU Consulting, iar povestea cea mai apreciată de cititorii noști va fi premiată în decembrie.

foto: arhiva personală Mihaela BOTEZAN

Ce este respectul față de ceilalți?

de Adela HARLIȘCA, trainer

YPArticle7Photo2

Ce este respectul? Este valoarea pe care o recunoaștem la cineva (sau la propria persoană) sau o oferim cuiva (sau nouă înșine). Respectul, deși se vede cel mai des în relație cu ceilalți, vorbește mult despre propiile valori și despre noi înșine.

Învățăm respectul încă din copilărie, implicit, printr-o serie de comportamente acceptabile social pe care TREBUIE să le urmăm (să salutăm, să ne ridicăm de pe scaun în autobus când cineva mai în vârstă stă în picioare, să nu vorbim tare în librărie sau la bibliotecă etc). La un moment dat în viață, conștientizăm respectul ca fiind parte din sistemul nostru de valori, înțelegem că VREM să ne definească. Una dintre societățile cele mai orientate spre respect este societatea japoneză. Ei cultivă respectul încă de la vârstă foarte mică, învățând copiii nu neapărat CE TREBUIE SĂ FACĂ, ci cum SĂ GÂNDEASCĂ. Forma lor de internalizare a respectului este una mai de profunzime. Copiilor li se cere să se comporte în așa fel încât să nu deranjeze, să se gândească mereu astfel: „tot ce fac, să fac ținând cont de cum se simte celălalt când mă vede sau interacționează cu mine”.

„La un moment dat în viață, conștientizăm respectul ca fiind parte din sistemul nostru de valori…”

Faceți un exercițiu simplu și notați trei persoane pe care le respectați în mod deosebit (persoane care există în viața voastră). Ce anume vă determină să scrieți numele acestor persoane? Le respectați pentru cine sunt, pentru ce au sau pentru ce fac? Ce are de-a face cu voi și cu valorile voastre, ceea ce respectați la persoanele de pe listă? Ce spune asta despre voi?

Câteva elemente importante referitoare la respect :

  • Respectul se câștigă, nu se cere.
  • Respectul este o formă de comunicare dincolo de cuvinte. El nu există pentru că vorbim despre el…
  • Fundamental, datorăm un nivel minim de respect oricărei ființe umane.
  • În viață vom constata că oferim respect diferit unui om față de unui altul (ceea ce este în regulă), iar asta ține de noi și de valorile noastre și nu de celălalt.

Plecând de la ideea că fiecare dintre noi ne-am născut buni, iar ceea ce suntem acum este rezultatul parcursului nostru de viață, al experiențelor prin care am trecut, putem fi mai curioși și mai acceptanți în a înțelege perspectiva celuilalt.

Dar ce are de-a face respectul față de ceilalți cu adaptabilitatea? Suntem percepuți ca persoane care arătăm respect atunci când:

  • Căutăm să înțelegem perspectiva celuilalt;
  • Căutăm valoarea pe care celălalt o aduce într-o situație, chiar dacă părerile noastre sunt diferite;
  • Arătăm că putem învăța de la fiecare câte ceva (indiferent de vârstă, cultură etc);
  • Ne respectăm promisiunile făcute;
  • Cuvinte simple ca ”mulțumesc” și ”îmi pare rău” fac parte din vocabularul nostru.

Toate acestea ne dau șansa de a fi curioși de o altă lume (lumea celuilalt), de a călători prin ea și a o cunoaște. Iar cel ce pleacă într-o călătorie, nu se întoarce niciodată același (proverb chinezesc). Elementele de mai sus, internalizate și folosite în viață, ne ajută să învățăm de la ceilalți sau (uneori) să fim mai siguri de perspectiva proprie. Să avem o paletă mai largă de opțiuni cu care să facem față vieții și surprizelor pe care ea ni le aduce în cale.


Resurse:

Articole
Shawn Jackson – How to Respect Yourself and Others
Bill Bastian II – 5 Easy Ways to Show People Respect and Gratitude
wikiHow – How to Show Respect

Photo credit: Adliterate

[Luni de poveste] Să învățăm cum să învățăm

Marți, 29 mai 2018, va avea loc ultimul atelier Luni de poveste… la Cărturești (Platinia Mall, Cluj-Napoca) din această ediție dedicată studenților. La ora 18:30 ne vom întâlni cu Gabriela HUM și vom descoperi diverse rețete și tips&tricks despre învățare. Te așteptăm cu mare drag!

Luni de poveste la carturesti platinia mall Gabi

Data: 29.05.2018
Trainer: Gabriela HUM
Subiect: Să învățăm cum să învățăm

Ești elev și ai aflat că la facultate ai multă materie de învățat și e dificil să te adaptezi la statutul de student? Ești student și te așteaptă cea de-a doua sesiune din viața ta, după una dificilă din iarnă? Sau te pregătești de licență? Sau vrei să știi pur și simplu cum poți învăța mai eficient? Te aștept în ultima zi de marți din luna mai (asta pentru că luni e zi de vacanță) să vorbim despre cum a învăța poate fi plăcut și cu efect pe termen lung. De ajutor sunt câteva strategii de învățare pe care le putem folosi fiecare, adaptat.
Te aștept la Cărturești Platinia Mall de la 18:30 să învățăm cum să învățăm!

-Gabi


Gabriela HUM este psiholog și trainer, fiind activă în zona de consultanță și dezvoltare personală din 1997. Coordonează echipa ATU Consulting și activitatea companiei din 2004 și e direct implicată atât în strategie, cât și în proiectele desfășurate în firmă. Gabi e pasionată de grupuri și dinamica acestora. Crede cu tărie că relația este cea care stă la baza schimbărilor, creșterii și dezvoltării umane și că învățarea este un proces de descoperire.


Dacă nu ați ajuns la întâlnire și/sau doriți să (re)vedeți și să ascultați intervenția Gabrielei HUM, găsiți filmarea mai jos (1 h și 41 de minute):


Acest atelier face parte din seria întâlnirilor Luni de poveste… la Cărturești, eveniment organizat de ATU Consulting la Librăria Cărturești (Platinia Mall, Cluj-Napoca).

180423 Luni de Poveste cover

L&D crafting – Întâlnirea #5: Blended learning

de Ioana Mureșan, Asistent HR

„The question is not if we should blend. Rather the question is
what are the ingredients?”

– Marc Rosenberg

blended learning

Blended learning încorporează în aceeași măsură cadrul unei săli de curs clasice cu mediul digital de învățare, de obicei fiind acordată o atenție sporită componentei tehnologice. Astfel, se permite crearea unor contexte variate de învățare și utilizarea în livrarea conținuturilor a unor metode de tip hibrid.

Este deja agreat de către practicieni și cercetători deopotrivă că atunci când vine vorba de învățarea adulților, cheia este să se lucreze pornind de la teorii multiple. Toate acestea, puse împreună, pot să satisfacă nevoi instrucționale complexe, fie că au la bază principi cognitiviste (Bloom, Gagne, Merrill, Clark), principii constructiviste (Piaget, Vygosky), principii integratoare (Keller) sau principii ce țin de susținerea performanței electronice (Gery).

Ținând cont de toate acestea, se nuanțează câteva ingrediente ale blended learning-ului:

  • Traininguri la sală (care să capteze atenția, să ofere relevanță crescută, să sporească încrederea în abilitățile proprii și să ridice satisfacția cursanților)
  • E-learning (în ritmul propriu, care să aibă conținut grafic congruent cu mesajul instrucțional, imagini / scheme care au atașate etichete lingvistice, suport audio care să dubleze exemplificările video)
  • Colaborare (între colegi prin grupuri de discuții, între cursanți și mentori prin ghidaj, oferirea de feedback etc.)
  • Evaluare (permite fixarea celor învățate prin testarea cunoștințelor, a înțelegerii, a modului de aplicare a informațiilor; de asemenea, se poate verifica capacitatea de analiză și sinteză a acestora)
  • Resursemateriale (susțin retenția și transferul la locul de muncă a celor însușite prin suporturi de curs, articole, grafice, scheme, etc.)

Mai jos vei găsi rezumatul prezentărilor pe tema Blended Learning:

Prezentările au avut loc în cadrul proiectului L&D crafting. Scopul acestuia este de a crea o comunitate a specialiștilor în L&D din Cluj (și nu numai).


Resurse:

Carman, J. M. (2002). Blended learning design: Five key ingredients. Retrieved August, 18, 2009
Training Industry – Blended Learning

Photo credit: Granite School